RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă
Comunicate de presă
Toate / 2022 / 2021 / 2020 / 2019 / 2018 / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie / august / septembrie / octombrie / noiembrie / decembrie
05.05.2016
Indicele preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-martie 2016
Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor producătorului la produsele agricole în ianuarie-martie 2016 faţă de perioada respectivă a anului precedent a constituit 99,6%.

29.04.2016
Contravenţii constatate în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în anul 2015 au fost constatate 579,6 mii contravenţii, cu 50,9 mii mai puţin comparativ cu anul precedent. Pentru majoritatea cazurilor de contravenţii constatate au fost aplicate pedepse (94,9%). Din numărul total al hotărîrilor adoptate, circa 6,9 mii (1,2%) au fost transmise organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind faptul că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii. În medie la 1000 persoane revin 155 cazuri de contravenţii constatate însoţite de aplicarea pedepselor.

28.04.2016
Autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în ianuarie-martie 2016
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-martie 2016, s-au eliberat 716 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, în scădere cu 12,1% faţă de ianuarie-martie 2015. Din volumul total al autorizaţiilor de construire a clădirilor 397 le-au revenit clădirilor rezidenţiale (sau 55,4% din total), din care 385 au fost eliberate pentru case de locuit individuale, ceea ce constituie 97,0% din numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale.

28.04.2016
Activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică informează că, în anul 2015, înmatricularea la studii superioare de doctorat (ciclul III) s-a desfăşurat în 43 şcoli doctorale, organizate în cadrul instituţiilor de învăţămînt superior, consorţiilor, parteneriatelor naţionale şi internaţionale. Studenţii-doctoranzi înmatriculaţi anii anteriori îşi continuă studiile cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data înmatriculării lor (în 31 instituţii de cercetări ştiinţifice şi 19 instituţii de învăţămînt superior).

26.04.2016
Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează că, activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2015 s-a desfăşurat în 65 unităţi, inclusiv 40 institute şi centre de cercetare, 15 instituţii de învăţămînt superior şi 10 – alte tipuri de unităţi. Din total unităţi cu activitate de cercetare-dezvoltare, 51 unităţi sau 78 la sută aparţin sectorului public.

26.04.2016
Evoluţia preţurilor în construcţii în Republica Moldova în trimestrul I 2016
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, indicele preţurilor la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul I al anului 2016 a constituit 109,1% faţă de perioada respectivă a anului 2015.

25.04.2016
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-martie 2016
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna martie 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1060,3 mii tone de mărfuri, cu 52,6% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 6,2% mai puţin în raport cu luna martie 2015. Parcursul mărfurilor în luna martie 2016 a totalizat 320,6 mil. tone-km, ce e cu 22,1% mai mult faţă de luna februarie 2016 şi cu 10,0% mai puţin comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2015.

25.04.2016
Producţia globală agricolă în trimestrul I 2016
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele volumului producţiei globale agricole în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile populaţiei) în ianuarie-martie 2016 faţă de ianuarie-martie 2015 a constituit 104,0%. Majorarea producţiei agricole a fost determinată de creşterea producţiei în sectorul zootehnic cu 4,0%, căreia i-a revenit circa 99% din volumul total al producţiei agricole.

22.04.2016
Câştigul salarial mediu în februarie 2016
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în luna februarie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4650,6 lei, înregistrând o creştere cu 9,7% faţă de luna februarie 2015. Indicele câştigului salarial real pentru luna februarie 2016 faţă de luna februarie 2015 a fost de 99,5%, sau în scădere cu 0,5% faţă de nivelul anului trecut.

19.04.2016
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna martie 2016
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna martie 2016 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creştere cu 0,1% faţă de februarie curent, cu 0,7% − faţă de decembrie 2015 şi cu 5,6% − faţă de martie 2015.

15.04.2016
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-februarie 2016
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-februarie 2016 exporturile de mărfuri au totalizat 255,2 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 18,5%. În ianuarie-februarie 2016 importurile de mărfuri au totalizat 494,4 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2015 cu 13,8%.

12.04.2016
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-februarie 2016
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-februarie 2016 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-februarie 2015 a constituit 97,7%. În luna februarie 2016 faţă de februarie 2015 acest indice a marcat 99,7%.

11.04.2016
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna martie 2016
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum în martie 2016 faţă de februarie 2016 a constituit 100,0%, iar faţă de martie 2015 – 109,4%.

07.04.2016
Numărul populaţiei stabile în Republica Moldova la 1 ianuarie 2016, în profil teritorial, pe medii, sexe şi grupe de vîrstă
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, numărul populaţiei stabile al Republicii Moldova la 01.01.2016 a constituit 3553,1 mii persoane în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 cu 2103 persoane. Mai mult de jumătate din populaţia ţării o constituie locuitorii mediului rural – 2042,0 mii persoane, sau 57,5%. În mediul urban locuiesc 1511,1 mii persoane, sau 42,5%. Repartizarea populaţiei după sexe se prezintă astfel: 51,9% (1844,0 mii persoane) – femei şi 48,1% (1709,1 mii persoane) – bărbaţi.

05.04.2016
Comerţul exterior de mărfuri al Republicii Moldova în ianuarie-februarie 2016, informaţie succintă
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna februarie 2016 s-au cifrat la 138,5 mil. dolari SUA, cu 18,6% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 16,3% mai puţin, comparativ cu luna februarie 2015. Importurile de mărfuri realizate în luna februarie 2016 au însumat 287,0 mil. dolari SUA, cu 38,4% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 5,7% mai puţin, comparativ cu luna februarie 2015.

01.04.2016
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în anul 2015 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1265,6 mii persoane, fiind în creştere cu 2,7% (33,2 mii) faţă de anul 2014.

31.03.2016
Minimul de existenţă în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică informează că în anul 2015 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1734,1 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 6,6%.

30.03.2016
Veniturile şi cheltuielile populaţiei în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2015 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1956,6 lei, fiind în creştere cu 10,7% faţă de anul precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 0,9%. Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în anul 2015 au constituit în medie pe o persoană 2048,5 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 12,8%.

24.03.2016
Cîştigul salarial mediu în ianuarie 2016
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în luna ianuarie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4665,8 lei, înregistrând o creştere cu 9,5% faţă de luna ianuarie 2015. Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2016 faţă de luna ianuarie 2015 a fost de 96,6%, sau în scădere cu 3,4% faţă de nivelul anului trecut.

23.03.2016
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-februarie 2016
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna februarie 2016 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 694,8 mii tone de mărfuri, cu 45,2% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 12,6% mai puţin în raport cu luna februarie 2015. Parcursul mărfurilor în luna februarie 2016 a totalizat 262,6 mil. tone-km, ce e cu 43,2 % mai mult faţă de luna ianuarie 2016 şi cu 6,1% mai puţin comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2015.

18.03.2016
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna februarie 2016
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna februarie 2016 preţurile producătorului în industrie au înregistrat creştere cu 0,5% faţă de ianuarie curent, cu 0,6% − faţă de decembrie 2015 şi cu 6,2% − faţă de februarie 2015.

15.03.2016
Produsul intern brut în anul 2015 şi trimestrul IV 2015
Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor operative, în anul 2015 produsul intern brut (PIB) a însumat 121851 milioane lei, preţuri curente de piaţă, în scădere - în termeni reali - cu 0,5% faţă de anul 2014 semidefinitiv. În trimestrul IV 2015, PIB a însumat 33011 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în scădere – în termeni reali – cu 3,3% faţă de trimestrul IV 2014 pe seria brută.

10.03.2016
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna februarie 2016
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în februarie 2016 faţă de ianuarie 2016 a constituit 99,5%, iar faţă de februarie 2015 – 110,3% (informativ: în februarie 2015 faţă de ianuarie 2015 IPC a marcat 102,2% şi faţă de februarie 2014 – 106,5%).

09.03.2016
Evoluţia preţurilor producătorului la produsele agricole în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare de către întreprinderile agricole) la produsele agricole în anul 2015 în comparaţie cu anul 2014 au crescut cu 22,5%. Preţurile medii de vînzare la produsele vegetale s-au majorat cu 34,4%, la produsele animaliere - au scăzut cu 8,9%.

04.03.2016
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul IV 2015
Biroul Naţional de Statistică informează că, în trimestrul IV 2015 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1222,3 mii persoane, fiind în creştere cu 6,0% (68,9 mii) faţă de tr.IV 2014. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate s-a micşorat de la 96,5% la 95,8%, iar ponderea şomerilor a crescut de la 3,5% la 4,2%.

04.03.2016
Portretul statistic al femeilor și bărbaților din Republica Moldova în anul 2014
Biroul Național de Statistică comunică despre elaborarea Portretului statistic al femeilor și bărbaților din Republica Moldova. Sinteza prezintă date statistice despre femei şi bărbaţi, reflectînd situaţia lor în toate domeniile vieţii societăţii.

29.02.2016
Nivelul infracţionalităţii în Republica Moldova în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, conform informaţiei Ministerului Afacerilor Interne în anul 2015, pe teritoriul republicii au fost înregistrate 39,8 mii infracţiuni, înregistrînd o scădere de 4,8% faţă anul precedent, iar comparativ cu anul 2011 nivelul infracţionalităţii a crescut cu 13%. Rata infracţionalităţii constituie 111 infracţiuni la 10 mii locuitori, faţă de 99 infracţiuni în anul 2011.

26.02.2016
Investiţiile în active materiale pe termen lung în ianuarie-decembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează că, în ianuarie-decembrie 2015 întreprinderile şi organizaţiile de toate tipurile de activităţi economice au realizat investiţii în active materiale în valoare de 20820,6 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu perioada respectivă a anului precedent acest indicator a marcat o descreştere de 8,8% (în preţuri comparabile).

25.02.2016
Сonstrucţiile de locuinţe în ianuarie-decembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-decembrie 2015 din contul tuturor surselor de finanţare au fost date în folosinţă 5,4 mii apartamente noi cu suprafaţa totală de 498,2 mii m², ceea ce a constituit 100,2% faţă de perioada respectivă a anului precedent.

24.02.2016
Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-decembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică comunică că, în ianuarie-decembrie 2015 volumul lucrărilor executate de organizaţiile cu genul principal de activitate „Construcţii” a constituit 8089,9 mil. lei sau 87,5% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în anul 2014.

22.02.2016
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în anul 2015 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-a micșorat cu 6,4% (în preţuri comparabile) în raport cu anul 2014. În anul 2015 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de servicii de piaţă prestate populaţiei a crescut cu 1,2% (în preţuri comparabile) comparativ cu anul 2014.

19.02.2016
Câştigul salarial mediu în anul 2015 și luna decembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică relatează că, cîştigul salarial mediu lunar din economia naţională în anul 2015 a constituit 4610,9 lei si s-a mărit faţă de anul 2014 în valoare nominala cu 10,5%, iar in termeni reali (ajustat la indicele preţurilor de consum) – cu 0,7%.

18.02.2016
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică informează că, în anul 2015 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 242,6 mii de turişti şi excursionişti, cu 1,9% mai mult decît în anul 2014. În anul 2015, comparativ cu anul 2014 s-a majorat numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul receptor (+8,0%) şi emiţător (+5,1%), pe cînd la turismul intern numărul acestora s-a redus cu 13,5%.

17.02.2016
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-decembrie 2015
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-decembrie 2015 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-decembrie 2014 a constituit 100,6%. În luna decembrie 2015 faţă de decembrie 2014 acest indice a marcat 92,1%.

17.02.2016
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în anul 2015 exporturile de mărfuri au totalizat 1966,9 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în anul 2014 cu 15,9%. În anul 2015 importurile au totalizat 3986,8 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în anul 2014 cu 25,0%. Deficitul balanţei comerciale în anul 2015 a fost de 2019,9 mil. dolari SUA, cu 957,6 mil. dolari SUA (-32,2%) mai mic, decît cel înregistrat în anul 2014.

15.02.2016
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2015 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 278,9 mii de turişti, din care 184,5 mii de turişti moldoveni (66,2% din total) şi 94,4 mii de turişti străini (33,8%).

12.02.2016
Sosirile vizitatorilor străini în Republica Moldova şi plecările vizitatorilor moldoveni în străinătate, înregistrate la punctele de trecere ale frontierei de stat în anul 2015
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2015 numărul de sosiri ale vizitatorilor străini în Republica Moldova*, înregistrate la punctele de trecere ale frontierei de stat a fost de circa 2,9 milioane, în creştere cu 28,1% faţă de anul 2014.

11.02.2016
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna ianuarie 2016
Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum în ianuarie 2016 faţă de decembrie 2015 a constituit 100,7%, iar faţă de ianuarie 2015 – 113,4%.

09.02.2016
Numărul preliminar al populaţiei stabile în Republica Moldova la 1 ianuarie 2016, în profil teritorial
Biroul Naţional de Statistică prezintă datele despre numărul preliminar al populaţiei stabile în Republica Moldova la 1 ianuarie 2016, în profil teritorial.

05.02.2016
Comerţul exterior de mărfuri al Republicii Moldova în anul 2015, informaţie succintă
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna decembrie 2015 s-au cifrat la 163,5 mil. dolari SUA, cu 2,2% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 9,8% - comparativ cu luna decembrie 2014. Importurile de mărfuri realizate în luna decembrie 2015 au însumat 352,6 mil. dolari SUA, cu 5,4% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 30,2% mai puţin comparativ cu luna decembrie 2014.

 
Pagina
12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152535455
 
 
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran