RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă
Comunicate de presă
Toate / 2022 / 2021 / 2020 / 2019 / 2018 / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie / august / septembrie / octombrie / noiembrie / decembrie
17.01.2012
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna decembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna decembrie 2011 preţurile producătorului în industrie în ansamblu s-au majorat faţă de noiembrie 2011 cu 0,4%, iar faţă de decembrie 2010 – cu 8,1%.

13.01.2012
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-noiembrie 2011 producţia industrială a marcat o creştere de 8,9% faţă de ianuarie-noiembrie 2010. În luna noiembrie 2011 faţă de noiembrie 2010 volumul producţiei industriale a sporit cu 3,5%.

12.01.2012
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că exporturile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2011 s-au cifrat la 242,7 mil. dolari SUA, cu 14,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 20,9% - comparativ cu luna noiembrie 2010. Importurile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2011 au însumat 494,9 mil. dolari SUA, cu 5,7% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 22,1% - comparativ cu luna noiembrie 2010.

10.01.2012
Câştigul salarial mediu în luna noiembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3231,0 lei, înregistrând o creştere cu 9,8% faţă de luna noiembrie 2010 şi cu 2,2% faţă de luna precedentă (octombrie 2011).

10.01.2012
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna decembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în decembrie faţă de noiembrie 2011 a constituit 100,2%, iar faţă de decembrie 2010 – 107,8%. De la începutul anului preţurile de consum s-au majorat cu 7,8 la sută.

21.12.2011
Veniturile şi cheltuielile populaţiei în trimestrul III anul 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2011 veniturile disponibile lunare ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană 1475,6 lei, fiind în creştere cu 12,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în trimestrul III anul 2011 au constituit în medie pe o persoană 1612,8 lei, fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 10,2%.

21.12.2011
Minimul de existenţă în trimestrul III 2011
Biroul Naţional de Statistică informează că în trimestrul III 2011 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe o persoană 1386,4 lei, fiind în creştere faţă de trimestrul III 2010 cu 6,2%.

21.12.2011
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-noiembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna noiembrie 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1036,1 mii tone de mărfuri, cu 2,4% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 10,0% - comparativ cu luna noiembrie 2010.

19.12.2011
Activitatea instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general la începutul anului de studii 2011/12
Biroul Naţional de Statistică comunică, că reţeaua instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general este constituită din 1460 şcoli, gimnazii şi licee, inclusiv 3 şcoli serale şi 1457 şcoli de zi. Învăţămîntul de zi se desfăşoară în 83 şcoli primare, 829 gimnazii, 497 licee, 19 şcoli medii de cultură generală şi 29 şcoli pentru copii cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.

15.12.2011
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna noiembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna noiembrie 2011 preţurile producătorului în industrie în ansamblu s-au majorat faţă de octombrie curent cu 0,5%, faţă de luna decembrie 2010 – cu 7,7%, iar faţă de noiembrie 2010 – cu 8,8%.

15.12.2011
Produsul intern brut în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2011 produsul intern brut a însumat 60497 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali - cu 6,7% faţă de ianuarie-septembrie 2010 şi cu 63,0% şi 21,8% faţă de ianuarie-septembrie 2000 şi ianuarie-septembrie 2005 respectiv.

14.12.2011
Activitatea instituţiilor de învăţămînt secundar profesional şi mediu de specialitate în anul de studii 2011/12
Biroul Naţional de Statistică comunică, ca rezultat al optimizării reţelei de instituţii de învăţămînt secundar profesional, în anul de studii 2011/12, numărul instituţiilor s-a redus cu 5 unităţi comparativ cu anul de studii precedent şi constituie 70 unităţi (inclusiv 2 instituţii private).

13.12.2011
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna octombrie 2011 s-au cifrat la 211,2 mil. dolari SUA, cu 15,7% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 21,4% - comparativ cu luna octombrie 2010. Importurile de mărfuri realizate în luna octombrie 2011 au însumat 468,4 mil. dolari SUA, cu 3,3% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 25,4% mai mult comparativ cu luna octombrie 2010.

09.12.2011
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-octombrie 2011 producţia industrială a marcat o creştere de 9,4%2 faţă de ianuarie-octombrie 2010. În luna octombrie curent faţă de octombrie 2010 volumul producţiei industriale a sporit cu 2,2%.

09.12.2011
Câştigul salarial mediu în luna octombrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna octombrie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3161,7 lei, înregistrând o creştere cu 10,4% faţă de luna octombrie 2010 şi cu 0,1% faţă de luna precedentă (septembrie 2011).

09.12.2011
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în noiembrie faţă de octombrie 2011 a constituit 100,7%, iar faţă de noiembrie 2010 – 108,9%. De la începutul anului preţurile de consum s-au majorat cu 7,6 la sută.

01.12.2011
Activitatea instituţiilor de învăţămînt superior, în anul de studii 2011/12
Biroul Naţional de Statistică comunică că reţeaua învăţămîntului superior este formată din 34 unităţi, inclusiv 19 instituţii de stat, din care 2 unităţi realizează numai studii de masterat şi 15 – nestatale sau cu o instituţie mai mult faţă de anul de studii 2010/11.

30.11.2011
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul III 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul III 2011 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1347,2 mii persoane, fiind în creştere cu 2,5% (33,4 mii) faţă de trimestrul III 2010.

24.11.2011
Сonstrucţii de locuinţe în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică că, în ianuarie-septembrie 2011 din contul tuturor surselor de finanţare au fost date în folosinţă 2134 apartamente cu suprafaţa totală de 278,8 mii m², ceea ce a constituit 145,6% faţă de perioada respectivă a anului precedent.

24.11.2011
Investiţiile în active materiale pe termen lung în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică că, în ianuarie-septembrie 2011 întreprinderile şi organizaţiile au realizat investiţii în valoare de 7965,2 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu ianuarie-septembrie 2010, acest volum s-a majorat cu 11,3% (în preţuri comparabile).

22.11.2011
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-octombrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna octombrie 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1026,1 mii tone de mărfuri, cu 13,8% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 2,9% mai mult comparativ cu luna octombrie 2010.

18.11.2011
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2011 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 155,6 mii turişti şi excursionişti, cu 16,2% mai mult decît în perioada corespunzătoare din anul 2010.

18.11.2011
Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-septembrie 2011 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 2627,4 mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 100,1% (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-septembrie 2010.

17.11.2011
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2011 capacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică colective a constituit 3585,5 mii locuri-zile, majorîndu-se cu 1,4% faţă de ianuarie-septembrie 2010.

16.11.2011
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna octombrie 2011
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna octombrie 2011 preţurile producătorului în industrie în ansamblu s-au majorat faţă de septembrie curent cu 0,2%, faţă de luna decembrie 2010 – cu 7,2%, iar faţă de octombrie 2010 – cu 8,4%.

15.11.2011
Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în luna septembrie 2011 şi ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2011 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de comerţ cu amănuntul a crescut cu 3,7% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi cu 18,7% - comparativ cu luna septembrie 2010.

14.11.2011
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-septembrie 2011 producţia industrială a marcat o creştere de 10,0% faţă de ianuarie-septembrie 2010. În luna septembrie curent faţă de septembrie 2010 volumul producţiei industriale a sporit cu 9,8%.

10.11.2011
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2011 s-au cifrat la 182,6 mil. dolari SUA, cu 1,8% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 27,5% mai mult comparativ cu luna septembrie 2010. Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2011 au însumat 484,2 mil. dolari SUA, cu 15,1% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 40,3% - comparativ cu luna septembrie 2010.

10.11.2011
Câştigul salarial mediu în luna septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3159,3 lei, înregistrând o creştere cu 9,1% faţă de luna septembrie 2010 şi cu 0,5% mai mic faţă de luna precedentă (august 2011).

09.11.2011
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în octombrie faţă de septembrie 2011 a constituit 101,5%, iar faţă de octombrie 2010 - 108,9%. De la începutul anului preţurile de consum s-au majorat cu 6,8 la sută.

03.11.2011
Evoluţia preţurilor de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole ale Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2011 preţurile medii de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole s-au majorat cu 19,9% faţă de ianuarie-septembrie 2010. Considerabil s-au majorat preţurile la produsele vegetale (cu 28,7%), iar la produsele animaliere au marcat o descreştere moderată (de 0,8%).

21.10.2011
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1138,4 mii tone de mărfuri, cu 11,6% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 16,7% - comparativ cu luna septembrie 2010. Parcursul mărfurilor în luna septembrie 2011 a totalizat 341,7 mil. tone-km, cu 3,8% mai mare în raport cu luna august 2011 şi cu 4,6% mai mare faţă de luna corespunzătoare din anul 2010.

19.10.2011
Evoluţia preţurilor în construcţii în Republica Moldova în trimestrul III 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că preţurile la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul III anul 2011 faţă de perioada respectivă a anului precedent s-au majorat cu 8,7%.

18.10.2011
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna septembrie 2011 preţurile în industrie în ansamblu s-au micşorat faţă de august curent cu 0,1%, în special din cauza descreşterii preţurilor la producţia livrată pe piaţa externă (cu 1,1%). În raport cu luna decembrie 2010 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 6,9%, iar faţă de septembrie 2010 – cu 7,9%.

17.10.2011
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-august 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că producţia industrială în ianuarie-august 2011 faţă de ianuarie-august 2010 a marcat o creştere de 10,0%. În luna august curent în raport cu august 2010 volumul producţiei industriale a sporit cu 19,4%.

17.10.2011
Producţia globală agricolă în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2011, conform estimărilor, a crescut cu 3,7% faţă de perioada respectivă a anului 2010. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea producţiei vegetale cu 4,4% şi a producţiei animaliere – cu 2,3%.

11.10.2011
Roada medie a culturilor agricole în perioada de recoltare pînă la 1 octombrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează că recolta medie a culturilor cerealiere şi leguminoase pentru boabe (cu excepţia porumbului) – total în perioada de recoltare pînă la 1 octombrie 2011 a constituit 25,3 chintale la hectar sau cu 18% mai mult în comparaţie cu anul 2010.

10.10.2011
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie faţă de august 2011 a constituit 100,4%, iar faţă de septembrie 2010 – 108,8%. De la începutul anului preţurile de consum s-au majorat cu 5,2 la sută.

10.10.2011
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna august 2011 s-au cifrat la 186,0 mil. dolari SUA, cu 2,8% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 54,6% - comparativ cu luna august 2010. Importurile de mărfuri realizate în luna august 2011 au însumat 420,6 mil. dolari SUA, cu 1,4% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 39,5% - comparativ cu luna august 2010.

07.10.2011
Câştigul salarial mediu în luna august 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna august 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3174,8 lei, înregistrând o creştere cu 8,5% faţă de luna august 2010 şi cu 2,7% mai mic faţă de luna precedentă (iulie 2011).

 
Pagina
12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152535455
 
 
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran