RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Activitatea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare în anul 2021
Activitatea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare în anul 2021
25.05.2022
Versiune tipar

Activitatea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare în anul 20211, 2

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind activitatea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare în anul 2021.

Sisteme publice de alimentare cu apă

În anul 2021 lungimea totală a apeductelor şi rețelelor publice de distribuţie a apei s-a extins cu 557,3 km de rețele noi construite (cu 39,7 km în mediu urban și 517,6 km în mediul rural) și a constituit 16,4 mii km. Din lungimea totală, 16,1 mii km aparțin sistemelor date în exploatare, iar 0,3 mii km – sistemelor care nu sunt date în exploatare, dar deservesc populația. Cea mai mare pondere a lungimii apeductelor și rețelelor publice nou construite a fost înregistrată în localitățile din regiunea Nord – 238,6 km (42,8%) și din regiunea Centru – 182,0 km (32,7%) (Anexă, Tabelul 1).

În anul 2021 au funcţionat efectiv 16,3 mii km de apeducte și reţele publice de distribuție a apei (99,0% din lungimea totală).

Datele graficului în format .xlsx

Localitățile din mun. Chișinău și UTA Găgăuzia dețin cel mai mare nivel de conectare la sistemele publice de alimentare cu apă

În anul 2021 acces la sistemele publice de alimentare cu apă au avut 54 de municipii și orașe și 864 de localități rurale, ceea ce reprezintă 59,9% din localităţile ţării. Circa 59% din satele Moldovei au avut acces la alimentare cu apă potabilă din sistemele publice3. Din total localități cu acces la sistemele publice de alimentare cu apă (918 localități), 892 dispun de sisteme publice de alimentare cu apă date în exploatare (2 localități dintre acestea, pe lângă sistem dat în exploatare, având și sistem care nu este dat în exploatare). Comparativ cu anul 2017 numărul localităților cu acces la sistemele publice de alimentare cu apă date în exploatare s-a majorat cu 15,3%.

Tabelul 1. Numărul localităților cu acces la sistemele publice de alimentare cu apă date în exploatare și
lungimea apeductelor și rețelelor de distribuție a apei, pe medii, 2017-2021
 

 

2017

2018

2019

2020

2021

Numărul localităţilor cu acces la sisteme publice de alimentare cu apă

772

804

831

868

892

 inclusiv:

 

 

 

 

 

   urban

53

53

53

53

54

   rural

719

751

778

815

838

Lungimea totală a apeductelor și reţelelor publice de distribuţie a apei potabile, km

13 850,9

14 401,3

14 947,3

15 610,4

16 103,0

inclusiv:

 

 

 

 

 

   urban

4 670,9

4 666,5

4 738,5

4 816,4

4 824,6

   rural

9 180,0

9 734,8

10 208,8

10794

11 278,4

Datele tabelului în format .xlsx

În profil regional, localitățile din mun. Chișinău (91,4%) și UTA Găgăuzia (84,4%) dețin cel mai mare nivel de conectare la sistemele publice de alimentare cu apă, iar cel mai mic nivel îl are regiunea Nord (43,2%).

 
Sistemele publice de alimentare cu apă preponderent au captat apa din surse de suprafață
 
În anul 2021 volumul de apă captat a constituit 131,0 mil. m3, inclusiv apă captată din surse de suprafață – 84,5 mil. m3 (64,5%), din surse subterane – 34,1 mil. m3 (26,1%) și apă captată sau primită din alte surse – 12,4 mil. m3 (9,4%).

În anul 2021 volumul de apă distribuit consumatorilor a constituit 92,8 mil m3, iar diferența de 38,2 mii m3, dintre volumul de apă captat și volumul de apă distribuit consumatorilor, o reprezintă consumul propriu al întreprinderilor care au captat apă, dar și pierderile de apă în timpul transportării acesteia.

Tabelul 2. Volumul de apă captat și distribuit consumatorilor4, pe medii, în anul 2021 (mil. m3)

2021

Volumul de apă captat

131,0

 inclusiv:

 

   urban

109,2

   rural

21,8

Volumul de apă distribuit consumatorilor

92,8

 inclusiv:

   urban

70,8

   rural

22,0

Din care, volumul de apă distribuit populaţiei

66,2

 inclusiv:

   urban

46,2

   rural

20,0

Datele tabelului în format .xlsx

În medie, pe an la un locuitor revin 25,2 m3 de apă distribuită. Din volumul total de apă distribuită, 66,2 mil. m3 (sau 71,3%) a fost furnizată populaţiei, 4,0% – instituţiilor bugetare, iar 24,7% altor consumatori.

Datele graficului în format .xlsx

Sisteme publice de canalizare

În anul 2021 lungimea totală a reţelelor publice de canalizare s-a extins5 cu 70,8 km de rețele noi construite (cu 24,9 km în mediu urban și 45,9 km în mediul rural) și a constituit 3,1 mii km. Din lungimea totală, circa 3,0 mii km aparțin sistemelor date în exploatare, iar 53,2 km – sistemelor care nu sunt date în exploatare, dar deservesc populația. Majoritatea rețelelor publice de canalizare noi, 38,5 km (sau 54,4% din totalul lungimii construite) au fost construite în regiunea Centru: în raioanele Nisporeni – 10,9 km, Hâncești – 8,3 km, Leova – 7,5 km, Telenești – 6,6 km, Ialoveni – 4,9 km, Criuleni – 4,0 km etc. (Anexă, Tabelul 2).

În anul 2021 au funcţionat 3,0 mii km de rețele publice de canalizare (98,5% din lungimea totală), restul (46,0 km) constituind lungime nefuncţională.

Datele graficului în format .xlsx

Localitățile urbane au acces mult mai mare la sistemele publice de canalizare

În anul 2021 acces la sistemele publice de canalizare au avut 52 de municipii și orașe și 82 de localități rurale, ceea ce reprezintă 8,7% din localităţile ţării. Dintre acestea, 94,5% din municipii și oraşe și 5,5% din localităţile rurale. Din total localități cu acces la sistemele publice de canalizare (134 localități), 129 dispun de sisteme publice de canalizare date în exploatare (2 localități dintre acestea, pe lângă sistem dat în exploatare, având și sistem care nu este dat în exploatare). Comparativ cu anul 2017 numărul localităților cu acces la sistemele publice de canalizare date în exploatare s-a majorat cu 18,7%.

Tabelul 3. Numărul localităților cu acces la sistemele publice de canalizare date în exploatare și
lungimea rețelelor publice de canalizare, pe medii, 2017-2021
 

2017

2018

2019

2020

2021

Numărul localităţilor cu sisteme publice de canalizare

107

111

115

124

129

 inclusiv:

 

 

 

 

 

   urban

52

52

52

52

51

   rural

55

59

63

72

78

Lungimea totală a reţelelor publice de canalizare, km

2 827,7

2 900,3

2 931,1

2 970,3

3021,5

inclusiv:

 

 

 

 

 

   urban

2 368,9

2 404,2

2 412,3

2 407,2

2457,4

   rural

458,8

496,1

518,8

563,1

564,1

Datele tabelului în format .xlsx

Cea mai mare pondere a localităţilor cu acces la sistemele publice de canalizare s-a înregistrat în mun. Chișinău (77,1%), UTA Găgăuzia (21,9%) și regiunea Centru (9,3%), iar localităţile din regiunile Sud și Nord au cele mai mici rate de acces (6,1% și, respectiv, 4,5%).

Datele graficului în format .xlsx

Astfel, se atestă o discrepanță considerabilă dintre sate şi orașe, localitățile rurale din raioanele Briceni, Drochia, Fălești, Glodeni, Ocnița, Soroca, Rezina, Basarabeasca și Cantemir nu au avut deloc acces la sistemele publice de canalizare.

În anul 2021 volumul total al apelor uzate evacuate a constituit 70,1 mil. m3 din care 67,5 mil. m3 din localitățile urbane (96,3%) și 2,6 mil. m3 din rurale (3,7%).

Tabelul 4. Volumul de apă uzată evacuată în sistemele publice de canalizare și
volumul de apă epurată, pe medii, în anul 2021 (mil. m3)
 

2021

Volumul de apă uzată evacuată

70,1

 inclusiv:

 

   urban

67,5

   rural

2,6

Volumul de apă uzată epurată

67,9

 inclusiv:

 

   urban

67,0

   rural

0,9

Datele tabelului în format .xlsx

Circa 74,8% din total sisteme publice de canalizare erau dotate cu staţii de epurare. Nici o localitate din raioanele Glodeni, Soroca și Rezina nu dispune de stație de epurare. Din cele 101 stații de epurare, funcţionale erau 92 unităţi. Cea mai bună situație privind funcționalitatea stațiilor de epurare a fost în mun. Chișinău și regiunea Nord (100,0%), Sud (90,0%), Centru și UTA Găgăuzia (câte 88,6% și 66,7%).

Prin staţiile de epurare a apei, au trecut 67,9 mil. m3 de apă uzată epurată (97,0%). Din volumul total de apă uzată epurată, 98,2% a fost epurată mecanic și/sau biologic, iar 1,8% - a fost evacuată fără tratament

 

  • Anexă (2 tabele format .xlsx)

Note:

1 Informația este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender. Datele se referă la situația de la sfârșitul anului.
2 În anul 2021 a fost modificătă metodologia de colectare a datelor pentru cercetarea statistică Nr.1 apeduct-canalizare privind „Funcţionarea sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare”. Astfel, începând cu anul 2021, în sfera de cuprindere se includ primăriile și întreprinderile care dispun nu doar de sisteme publice de alimentare cu apă şi canalizare date în exploatare, dar și cele care dispun de sisteme care nu sunt date în exploatare, dar de facto deservesc populația.
Datele prezentate în comunicat se referă atât la sistemele publice date în exploatare, cât și la cele care nu sunt date în exploatare, cu excepția datelor prezentate în dinamică pentru perioada 2017-2021, pentru care în scopul asigurării comparabilității în timp au fost prezentate date doar pentru sistemele publice date în exploatare, acest lucru fiind menționat expres în denumirea indicatorului.
Datele pentru anii 2016-2020 au fost revizuite în special ca urmare a majorării gradului de acoperire a localităților rurale cu acces la serviciul public de alimentare cu apă. Mai multe detalii despre revizuirea datelor cu privire la accesul la serviciul public de alimentare cu apă au fost prezentate în Nota „Revizuirea datelor privind accesul la serviciul public de alimentare cu apă pentru anii 2016-2020”.
3 Organizarea administrativă a teritoriului Republicii Moldova include 1682 de localități, din care 147 situate în partea stângă a Nistrului și 2 localități din mun. Bender. Datele au fost raportate la 1533 de localități în total, fără a include localitățile din partea stângă a Nistrului și mun. Bender. Din total 1533 de localități, 11 sunt municipii, 44 de orașe și 1478 de sate (comune) și localități din componența satelor (comunelor).
4 Apa este distribuită diferitor categorii de consumatori atât persoanelor fizice, cât și juridice care beneficiază de serviciul public de alimentare cu apă în baza unui contract încheiat cu operatorul.
5 Majorarea anuală a lungimii totale publice de canalizare a avut loc în rezultatul construirii rețelelor noi în anul de gestiune, dar și a îmbunătățirii datelor pentru anul de gestiune în urma inventarierii efectuate de către primăriile și întreprinderile raportoare.

Precizări metodologice:

    • Datele sunt prezentate de către primării și întreprinderi care au în gestiune sisteme publice de alimentare cu apă şi de canalizare (care dispun de sisteme publice de alimentare cu apă şi canalizare date în exploatare, dar și de sisteme care nu sunt date în exploatare, dar de facto deservesc populația), ce livrează apă consumatorilor pentru necesităţi menajere şi care efectuează colectarea şi evacuarea apelor uzate.
    • Conform legii nr. 303/2013 cu privire la serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare:

      Sistemul public de alimentare cu apă
      este definit ca: „ansamblu de instalaţii tehnologice, echipamente funcţionale şi dotări specifice prin care se realizează serviciul de alimentare cu apă. Sistemul public de alimentare cu apă cuprinde următoarele componente: captări, aducţiuni, staţii de tratare, staţii de pompare cu sau fără hidrofor, rezervoare de înmagazinare, reţele de transport al apei şi reţele de distribuţie a apei”.
      Sistemul public de canalizare
       este definit ca: „ansamblu de instalaţii tehnologice, echipamente funcţionale şi dotări specifice prin care se realizează serviciul public de canalizare. Sistemul public de canalizare cuprinde în special, următoarele componente: reţele publice de canalizare, staţii de pompare, staţii de epurare, colectoare de evacuare spre emisar”.
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran