RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi
Noutăţi
Toate / 2022 / 2021 / 2020 / 2019 / 2018 / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008 / 2007 / 2006 / 2005 / 2004
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie / august / septembrie / octombrie / noiembrie decembrie
30.11.2021
Raportul analitic „Analiza sărăciei monetare și a bunăstării gospodăriilor cu copii", ediţia 2021, plasată pe pagina web
Raportul conține informații statistice privind caracteristicile generale ale gospodăriilor cu copii în funcție de mediul de reședință, numărul de copii, tipul gospodăriei, quintile, prezența migranților în gospodării, nivelul de sărăcie și bunăstare a acestora.

29.11.2021
Ședința Consiliului Național pentru Statistică privind examinarea proiectului Programului de lucrări statistice pentru anul 2022
La data de 26 noiembrie a avut loc cea de-a 3-a ședință din acest an a Consiliului Național pentru Statistică (CNS), membrii căruia sunt reprezentanți ai Biroului Național de Statistică, Băncii Naționale a Moldovei, mediului academic, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, patronatelor și societății civile.

25.11.2021
Biroul Național de Statistică a prezentat rezultatele cercetării pilot privind Ancheta de conjunctură în întreprinderi
La data de 23 noiembrie curent, în cadrul unei sesiuni online, au fost prezentate rezultatele cercetării pilot privind Ancheta de conjunctură în întreprinderi, implementată și desfășurată de către Biroul Național de Statistică (BNS) în perioada octombrie-noiembrie 2021.

25.11.2021
Statistica educației evaluată de experți Eurostat
Producerea și diseminarea statisticii educației a fost evaluată de către un grup de experți ai Eurostat - oficiul de statistică al Uniunii Europene. Misiunea de evaluare sectorială a experților Gaetano Ferrieri și Irja Blomqvist s-a desfășurat în perioada 22-25 noiembrie curent.

22.11.2021
FAO oferă suport Biroului Național de Statistică în domeniul statisticii agriculturii
Biroul Național de Statistică beneficiază de asistență din partea Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO). Misiunea de lucru a expertului internațional FAO, Vasile Petre, s-a desfășurat în perioada 15-19 noiembrie la BNS și a avut drept scop acordarea consultanței în vederea efectuării calculelor tipologiei exploatațiilor agricole.

22.11.2021
Biroul Naţional de Statistică a publicat setul de infografice cu tematica „Copiii Moldovei în anul 2020”
Infograficele prezintă o sinteză a principalilor indicatori statistici din domeniile demografie, educaţie, familie, infracţionalitate juvenilă, protecţie socială, sănătate, cultură şi sport.

17.11.2021
Anunț cu privire la desfășurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
Termenul limită de depunere a documentelor este până la 06 decembrie 2021
Biroul Naţional de Statistică anunță concurs pentru ocuparea funcţiilor publice vacante în cadrul BNS.

05.11.2021
Consultare publică a Regulamentului privind accesul la date individuale în scopuri științifice
Biroul Național de Statistică anunță inițierea consultărilor publice a proiectului Regulamentului privind accesul la date individuale în scopuri științifice.

04.11.2021
BNS și partenerii naționali implementează treptat metodologia Sistemului european de statistici integrate privind protecția socială (SESPROS)
În perioada 25-26 octombrie curent, Biroul Național de Statistică a organizat un atelier online cu privire la perspectivele implementării metodologiei Sistemului european de statistici integrate privind protecția socială (SESPROS) în Republica Moldova.

01.11.2021
Ședința inițială a Grupului coordonator și Grupului tehnic pentru elaborarea proiectului Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național pentru anii 2022-2030
Reprezentanți ai ministerelor, altor autorități administrative centrale, instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale, agențiilor Organizației Națiunilor Unite, Delegației Uniunii Europene – membri ai Grupului coordonator și Grupului tehnic pentru elaborarea proiectului Strategiei de dezvoltare a sistemului statistic național 2022-2030, s-au întrunit în ședința comună, în regim online, la data de 29 octombrie curent.

01.11.2021
Lista persoanelor care au promovat concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante
Biroul Naţional de Statistică anunță lista persoanelor care au promovat concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante

01.11.2021
Limba engleză, studiată de către funcționari ai BNS în scopul îmbunătățirii competențelor profesionale
Mai mulți angajați ai Biroului Național de Statistică au avut ocazia să-și îmbunătățească cunoștințele și abilitățile de comunicare în limba engleză, grație unui curs de limba engleză organizat în cadrul proiectului „Asistență Tehnică pentru sprijinirea Biroului Național de Statistică din Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran