RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-august 2016
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-august 2016
11.10.2016
Versiune tipar

Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-august 2016

Biroul Naţional de Statistică anunță că, în ianuarie-august 2016 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-august 2015 a constituit 100,1%. În luna august 2016 faţă de august 2015 acest indice a marcat 106,9%.

Industria extractivă în ianuarie-august 2016 comparativ cu ianuarie-august 2015 a înregistrat o descreştere a volumului producției cu 18,0%.

Industria prelucrătoare în ianuarie-august 2016 comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2015 a înregistrat o creştere a volumului producţiei cu 1,9%, ceea ce a determinat majorarea indicelui general de producție pe țară cu 1,6%.

În ianuarie-august 2016 faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent industria alimentară în ansamblu a înregistrat o descreştere a volumului de producţie cu 0,7% (ceea ce a generat descreşterea indicelui general pe total industrie cu 0,1%). Volumul producţiei însă a crescut la activităţile: prelucrarea şi conservarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor – cu 68,4% (motivînd creşterea indicelui general cu 0,2%); distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice – cu 17,1% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,3%); fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase – cu 10,2% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,1%); fabricarea produselor lactate – cu 5,3% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,2%); fabricarea pîinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie – cu 3,2% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,1%).

În acelaşi timp s-au înregistrat reduceri ale volumului de producţie la următoarele activităţi ale industriei alimentare: producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate – cu 34,9% (motivînd descreşterea pe total industrie cu 0,6%); fabricarea uleiurilor şi grăsimilor vegetale şi animale – cu 24,7% (motivînd descreşterea pe total industrie cu 0,4%); prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor – cu 9,9% (motivînd descreşterea pe total industrie cu 0,3%).

În ianuarie-august 2016 faţă de aceeași perioadă a anului precedent s-au înregistrat creşteri şi la alte activităţi ale industriei prelucrătoare, cum ar fi: prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi pluta, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite – cu 43,8% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,1%); fabricarea de mobilă – cu 31,6% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,7%); fabricarea produselor textile – cu 26,4% (motivînd creşterea pe total industrie cu 1,4%); fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – cu 20,3% (motivînd creşterea pe total industrie cu 1,0%); tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor – cu 15,5% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,2%); industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii – cu 15,5% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,3%); fabricarea substanţelor şi a produselor chimice – cu 14,7% (motivînd creşterea pe total industrie cu 0,3%) etc.

Totodată, în perioada de referinţă au avut loc reduceri ale volumului de producţie faţă de ianuarie-august 2015 la activităţile: fabricarea echipamentelor electrice – cu 18,8% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 1,6%); fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice – cu 14,5% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,2%); fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice – cu 10,4% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,3%); fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice – cu 4,9% (cauzînd reducerea pe total industrie cu 0,2%).

În ianuarie-august 2016 faţă de ianuarie-august 2015 sectorul energetic a înregistrat micşorarea volumului producţiei cu 6,1% (motivînd descreşterea indicelui general de producţie cu 0,8%). Descreșterea nivelului producției în sectorul energetic a fost cauzată în mare parte de descreşterea producţiei la activitatea producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice cu 5,0% şi la activitatea furnizarea de abur şi aer condiţionat – cu 10,4%.

În profil pe regiuni de dezvoltare indicele producţiei industriale în ianuarie-august 2016 faţă de ianuarie-august 2015 a evoluat în felul următor: pentru municipiul Chişinău a constituit 97,5%, regiunea Nord – 96,7%, regiunea Centru – 101,1%, regiunea Sud – 108,0% şi UTA Găgăuzia – 124,6%.

Anexă:

Precizări metodologice:

  • Indicii Producţiei Industriale la nivel teritorial sunt calculaţi pe cercul de întreprinderi reprezentativ la nivel de fiecare unitate administrativ-teritorială şi regiune de dezvoltare după o metodologie bazată pe însumarea valorilor producţiei aferente teritoriului (regiunii de dezvoltare) respectiv, deflatate cu indicele preţurilor producţiei industriale.
  • Indicele este provizoriu, poate fi rectificat în luna următoare conform precizărilor parvenite de la întreprinderi.

Persoana de contact:
Svetlana Bulgac
şef al direcţiei statistica industriei, energeticii şi construcţiilor
Tel. 0 22 40 30 55

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran