RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / Implementarea unui nou proiect în domeniul statisticii regionale
Implementarea unui nou proiect în domeniul statisticii regionale
21.02.2013
Versiune tipar

Implementarea unui nou proiect în domeniul statisticii regionale

IMG_0035.jpgBiroul Naţional de Statistică (BNS) în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Guvernul României lansează astăzi la Chişinău un nou proiect de îmbunătăţire a disponibilităţii şi credibilităţii statisticilor regionale pentru factorii de decizie din Republica Moldova.

Proiectul este implementat de către BNS în parteneriat cu Cancelaria de Stat, Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, agenţiile de dezvoltare regională, cărora le revine rolul principal în aprobarea şi promovarea rezultatelor obţinute în cadrul proiectului.

Proiectul, avînd ca scop implementarea unor acţiuni menite să îmbunătăţească disponibilitatea, relevanţa, acurateţea şi actualitatea datelor statistice la nivel regional şi local, va ajuta atît factorii de decizie din ţară, cît şi partenerii de dezvoltare să identifice mai bine zonele dezavantajate ale ţării, să înţeleagă mai profund caracterul problemelor cu care acestea se confruntă şi să măsoare impactul acţiunilor şi politicilor de dezvoltare la nivel local.

IMG_0040.jpgÎn rezultatul implementării proiectului, autorităţile publice şi publicul larg vor dispune de date statistice regionale mai complete şi mai fiabile, care sînt extrem de importante pentru procesul de planificare şi asigurare a dezvoltării regionale durabile la toate nivelurile. În cadrul Proiectului vor fi identificate carenţele informaţionale privind disponibilitatea datelor pertinente în profil regional. Ulterior, în baza bunelor practici europene şi ţinînd cont de necesităţile şi priorităţile ţării, vor fi consolidate capacităţile instituţiilor naţionale de a produce date calitative privind dezvoltarea regională a ţării. 

Proiectul va contribui la îmbunătăţirea indicatorilor social-economici la nivel regional şi a metodologiilor de calcul, precum şi la utilizarea mai bună a datelor relevante din surse administrative şi statistice de informaţii, necesare pentru funcţionarea APL-lor şi activitatea de monitorizare a agenţiilor de dezvoltare regională. IMG_0036.jpg

De asemenea, va fi acordat suport pentru armonizarea cu standardele UE în ceea ce priveşte divizarea regională a ţării, luînd în consideraţie prevederile Nomenclatorului unităţilor teritoriale statistice (NUTS), care ar facilita comparabilitatea Republicii Moldova cu UE şi eligibilitatea pentru accesarea de fonduri europene. O altă componentă a proiectului prevede revizuirea metodologică a Indicelui de Deprivare a Ariilor Mici, fiind unul din instrumentele de monitorizare şi evaluare a implementării politicilor regionale.

Principalul partener extern în cadrul acestui proiect este Institutul Naţional de Statistică al României, care are o experienţă vastă de armonizare la standardele europene şi va oferi asistenţa necesară în acest domeniu.

Proiectul “Îmbunătăţirea disponibilităţii şi credibilităţii statisticii regionale pentru factorii de decizie din Republica Moldova”, finanţat de Guvernul României, face parte din Programul Comun al ONU “Consolidarea sistemului statistic naţional”, implementat de BNS în colaborare partenerii săi naţionali şi agenţiile ONU -  PNUD, UN Women, UNFPA, UNICEF, ILO.

Persoană de contact:

Ala Pâslariuc
şef al serviciului informare şi comunicare cu mass-media
presa@statistica.md
tel. 0 22 40 30 51

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran