RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Seminare şi conferinţe / Totalurile activităţii personalului antrenat în efectuarea de către BNS a cercetărilor selective din domeniul social în anul 2012
Totalurile activităţii personalului antrenat în efectuarea de către BNS a cercetărilor selective din domeniul social în anul 2012
11.01.2013
Versiune tipar

Totalurile activităţii personalului antrenat în efectuarea de către BNS a cercetărilor selective din domeniul social în anul 2012

Activitatea specialiştilor controlori din Reţeaua Integrată Ancheta Forţei de Muncă (AFM) şi Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) în anul 2012 a fost discutată astăzi în cadrul unui seminar desfăşurat la Biroul Naţional de Statistică (BNS) cu participarea personalului din localităţile antrenate în anul 2012 la efectuarea acestor 2 cercetări.

Este de remarcat că, la etapa actuală cercetările statistice privind forţa de muncă şi bugetele gospodăriilor casnice sînt cele mai ample cercetări realizate continuu în gospodăriile populaţiei. BNS organizează cu succes Ancheta Forţei de Muncă începînd cu anul 1998, principalul obiectiv al căreia este, pe de o parte, măsurarea populaţiei active (ocupate şi în şomaj) şi a populaţiei inactive, iar pe de altă parte, determinarea structurilor acestor categorii, precum şi a tendinţelor lor de evoluţie. Bucurîndu-se de o veche tradiţie în ţările cu economie de piaţă, acest tip de cercetare este unicul instrument prin care se poate măsura complexitatea şi interacţiunea fenomenelor de pe piaţa forţei de muncă.

Scopul efectuării de către BNS a Cercetării bugetelor gospodăriilor casnice este determinarea multiaspectuală a nivelului de trai al populaţiei prin prisma veniturilor şi cheltuielilor, precum şi a indicatorilor nemonetari cu referire la educaţie, sănătate, activitate economică, condiţii de trai, bunuri de folosinţă durabilă şi aprecierea nivelului de trai de către populaţie. Informaţia obţinută în baza acestei cercetări este utilizată în principal pentru determinarea nivelului de trai al populaţiei, dar şi pentru calcularea ponderilor pentru Indicele Preţurilor de Consum şi consumului final al gospodăriilor. În contextul măsurării nivelului de trai al populaţiei, CBGC este utilizată pentru calcularea indicatorilor, care caracterizează sărăcia, fiind posibilă şi evaluarea impactului a diferitor programe şi reforme asupra situaţiei socio-economice a populaţiei.

În cadrul seminarului de astăzi, participanţii au abordat subiecte cu referire la: etapele de organizare şi gestionare a CBGC şi AFM în cadrul centrelor de colectare din localităţile care au intrat în eşantion în anul 2012, desfăşurarea cercetărilor în mediul urban comparativ cu rural, principalii indicatori obţinuţi în baza datelor cercetărilor, obiectivul şi conţinutul fişei non- răspunsurilor, rata non-răspunsurilor, precizări metodologice pentru AFM, modificările în instrumentarul de colectare a datelor în cadrul CBGC pentru anul 2013.

Pentru munca depusă în anul 2012, devotament şi profesionalism în activitate, conducerea BNS a decernat diplome de merit celor mai buni specialişti.

Menţionăm că, conform schemei de rotaţie din cadrul Eşantionului Master în Domeniul Social (EMDOS), anual are loc înlocuirea a 20 de unităţi primare de eşantionare, iar scopul acestei acţiuni este lărgirea acoperirii geografice a populaţiei care este anchetată în cadrul celor două cercetări statistice selective din domeniul social efectuate de BNS.

Persoană de contact:

Ala Pâslariuc
şef al serviciului informare şi comunicare cu mass-media,
presa@statistica.md
tel. 0 22 40 30 51

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran