RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Seminare şi conferinţe / Seminarul de nivel înalt cu genericul „Next STEP in Statistical Cooperation” este organizat la Chișinău
Seminarul de nivel înalt cu genericul „Next STEP in Statistical Cooperation” este organizat la Chișinău
24.09.2019
Versiune tipar

Seminarul de nivel înalt cu genericul 
„Next STEP in Statistical Cooperation” 
(Următorul pas în cooperarea statistică”)
este organizat la Chișinău

Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT) în cooperare cu Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS), Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) şi Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), organizează în perioada 24-26 septembrie curent, la Chișinău, Seminarul de nivel înalt pentru țările din Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală (EECCA) cu genericul, „Următorul pas în cooperarea statistică”.

La eveniment participă reprezentanți ai organizațiilor sus-menționate, reprezentanți ai Delegației UE în RM, conducători ai oficiilor de statistică din țările EECCA și experți internaționali în domeniul statistic.

În cele 6 sesiuni de lucru din cadrul Seminarului vor fi puse în discuție un șir de subiecte importante, precum activități legate de cooperarea statistică și tehnică, evoluțiile recente în domeniul statisticii oficiale, prioritățile și dezvoltarea capacităților statistice în țările din regiunea EECCA.

A doua zi, organizată și moderată de Biroul Național de Statistică, include sesiuni privind runda 2020 a Recensămintelor, care va exemplifica experiențele Franței, Republicii Moldova, Poloniei și Ucrainei în organizarea și pregătirea recensămintelor. Utilizarea tehnologiilor noi, ca big data și a surselor netradiționale, dar și efectele utilizării acestora asupra calității în statistica oficială, strategiile de comunicare și de diseminare și alte subiecte vor fi abordate de către participanți.

În cea de-a treia zi vor avea loc 2 ședințe paralele: Comitetul Coordonator al Proiectului Regional de Cooperare Statistică "Statistici prin Parteneriatul Estic" (STEP) și Ședințele Programul Special al Națiunilor Unite pentru economiile Asiei Centrale (SPECA).

Prezent la eveniment, Vitalie Valcov, Director General al BNS, a declarat că, multe dintre realizările Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova au fost posibile datorită sprijinului pe care l-a avut și îl are din partea UE, ONU, diferitor organizații internaționale, dar și din partea multor țări în cadrul parteneriatelor bilaterale. În continuare, a mai adăugat că, cunoștințele și experiențele acumulate au permis ca BNS să devină donator de expertiză statistică pentru alte țări.

Ținem să informăm că, BNS beneficiază de asistență continuă din partea UE. Astfel, pe parcursul anului 2019 au fost lansate două proiecte în domeniul statisticii, finanțate de către UE: proiectul Statistici prin Parteneriatul estic (STEP) 2019-2021și asistență tehnică pentru BNS în cadrul Reformei Administrației Publice (PAR). Proiectul STEP este primul proiect de tip regional în domeniul statisticii, obiectivul principal fiind alinierea statisticilor oficiale din regiunea Parteneriatului Estic cu standardele și recomandările metodologice UE și cele internaționale.

Totodată, menționăm că, în anul curent se împlinesc 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, inițiativă comună între țările UE și țările partenere din Europa de Est și 5 ani de la semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

1.2.JPG        2.1.JPG
    
2.JPG   4.1.JPG
3.JPG   4.JPG

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran