20.12.2019 Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2019
Biroul Național de Statistică informează că în luna octombrie 2019, producția industrială s-a majorat față de luna corespunzătoare a anului precedent cu 8,5%, ca urmare a creșterii producției industriale în industria prelucrătoare. Totodată, s-au înregistrat descreșteri în industria extractivă și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat.
31.12.2008 Remunerarea salariaţilor în ianuarie-noiembrie 2008
Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind remunerarea salariaţilor în ianuarie-noiembrie 2008. În ianuarie-noiembrie 2008 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2489,5 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 24%. Salariul real în aceiaşi perioadă de timp s-a majorat cu 9%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1939,1 lei şi a crescut faţă de aceiaşi perioada a anului trecut cu 21%, în sectorul real al economiei –2775,3 lei şi a crescut cu 25 la sută fata de perioada similară a anului precedent.
31.12.2008 Minimul de existenţă în trimestrul III 2008
Biroul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţă publicului larg că mărimea minimului de existenţă în trimestrul III 2008 a constituit în medie pe o persoană 1245,8 lei. Valoarea minimului de existenţă este determinată atât de nivelul preţurilor la produsele alimentare incluse în coşul alimentar, cât şi de ponderea cheltuielilor ce revine coşului nealimentar (costul produselor nealimentare şi serviciilor), care este determinată în baza structurii reale a cheltuielilor de consum ale populaţiei conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice. Valoarea minimului de existenţă este calculată în baza Regulamentului „Cu privire la modul de calculare a minimului de existenţă”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.902, din 28 august 2000.
23.12.2008 Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 2008
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-noiembrie 2008 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 27023,0 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-noiembrie 2007 a constituit 101,2% în preţuri comparabile. În luna noiembrie curent faţă de noiembrie 2007 acest indice a marcat 94,9%.
19.12.2008 Transportul de mărfuri şi pasageri în ianuarie-noiembrie 2008
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-noiembrie 2008 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 15428,5 mii tone de mărfuri, sau 99,9% din volumul realizat în perioada corespunzătoare din anul 2007. Diminuarea volumelor de mărfuri transportate s-a înregistrat în transportul feroviar (-1,7%) şi aerian (-15,8%), în timp ce în transportul auto şi fluvial acestea s-au majorat respectiv, cu 3,3% şi 17,8%.
17.12.2008 Evoluţia indicilor preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna noiembrie 2008
Biroul Naţional de Statistică informează că în luna noiembrie 2008 preţurile în industrie în ansamblu s-au diminuat fată de octombrie curent cu 2,4%. În comparaţie cu decembrie 2007 indicele preţurilor producţiei industriale s-a majorat cu 3,7%, iar faţă de noiembrie 2007 – cu 2,9%.
16.12.2008 Produsul Intern Brut în ianuarie-septembrie 2008
Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind produsul intern brut pentru ianuarie-septembrie 2008.În ianuarie-septembrie 2008 produsul intern brut în valoare nominală de 47149 mil.lei, preţuri curente de piaţă, a depăşit în termeni reali cu 7,6% realizările perioadei respective a anului precedent.
08.12.2008 Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2008
Biroul Naţional de Statistică informează că în luna octombrie 2008 exporturile şi importurile Republicii Moldova s-au situat sub nivelul lunii precedente, ce a influenţat, dar nu a schimbat radical tendinţa de dezvoltare a comerţului exterior în ianuarie-octombrie 2008.
05.12.2008 Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2008
Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd indicele preţurilor de consum (nivelul inflaţiei) în luna noiembrie 2008. În noiembrie 2008 preţurile medii de consum au rămas la nivelul preţurilor din luna octombrie 2008, fiind influenţate de descreşterea preţurilor la produsele nealimentare – cu 0,6 la sută, precum şi de creşterea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 1,1 la sută, preţurile medii la produsele alimentare au rămas la nivelul lunii octombrie.
03.12.2008 Versiune modernizată a paginii oficiale a Biroului Naţional de Statistică
Biroul Naţional de Statistică (BNS) a lansat astăzi, 3 decembrie curent, versiunea modernizată a paginii oficiale old.statistica.md în reţeaua Internet. Pagina oficială a fost creată întru realizarea Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare pentru anii 2008-2011 şi în conformitate cu Hotărîrea Guvernului „Privind paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet”.
01.12.2008 Remunerarea salariaţilor în ianuarie-octombrie 2008
Biroul Naţional de Statistică anunţă datele referitoare la remunerarea salariaţilor în perioada ianuarie-octombrie 2008. În perioada ianuarie-octombrie 2008 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2474,9 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 24%. Salariul real în aceiaşi perioadă de timp s-a majorat cu 9%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1917,1 lei şi a crescut faţă de aceiaşi perioada a anului trecut cu 21%, în sectorul real al economiei –2764,3 lei şi a crescut cu 25 la sută fata de perioada similară a anului precedent.