RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă
Comunicate de presă
Toate / 2022 / 2021 / 2020 / 2019 / 2018 / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie / august / septembrie / octombrie noiembrie / decembrie
21.10.2011
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 1138,4 mii tone de mărfuri, cu 11,6% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 16,7% - comparativ cu luna septembrie 2010. Parcursul mărfurilor în luna septembrie 2011 a totalizat 341,7 mil. tone-km, cu 3,8% mai mare în raport cu luna august 2011 şi cu 4,6% mai mare faţă de luna corespunzătoare din anul 2010.

19.10.2011
Evoluţia preţurilor în construcţii în Republica Moldova în trimestrul III 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că preţurile la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul III anul 2011 faţă de perioada respectivă a anului precedent s-au majorat cu 8,7%.

18.10.2011
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna septembrie 2011 preţurile în industrie în ansamblu s-au micşorat faţă de august curent cu 0,1%, în special din cauza descreşterii preţurilor la producţia livrată pe piaţa externă (cu 1,1%). În raport cu luna decembrie 2010 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 6,9%, iar faţă de septembrie 2010 – cu 7,9%.

17.10.2011
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-august 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că producţia industrială în ianuarie-august 2011 faţă de ianuarie-august 2010 a marcat o creştere de 10,0%. În luna august curent în raport cu august 2010 volumul producţiei industriale a sporit cu 19,4%.

17.10.2011
Producţia globală agricolă în ianuarie-septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2011, conform estimărilor, a crescut cu 3,7% faţă de perioada respectivă a anului 2010. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea producţiei vegetale cu 4,4% şi a producţiei animaliere – cu 2,3%.

11.10.2011
Roada medie a culturilor agricole în perioada de recoltare pînă la 1 octombrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează că recolta medie a culturilor cerealiere şi leguminoase pentru boabe (cu excepţia porumbului) – total în perioada de recoltare pînă la 1 octombrie 2011 a constituit 25,3 chintale la hectar sau cu 18% mai mult în comparaţie cu anul 2010.

10.10.2011
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie faţă de august 2011 a constituit 100,4%, iar faţă de septembrie 2010 – 108,8%. De la începutul anului preţurile de consum s-au majorat cu 5,2 la sută.

10.10.2011
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna august 2011 s-au cifrat la 186,0 mil. dolari SUA, cu 2,8% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 54,6% - comparativ cu luna august 2010. Importurile de mărfuri realizate în luna august 2011 au însumat 420,6 mil. dolari SUA, cu 1,4% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 39,5% - comparativ cu luna august 2010.

07.10.2011
Câştigul salarial mediu în luna august 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna august 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3174,8 lei, înregistrând o creştere cu 8,5% faţă de luna august 2010 şi cu 2,7% mai mic faţă de luna precedentă (iulie 2011).

20.10.2010
Ziua Mondială a Statisticii va fi marcată pentru prima dată în lume
Anul acesta la data de 20 octombrie se va celebra în premieră Ziua Mondială a Statisticii. Scopul acestei acţiuni este creşterea gradului de conştientizare a importanţei şi rezultatelor obţinute de organele naţionale de statistică.

20.10.2008
Evoluţia indicilor preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna septembrie 2008
Biroul Naţional de Statistică aduce la cunoştinţă publicului larg că preţurile producţiei industriale în Republica Moldova în luna septembrie 2008 faţă de luna august curent au marcat o creştere de 0,5%, pe seama majorării nivelului preţurilor la producţia livrată pe piaţa internă (cu 1,7%). În comparaţie cu decembrie 2007 indicele preţurilor producţiei industriale s-a majorat cu 6,2%, iar faţă de septembrie 2007 – cu 8,9%.

 
 
 
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran