RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi
Noutăţi
Toate / 2022 / 2021 / 2020 / 2019 / 2018 / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008 / 2007 / 2006 / 2005 / 2004
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie / august / septembrie octombrie / noiembrie / decembrie
28.09.2020
Directorul general al BNS a participat la seminarul de nivel înalt 2020 cu genericul „O lume diferită: statistici în timpul crizei”
În perioada 23-24 septembrie 2020, Directorul general al BNS, dl Oleg CARA, a participat la Seminarul de nivel înalt 2020 pentru conducerea de vârf a Oficiilor Naționale de Statistică din Țările din Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală, eveniment on-line organizat și desfășurat de către Oficiul de Statistică al Uniunii Europene împreună cu Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa şi Asociația Europeană a Liberului Schimb.

23.09.2020
Publicaţia trimestrială "Buletin statistic în ianuarie-iunie 2020" plasată pe pagina web
Buletinul conţine date sub formă de tabele vizând principalii indicatori statistici în dinamică (pe ani, trimestre şi luni), ce caracterizează situaţia socială, economică şi demografică a ţării. Se prezintă informaţia vizând situaţia social-economică a ţărilor CSI.

18.09.2020
Directorul general al BNS, dl Oleg Cara, s-a întâlnit cu reprezentanta rezidentă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație, dna Nigina Abaszada
La data de 15 septembrie curent, directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), dl Oleg Cara, a avut prima discuție cu conducerea Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Moldova.

08.09.2020
La BNS a avut loc şedinţa de prezentare a noului Director General Oleg Cara
Domnul Oleg Cara a fost numit în funcția de Director General al Biroului Naţional de Statistică prin Dispoziția Guvernului nr. 127-d din 31 iulie 2020, în conformitate cu prevederile Legii nr.93/2017 cu privire la statistica oficială.

04.09.2020
Publicaţia trimestrială "Situaţia social-economică a municipiului Chişinău în ianuarie-iunie 2020" plasată pe pagina web
Ediţia dată conţine informaţii statistice privind situaţia economică, socială şi demografică a municipiului Chişinău. Publicaţia conţine indicatori statistici vizând: situaţia demografică, piața muncii, sănătate, turism, infracţiuni, agricultura, industria, investiţiile în active imobilizate, construcţii, transporturile.

01.09.2020
A fost plasată publicaţia statistică "Aspecte privind nivelul de trai al populaţiei în 2019"
„Aspecte privind nivelul de trai al populaţiei în 2019” este o publicaţie statistică anuală, ce conţine informaţie privind nivelul de bunăstare al populaţiei şi în special, a veniturilor, cheltuielilor, condiţiilor de trai, posedarea mărfurilor de folosinţă îndelungată, consumului în gospodărie etc.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran