Cu privire la evoluţia indicilor preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna iunie 2008 1, 2
Preţurile producţiei industriale în Republica Moldova în luna iunie 2008 faţă de luna mai curent au marcat o scădere de 0,2%, pe seama micşorării nivelului preţurilor la producţia livrată pe piaţa externă (cu 2,0%). În comparaţie cu decembrie 2007 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 6,0%, iar faţă de iunie 2007 – cu 13,5%.
Evoluţia indicilor lunari ai preţurilor producţiei industriale (%)
Industria extractivă a marcat creşteri ale preţurilor în luna iunie 2008 comparativ cu luna mai curent cu 4,4 la sută, iar faţă de decembrie 2007 – cu 16,0 %.
În industria prelucrătoare în luna iunie 2008 preţurile s-au micşorat faţă de mai 2008 cu 0,2 la sută şi au crescut cu 5,5 % în comparaţie cu decembrie 2007.
În sectorul energetic preţurile în luna de raport s-au menţinut la acelaşi nivel faţa de luna precedentă, iar faţă de decembrie 2007 s-au majorat cu 15,8%.
Evoluţia indicilor preţurilor producţiei industriale se prezintă astfel: 3
Tipuri de activităţi | iunie 2008 în % faţă de | ||
mai 2008 | decembrie 2007 | iunie 2007 | |
Total industrie | 99,8 | 106,0 | 113,5 |
inclusiv livrat pe piaţa: internă | 101,0 | 109,2 | 116,8 |
externă | 98,0 | 101,7 | 109,0 |
Industria extractivă | 104,4 | 116,0 | 125,0 |
Industria prelucrătoare | 99,8 | 105,5 | 113,5 |
inclusiv livrat pe piaţa: internă | 101,0 | 108,4 | 117,1 |
externă | 98,0 | 101,6 | 108,8 |
Energie electrică şi termică | 100,0 | 115,8 | 116,7 |
1Datele sînt prezentate fără întreprinderile din partea stîngă a Nistrului şi m. Bender
2 Sfera de cuprindere a indicelui preţurilor producţiei industriale este reprezentată de ansamblul produselor fabricate şi comercializate (pe piaţa internă şi/sau la export) de către agenţii economici a căror activitate principală se înscrie în cadrul diviziunilor Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei (CAEM) – 14, 15-22, 24-29, 31, 33, 36, 40 (nu se includ, în special, serviciile industriale).
3 La nivel mai detaliat indicii preţurilor producţiei industriale sunt accesibile pe pagina web a Biroului Naţional de Statistică la adresa: /dates.php?lang=ro&ct=95