RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova organizează seminarul internaţional „Calculul Indicelui Preţurilor de Consum şi Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale: metode şi practici”
Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova organizează seminarul internaţional „Calculul Indicelui Preţurilor de Consum şi Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale: metode şi practici”
22.09.2008
Versiune tipar

Biroul Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova în comun cu Oficiul de Statistică al Norvegiei organizează seminarul internaţional Calculul Indicelui Preţurilor de Consum şi Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale: metode şi practici, care va avea loc la Chişinău în perioada 23-24 septembrie 2008.

La acest seminar participă reprezentanţii autorităţilor publice centrale, organizaţiilor obşteşti, instituţiilor de cercetare din Republica Moldova, oficiilor naţionale de statistică din diferite ţări, precum şi reprezentanţii organizaţiilor internaţionale (CEE ONU, BM, EUROSTAT, etc.).

Principalul obiectiv al Seminarului este abordarea practicilor aplicate în calculul Indicelui Preţurilor de Consum (IPC), Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale (IPPI) şi în utilizarea datelor, fiind discutate şi problemele aferente, precum şi posibilele soluţii.

Tematica pusă în discuţie vizează:

1.      Calculul IPC şi IPPI în Republica Moldova: metodologii şi practici, probleme şi eventuale soluţii; cerinţe faţă de date şi utilizarea lor;

2.      Norme internaţionale şi experienţa altor ţări în producerea şi diseminarea IPC şi IPPI.

Seminarul se va desfăşura la sediul BNS, str. Grenoble, 106, et.8, sala de conferinţe, începînd cu ora 9.00.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran