Remunerarea salariaţilor în ianuarie-decembrie 2008
Biroul Naţional de Statistică prezintă datele referitoare la remunerarea salariaţilor în Republica Moldova. În ianuarie-decembrie 2008, conform datelor preliminare, salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2529 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 23%. Salariul real în aceiaşi perioadă de timp s-a majorat cu circa 9%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 1959 lei şi a crescut faţă de aceiaşi perioada a anului trecut cu 21%, în sectorul real al economiei – 2825 lei şi a crescut cu 23 la sută fata de perioada similară a anului precedent.
În luna decembrie remunerarea medie a unui salariat a fost de 3000 lei. Comparativ cu luna decembrie a anului precedent salariul mediu lunar s-a mărit cu 14% şi salariul real cu 6%. În sfera bugetară salariul mediu a constituit 2185 lei şi s-a mărit cu 19 la sută faţă de perioada similară a anului trecut. În sectorul real salariul mediu lunar a înregistrat 3440 lei şi a crescut cu 13% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.
Tabelul 1. Salariul mediu lunar al unui angajat (lei):
Genurile de activitate | Ianuarie – decembrie 2008 | Inclusiv: decembrie 2008 | Ianuarie-decembrie 2008 faţă de ianuarie-decembrie 2007, % | Decembrie 2008 faţă de decembrie 2007, % |
Total | 2528,6 | 3000,2 | 122,6 | 114,1 |
Agricultura, economia vînatului şi silvicultura | 1458,0 | 2512,1 | 135,7 | 130,8 |
Pescuitul, piscicultura | 1369,5 | 2781,0 | 105,6 | 181,8 |
Industrie: | 3050,8 | 3577,7 | 119,1 | 110,2 |
industria extractivă | 3651,1 | 3413,7 | 120,4 | 114,6 |
industria prelucrătoare | 2779,0 | 3227,9 | 118,7 | 107,8 |
energie electrică şi termică, gaze şi apă | 4322,2 | 5228,3 | 120,0 | 115,0 |
Construcţii | 3551,7 | 3904,9 | 116,8 | 105,1 |
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 2469,3 | 2866,7 | 121,7 | 108,6 |
Hoteluri şi restaurante | 2138,2 | 2422,7 | 117,7 | 106,7 |
Transporturi şi comunicaţii | 3523,9 | 3807,8 | 116,4 | 111,6 |
Activităţi financiare | 5441,7 | 6985,0 | 120,5 | 91,51) |
Tranzacţii imobiliare | 3277,3 | 4015,8 | 126,0 | 121,0 |
Administraţie publică | 2807,7 | 3313,0 | 117,3 | 124,1 |
Învăţămînt | 1669,0 | 1761,6 | 123,5 | 115,3 |
Sănătate şi asistenţă socială | 2261,4 | 2790,7 | 133,0 | 122,5 |
Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale | 2011,0 | 2418,9 | 126,2 | 112,2 |
activităţi recreative, culturale şi sportive | 1731,7 | 2097,3 | 129,9 | 112,6 |
1) Scăderea salariului mediu in activităţile financiare a fost determinată de micşorarea primelor şi adaosurilor în decembrie 2008 faţa de decembrie 2007.
Tabelul 2. Salariul mediu lunar al unui angajat pe tipuri de activităţi economice şi forme de proprietate în ianuarie-decembrie 2008 (lei):
Genurile de activitate | Total | din care după forme de proprietate: | ||||
publică | privată | mixtă (publică şi privată) fără participare străină | străină | mixtă (investiţiile Republicii Moldova şi investiţii străine) | ||
Total | 2529 | 2387 | 2276 | 3183 | 3786 | 3928 |
Agricultura, economia vînatului şi silvicultura | 1458 | 1732 | 1374 | 1969 | 2807 | 2236 |
Pescuitul, piscicultura | 1370 | 1463 | 1273 | 1703 | - | - |
Industrie: | 3051 | 3918 | 2747 | 3430 | 2905 | 3027 |
industria extractivă | 3651 | 2841 | 3449 | 4437 | - | - |
industria prelucrătoare | 2779 | 3902 | 2556 | 3271 | 2554 | 2951 |
energie electrică şi termică, gaze şi apă | 4322 | 3959 | 4583 | 3963 | 6177 | 7887 |
Construcţii | 3552 | 4173 | 3353 | 3235 | 8321 | 3491 |
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul | 2469 | 3276 | 1954 | 3573 | 4122 | 3131 |
Hoteluri şi restaurante | 2138 | 2669 | 1545 | 1659 | 3804 | 2786 |
Transporturi şi comunicaţii | 3524 | 4025 | 1694 | 2088 | 3456 | 8959 |
Activităţi financiare | 5442 | 5895 | 5211 | 3532 | 7190 | 6087 |
Tranzacţii imobiliare | 3277 | 3193 | 2665 | 3023 | 7260 | 4038 |
Administraţie publică | 2808 | 2808 | - | - | - | - |
Învăţămînt | 1669 | 1642 | 2885 | - | - | 2746 |
Sănătate şi asistenţă socială | 2261 | 2237 | 3255 | - | - | 2100 |
Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale | 2011 | 1733 | 3243 | - | 2780 | 2016 |
activităţi recreative, culturale şi sportive | 1732 | 1627 | 2659 | - | 1971 | 1898 |
Remarcă:
1. Informaţia cuprinde toate instituţiile bugetare indiferent de numărul de lucrători şi întreprinderile sectorului real cu 20 şi mai mulţi salariaţi.
2. Fără datele întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi m. Bender.
>> Versiune pentru tipar (format .pdf)
Persoană de contact:
Vâtcărău Elena
Şef al direcţiei statistica pieţei muncii şi demografiei
Tel. 40 30 99