Investiţiile în capital fix în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 20091
Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd investiţiile în capital fix în ianuarie-septembrie 2009. În ianuarie-septembrie 2009 întreprinderile şi organizaţiile din contul tuturor surselor de finanţare au realizat investiţii în capital fix în valoare de 5555,2 mil. lei, constituind 57,5% (în preţuri comparabile) faţă de ianuarie-septembrie 2008.
Lucrările de construcţii-montaj în volumul total al investiţiilor în ianuarie-septembrie 2009 au constituit 3136,0 mil. lei, sau 56,5%. Comparativ cu ianuarie-septembrie 2008 acest volum s-a micşorat cu 37,8% (în preţuri comparabile).
Evoluţia indicatorilor principali ai activităţii investiţionale în ianuarie-septembrie 2009 se prezintă astfel:
Realizări, | în % faţă de: | Informativ: | |
Investiţii în capital fix - total | 5555,2 | 57,5 | 109,0 |
din care: | |||
lucrări de construcţii-montaj | 3136,0 | 62,2 | 105,2 |
Volumul investiţiilor în capital fix pe forme de proprietate în ianuarie-septembrie 2009 se prezintă după cum urmează:
Ianuarie-septembrie 2009 | Informativ: | ||||
Realizări, | în % faţă de: | ||||
ianuarie-septembrie 2008 | total | ianuarie-septembrie 2007 | total | ||
Investiţii în capital fix - total | 5555,2 | 57,5 | 100,0 | 109,0 | 100,0 |
din care: | |||||
publică | 1480,9 | 60,4 | 26,7 | 86,6 | 25,4 |
privată | 2315,5 | 61,5 | 41,7 | 113,8 | 39,0 |
mixtă (publică şi privată) | 123,7 | 79,5 | 2,2 | 97,5 | 1,6 |
străină | 519,3 | 35,1 | 9,3 | 163,2 | 15,3 |
a întreprinderilor mixte | 1115,9 | 61,7 | 20,1 | 109,1 | 18,7 |
În structura investiţiilor în capital fix pe forme de proprietate, 26,7% revin agenţilor economici cu forma de proprietate publică, cota preponderentă (73,3%) revenind agenţilor economici din sectorul nestatal al economiei naţionale, care au realizat circa 71% din volumul total al lucrărilor de construcţii-montaj şi 97,6% din totalul caselor de locuit date în folosinţă.
Structura investiţiilor în capital fix pe surse de finanţare în ianuarie-septembrie 2009 se caracterizează prin următoarele date:
Ianuarie-septembrie 2009 | Informativ: | ||||
Realizări, | în % faţă de: | ||||
ianuarie-septembrie 2008 | total | ianuarie-septembrie 2007 | total | ||
Investiţii în capital fix - total | 5555,2 | 57,5 | 100,0 | 109,0 | 100,0 |
din care, finanţate din contul: | |||||
bugetului de stat | 353,5 | 30,7 | 6,4 | 104,1 | 11,9 |
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale | 188,9 | 80,5 | 3,4 | 93,8 | 2,4 |
mijloacelor proprii ale agenţilor economici şi populaţiei | 3222,0 | 62,9 | 58,0 | 104,1 | 53,0 |
mijloacelor investitorilor străini | 1058,1 | 57,5 | 19,0 | 126,2 | 19,1 |
altor surse | 732,7 | 55,7 | 13,2 | 116,2 | 13,6 |
În perioada de raport, sursele principale de finanţare ale activităţii investiţionale rămîn a fi mijloacele proprii ale agenţilor economici şi populaţiei (58%) şi investiţiile străine (19%). Din contul mijloacelor bugetare au fost realizate 9,8% din volumul total al investiţiilor în capital fix.
Structura investiţiilor în capital fix pe tipuri mijloacelor fixe în ianuarie-septembrie 2009 se prezintă astfel:
Ianuarie-septembrie 2009 | Informativ: | ||||
Realizări, | în % faţă de: | ||||
ianuarie-septembrie 2008 | total | ianuarie-septembrie 2007 | total | ||
Investiţii în capital fix - total | 5555,2 | 57,5 | 100,0 | 109,0 | 100,0 |
din care: | |||||
clădiri de locuit | 1235,7 | 59,3 | 22,2 | 100,5 | 21,6 |
clădiri(exclusiv de locuit) şi edificii | 1447,6 | 49,1 | 26,1 | 108,1 | 30,5 |
utilaje şi maşini | 1748,2 | 53,6 | 31,5 | 117,7 | 30,3 |
mijloace de transport | 282,9 | 46,5 | 5,1 | 99,8 | 5,7 |
altele | 840,8 | 73,1 | 15,1 | 126,0 | 11,9 |
În structura investiţiilor în capital fix pe tipuri de mijloace fixe o parte importantă a fost orientată spre construcţia clădirilor şi edificiilor, care a constituit 48,3% din volumul total al investiţiilor însuşite (din care 22,2% – clădirilor de locuit) sau cu 5,9 puncte procentuale mai puţin decît în perioada respectivă a anului precedent. Cota-parte a investiţiilor la construcţia clădirilor de locuit s-a majorat cu 0,6 p. p., iar la construcţia clădirilor cu altă destinaţie, decît ceea de locuit, şi edificiilor s-a redus cu 4,4 p. p.
Cota-parte a investiţiilor în capital fix utilizate la procurarea utilajului, maşinilor şi mijloacelor de transport a constituit 36,6% din volumul total al mijloacelor utilizate, fiind în creştere cu 0,6 puncte procentuale în comparaţie cu perioada respectivă a anului precedent.
1) Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.
Persoana de contact:
Elena Cemîrtan,
Şef al Secţiei statistica construcţiilor şi investiţiilor,
Tel. 40 30 57