RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / Proiectele chestionarelor pentru efectuarea primului Recensămînt General Agricol în Republica Moldova
Proiectele chestionarelor pentru efectuarea primului Recensămînt General Agricol în Republica Moldova
14.07.2010
Versiune tipar

Masa rotundă privind chestionarele pentru efectuarea primului Recensămînt General Agricol în Republica Moldova

La 13 iulie 2010 în incinta Biroului Naţional de Statistică (BNS) a avut loc masa rotundă la care au fost puse în discuţie proiectele chestionarelor pentru efectuarea primului Recensămînt General Agricol (RGA) în Republica Moldova. Masa rotundă a fost organizată în cadrul vizitei la BNS a experţilor FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură): dlor Mukesh Srivastava, Ilie Dumitrescu şi dnei Crina Turtoi. Programul de lucru al misiunii experţilor FAO are ca obiectiv acordarea asistenţei în pregătirea către recensămîntul general agricol.

La întrunire au participat reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerului Economiei, Ministerului Mediului, Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, Universităţii Agrare de Stat, precum şi specialiştii BNS responsabili de organizarea RGA, atît din cadrul aparatului central, cît şi din Direcţia statistică Căuşeni, unde a fost realizat recensămîntul agricol de probă din anul 2008.

Proiectele chestionarelor RGA, care au fost puse în discuţie la masa rotundă, au fost elaborate de către specialiştii BNS în conformitate cu Planul de acţiuni pentru realizarea recensămîntului general agricol, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 992 din 03 septembrie 2007 cu modificări ulterioare.

Chestionarele (formularele recensămîntului general agricol) sunt documentele de tip stabilit, care conţin informaţia vizînd producătorii agricoli, colectată în cadrul recensămîntului. La baza elaborării chestionarelor recensămîntului sunt puse recomandările FAO privind Programul Mondial al recensămîntului agricol – runda 2010 (recensămintele care vor fi efectuate în perioada dintre anii 2006 şi 2015), precum şi cerinţele UE stipulate în Regulamentul nr.1166/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului UE.

În cadrul recensămîntului general agricol se preconizează că vor fi utilizate 3 tipuri de chestionare:

  • formularul 1-RGA;
  • formularul 2-RGA;
  • formularul 3-RGA.

Fiecare chestionar va fi destinat pentru obţinerea datelor de la o anumită categorie de producători agricoli şi anume:

  • 1 – RGA se completează de către toate exploataţiile agricole cu personalitate juridică şi exploataţiile agricole fără personalitate juridică cu suprafaţa terenurilor de 10 ha şi peste;
  • 2 – RGA se completează pentru exploataţiile agricole private cu suprafaţa terenurilor sub 10 ha şi gospodăriile agricole ale populaţiei;
  • 3 – RGA se completează pentru gospodăriile membre ale întovărăşirilor pomicole (legumicole) şi gospodăriile agricole ale populaţiei din localităţile urbane cu suprafaţa terenurilor sub 10 ari.

În programul chestionarelor sunt incluşi indicatorii privind: mărimea şi structura terenurilor agricole, suprafeţelor însămînţate şi a culturilor permanente, efectivul animalelor şi păsărilor, resursele umane şi caracteristica lor demografică, construcţiile agricole, mijloacele tehnice şi echipament, îngrăşăminte şi irigaţii, agricultura ecologică şi dezvoltarea rurală, activităţile neagricole.

Existenţa în agricultură a diferitor categorii de producători agricoli condiţionează utilizarea diferitor metode de colectare a datelor:

  • chestionarele 1 – RGA vor fi colectate prin metoda completării de sine stătător de către unităţile respondente;
  • chestionarele 2 – RGA, 3 – RGA vor fi colectate prin metoda de interviu.

Participarea experţilor FAO la eveniment a facilitat dialogul dintre specialiştii BNS şi utilizatorii informaţiei, care a fost îndreptat spre perfecţionarea conţinutului chestionarelor. În cadrul mesei rotunde au fost formulate diferite propuneri la chestionare, precum reflectarea mai amplă a activităţilor neagricole, a aspectelor ce ţin de securitatea alimentară a populaţiei, informaţii mai detaliate cu privire la echipamentele agricole, etc.  Propunerile relevante urmează a fi examinate ulterior în cadrul definitivării chestionarelor de recensămînt, cu concursul participanţilor la masa rotundă.

Notă:
Proiectele chestionarelor pot fi găsite pe site-ul old.statistica.md, rubrica Recensăminte / Pregătirea către Recensămîntul General Agricol 

Persoana de contact:

Elena Orlova,
şeful Direcţiei statistica agriculturii şi mediului,
tel. 403 022

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran