Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul I 20111
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul I 2011 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1137,7 mii persoane, fiind în creştere cu 1,2% (13,0 mii) faţă de trimestrul I 2010. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate s-a micşorat de la 90,9% la 90,6%, iar ponderea şomerilor a crescut de la 9,1% la 9,4%.
Disparităţi importante pe sexe şi medii în cadrul persoanelor economic active nu s-au înregistrat: ponderea bărbaţilor (51,0%) a depăşit puţin ponderea femeilor (49,0%), iar ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mică faţă de cea a populaţiei active din mediul urban (48,4% şi respectiv 51,6%).
Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia populaţiei active de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste) a constituit 38,2%, fiind în creştere faţă de valoarea trimestrului respectiv al anului precedent (37,9%). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul populaţiei masculine – 41,3%, în comparaţie cu rata pentru femei – 35,5%. Ratele de activitate pe medii au înregistrat următoarele valori: 46,6% în mediul urban şi 32,1% în mediul rural. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 28,5%, iar în categoria 15-64 ani (vârstă de muncă în ţările Uniunii Europene conform metodologiei Eurostat) – 42,7%, crescând cu 0,2 p.p. faţă de nivelul trimestrului I 2010. Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (16-56 ani pentru femei şi 16-61ani pentru bărbaţi) a fost de 45,3%.
Populaţia ocupată a constituit 1030,5 mii persoane, crescând cu 0,8% faţă de trimestrul I 2010. Ca şi în cazul populaţiei economic active, nu au fost înregistrate disparităţi pe sexe (50,4% femei şi 49,6% bărbaţi). Aceeaşi situaţie s-a înregistrat pe medii (51,3% mediul urban şi 48,7% mediul rural).
Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani şi peste faţă de populaţia totală din aceeaşi categorie de vârstă) a fost de 34,6%, înregistrând o creştere de 0,2 p.p. în comparaţie cu tr. I 2010. La bărbaţi ea a fost mai înaltă (36,4%) în comparaţie cu femeile – 33,0%. În distribuţia pe medii de reşedinţă rata de ocupare a avut valoarea 41,9% în mediul urban şi 29,3% în mediul rural. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (16- 56/61 ani) a fost de 40,8%, a populaţiei în de vârstă de 15-64 ani – 38,6% şi în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 23,8%.
În distribuţia după activităţile din economia naţională se constată că în sectorul agricol au activat 211,2 mii persoane (20,5% din totalul persoanelor ocupate). Faţă de trimestrul I 2010 numărul populaţiei ocupate în agricultură a scăzut cu 12,4 mii, sau cu 5,6%.
În activităţile non-agricole numărul persoanelor ocupate a fost de 819,4 mii, în creştere cu 20,3 mii sau cu 2,5% faţă de tr.I 2010. Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 14,3% (14,2% în 2010) şi în construcţii, respectiv, 4,2% (5,0% în 2010). Numărul persoanelor ocupate în industrie a crescut cu 1,0%, iar în construcţii a scăzut cu 14,1% faţă de nivelul anului precedent. În sectorul servicii au activat 61,0% din totalul persoanelor ocupate, această pondere crescând cu 2,1 p.p. faţă de tr.I 2010, în timp ce numărul absolut al persoanelor ocupate în sectorul serviciilor a a crescut cu 26,0 mii.
Conform repartizării după forme de proprietate 60,1% din populaţie a fost ocupată în unităţi cu forma de proprietate privată, 32,8% - cu cea publică, şi, 7,1% - în unităţi cu forme de proprietate mixtă (publică şi privată) şi cu participarea capitalului străin.
Structura populaţiei ocupate după statutul profesional relevă, că numărul salariaţilor constituie 77,1% din total.
În sectorul informal au lucrat 10,3% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 24,4% au avut un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariaţii au alcătuit 27,7%, totodată 8,8% din totalul salariaţilor aveau un loc de muncă informal.
Numărul persoanelor subocupate (adică acelor persoane care au avut un loc de muncă, însă orele efectiv lucrate în total în timpul perioadei de referinţă au fost sub 40 ore pe săptămână, totodată doreau şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de 95,4 mii, ceea ce reprezintă 9,3% din totalul persoanelor ocupate. Numărul persoanelor din această categorie a crescut cu 9,9% în comparaţie cu trimestrul I 2010.
Numărul şomerilor, estimat conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii a fost de 107,2 mii, fiind cu 5,1 mii mai mare faţă de tr.I 2010. Şomajul a afectat într-o proporţie mai mare bărbaţii – 64,3% din total numărul de şomeri, la fel şi persoanele din mediul urban – 54,7%.
Rata şomajului (proporţia şomerilor BIM în populaţia activă) la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 9,4%, fiind mai mare faţă de trimestrul I a. 2010 (9,1%). Rata şomajului la bărbaţi şi la femei a înregistrat următoarele valori: 11,9% şi 6,9%. Disparităţi semnificative s-au înregistrat între rata şomajului în mediul urban – 10,0%, faţă de mediul rural – 8,8%. În rândurile tinerilor (15-24 ani) rata şomajului a constituit 19,2%. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 16,5%.
Populaţia inactivă de 15 ani şi peste a reprezentat 61,8% din totalul populaţiei de aceeaşi categorie de vârstă, fiind în descreştere faţă de nivelul trimestrului respectiv al anului 2010 cu 0,4 p.p, sau cu 6,6 mii persoane. Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii, în cadrul populaţiei inactive distingem două categorii importante: persoane descurajate şi persoane care au fost declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru. Persoane descurajate în a-şi găsi un loc de lucru dorit constituie circa 37,7 mii – faţă de 41,1 mii în 2010. Numărul persoanelor declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru a fost conform estimărilor de circa 268,7 mii persoane – fata de 286,6 mii persoane în tr. I 2010. Din numărul celor declaraţi plecaţi bărbaţi au fost 61,7%. Ponderea persoanelor plecate din localităţile rurale a fost de circa 68,2%.
Raportul de dependenţă economică, exprimat prin numărul persoanelor neocupate (inactive sau în şomaj) ce revin la 1000 persoane ocupate a fost de 2455 ‰.
Indicatori lunari
Rata ocupării pentru lunile ianuarie, februarie, martie 2011 a înregistrat următoarele valori: 33,0%, 33,7% şi 37,2% respectiv.
Rata şomajului, în aceleaşi luni a fost de 10,2%, 10,0% şi 8,2% respectiv.
Evoluţia ratei lunare de ocupare şi a ocupării în agricultură, 2010-2011, %
Evoluţia ratelor lunare ale şomajului şi sub-ocupării, 2009-2010, %
Notă:
1 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.
Persoană de contact:
Elena Vâtcărău,
şefa direcţiei statistica pieţei muncii şi demografiei
Tel. 40 30 99