Celebrul statistician Hans Rosling a avut o prezentare pentru statisticienii din Republica Moldova
În cadrul Biroului Naţional de Statistică statisticianul suedez a susţinut prezentarea cu referire la dezvoltarea socială şi economică a Republicii Moldova prin prisma datelor statistice. Expertul a ţinut să menţioneze că informaţiile statistice stau la baza dezvoltării ţării şi sunt foarte importante pentru promovarea şi fundamentarea deciziilor în toate domeniile de activitate social-economică.
„Statistica este statul”- a mai remarcat Hans Rosling în discursul său. Indicatorii statistici sunt elaboraţi în baza datelor adunate de la populaţie şi respectiv, sunt un bun public. Biroul Naţional de Statistică diseminează toată informaţia statistică prin intermediul paginii web, la momentul actual aceasta fiind principala sursă de răspîndire a datelor statistice către publicul larg.
Hans Rosling este statistician specializat pe probleme de dezvoltare, fizician, profesor şi medic suedez. El a devenit cunoscut prin felul său unic de abordare a cifrelor.
Promotor activ al conceptului “Open data”, Rosling a revoluţionat domeniul statisticii, transformandu-l din unul plicticos în unul atractiv. Cifrele lui sunt uşor de citit, interesante şi neobişnuite. Printre cele mai cunoscute prezentări ale statisticianului se numără „The Joy of Stats”, „The magic washing machine” şi „Global population growth”.
Teoriile lui Rosling risipesc mitul despre țările lumii a treia. Potrivit lui, statele în curs de dezvoltare, la capitolele sănătate și prosperitate, au o traiectorie similară celei pe care o parcurg statele dezvoltate, iar ascensiunea cu care se mișcă primele depășește de două ori viteza cu care au înaintat statele dezvoltate.
Hans Rosling activează la Institutul Karolinska din Suedia. Specializarea lui principală este statistica şi sănătatea globală. Rosling se distinge prin forma lui incomparabilă, uimitoare de prezentare a datelor statistice.