RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iunie 2011
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iunie 2011
11.07.2011
Versiune tipar

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna iunie 20111

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în iunie faţă de mai 2011  a constituit 100,1%, iar faţă de iunie  2010 –  107,7% (informativ: în iunie 2010 faţă de mai 2010 IPC a marcat 99,5% şi faţă de iunie 2009 –107,8%). De la începutul anului (în luna iunie a.c. faţă de decembrie 2010) preţurile de consum s-au majorat cu 5,0 la sută.

Creşterea preţurilor medii de consum în iunie faţă de mai a.c. a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,4 la sută şi a tarifelor pentru  prestarea serviciilor  populaţiei cu  0,1 la sută (tabelul 1).

În perioada de analiză au crescut preţurile la produse alimentare: ouă dietetice – cu 10,6%, cartofi – cu 5,8%, zahăr – cu  4,0%, băuturi nealcoolice şi fructe proaspete – cu cîte 2,3% ( inclusiv: citrice – cu 5,8%).

Totodată, este de menţionat că în luna iunie cu apariţia trufandalelor au scăzut preţurile la:  legume proaspete – cu 5,1%  (inclusiv: dovlecei – cu 20,2%,  castraveţi de seră – cu 19,8%, varză – cu 11,2% şi roşii  - cu 10,8%), subproduse din carne – cu 1,8%, carne de porc şi brînză de vaci – cu cîte 0,5%. 

 În perioada de raport la majoritatea produselor nealimentare preţurile au rămas constante. Au scăzut preţurile la: combustibili – cu 1,1% (inclusiv: gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 6,0% şi carburanţi pentru transportul auto – cu 0,2%), confecţii, aparate pentru prelucrarea informaţiei, aparate de telefonie mobilă şi la unele articole electrocasnice – cu cîte 0,3%.

La serviciile  prestate populaţiei în luna de raport a fost înregistrată o majorare  a tarifelor la:    transportul feroviar de pasageri interstatal – cu 5,3%, transportul aerian de pasageri – cu 1,3% şi   pentru serviciile alimentaţiei publice oferite  de ospătării  – cu 1,0%.

Tabelul 1: Rata  inflaţiei în iunie  2011

Mărfuri şi servicii

Coeficientul de ponderare (în decimile)

Iunie 2011(+/-) faţă de:

Informativ: Iunie 2010(+/-) faţă de:

Mai 2011

Decembrie 2010

Iunie 2010

Mai 2010

Decembrie 2009

Iunie 2009

TOTAL

10000

0,1

5,0

7,7

-0,5

5,4

7,8

Mărfuri alimentare

3405

0,4

6,5

10,3

-2,5

3,4

5,3

Pîine

271

0,6

5,2

8,3

0,0

1,4

2,4

Legume

288

-5,1

12,3

10,3

-18,4

10,9

21,2

Fructe

114

2,3

19,1

2,6

4,1

24,8

12,0

Carne, preparate şi conserve din carne

705

0,0

1,5

3,3

-0,8

-2,5

-3,0

Lapte şi produse lactate

415

0,0

4,6

13,1

-1,1

2,5

7,0

Zahăr

106

4,0

29,4

13,3

0,6

25,4

66,0

Ouă

54

10,6

-39,4

21,6

1,1

-50,6

-30,8

Ulei vegetal

94

0,1

5,3

33,7

1,2

11,5

13,2

Mărfuri nealimentare

3709

-0,1

2,0

5,1

-0,01

4,6

7,9

Confecţii

655

-0,1

-0,3

3,2

0,1

-0,1

2,7

Încălţăminte

434

0,0

1,8

5,2

0,0

-0,2

-0,7

Medicamente

537

1,0

-3,3

-7,2

-0,5

9,8

22,2

Combustibili

640

-1,1

4,5

16,0

-0,1

12,7

19,1

Materiale de construcţie

281

0,1

9,0

11,4

0,2

0,9

1,2

Servicii

2886

0,1

7,1

7,7

1,3

9,0

10,1

Servicii comunal-locative:

1296

0,0

12,3

12,5

2,9

18,7

17,5

Apeduct şi canalizare

106

0,0

4,1

4,1

0,0

1,7

13,0

Energie electrică

461

0,0

10,3

10,3

0,0

20,4

21,5

Gaze naturale prin conducte centralizate

337

0,0

14,6

14,6

7,9

26,2

13,5

Încălzire centralizată

170

0,0

27,0

27,0

5,9

25,3

25,3

Transportul de pasageri

272

0,3

1,0

1,3

0,0

3,1

12,3

Alimentaţia publică

253

0,5

8,9

12,3

0,4

6,2

7,4

Indicii parţiali2, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:

Indicator

Iunie 2011 în % faţă de:

Mai 2011

Decembrie 2010

Iunie 2010

Total IPC

100,1

105,0

107,7

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,1

102,0

103,4

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi

100,0

104,2

106,3

Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,1

104,0

107,2

Total IPC exclusiv combustibili

100,2

105,0

107,2

Note:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender
2 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul  BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264).

Persoană de contact:
Ana Cucereavîi
şefa direcţiei statistica preţurilor
tel. 40 31 11

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran