În perioada 19-20 septembrie 2011 la Chişinău are loc Seminarul internaţional
„Probleme de dezvoltare strategică şi de management ale sistemelor statistice naţionale”
Evenimentul este organizat de către Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova (BNS) în comun cu Banca Mondială, Comitetul pentru Statistică al Comunităţii Statelor Independente (CSI), Institutul Internaţional pentru Instruire Statistică.
Principalul obiectiv al seminarului este ridicarea potenţialului profesional al personalului statistic şi al instituţiilor statistice, ce ar corespunde ritmului de perfecţionare al standardelor internaţionale în domeniu şi ar răspunde noilor provocări ce apar continuu în faţa statisticii.
În cadrul seminarului se va ţine un curs de instruire în domeniul statisticii de către specialiştii Institutului Internaţional pentru Instruire Statistică. Subiectele discutate vor viza următoarele aspecte: structura instituţională a statisticii, sistemul statistic naţional, organul naţional de statistică, planificarea procesului statistic, managementul resurselor, inclusiv IT, a calităţii, a procesului statistic, diseminarea datelor şi relaţiile cu utilizatorii. Fiecare temă este însoţită şi de exerciţii practice, pe care participanţii le-au primit din timp, la sesiunile seminarului fiind discutate rezultatele şi soluţiile optime.
Este de menţionat faptul că acest seminar instructiv este prima activitate din cadrul Programului de pregătire a cadrelor Comitetului Statistic al CSI, program elaborat de către Institutul Internaţional pentru Instruire Statistică al Comitetului de Statistică al CSI în baza cursului similar de instruire al Institutului Băncii Mondiale. Participarea nemijlocită în proiectul Institutului Băncii Mondiale, precum şi a altor organizaţii internaţionale, centre de cercetare şi training de talie mondială reprezintă o garanţie a instruirii de cea mai înaltă calitate.
Concomitent, în prima zi a seminarului va avea loc Întrunirea 46-a a Consiliului şefilor oficiilor de statistică ale ţărilor membre ale CSI. În cadrul Întrunirii vor fi discutate mai multe subiecte ce ţin de domeniul statisticii, precum şi subiectul marcării a 20 de ani de la crearea CSI.
La eveniment participă toţi şefii oficiilor de statistică ale ţărilor membre ale CSI, precum şi alţi reprezentanţi ai oficiilor de statistică ale ţărilor membre ale CSI.
Mai multe detalii găsiţi la rubrica: Noutăţi şi evenimente / Seminare şi conferinţe / Probleme de dezvoltare strategică şi de management ale sistemelor statistice naţionale
Persoană de contact:
Ala Pâslariuc,
Şefa secţiei diseminare a informaţiei şi relaţii cu publicul,
tel.: 40 30 51