Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna aprilie 20121
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în aprilie 2012 faţă de martie 2012 a constituit 100,2%, iar faţă de aprilie 2011 – 104,7% (informativ: în aprilie 2011 faţă de martie 2011 IPC a marcat - 101,0% şi faţă de aprilie 2010 – 106,5%). De la începutul anului (în luna aprilie a.c. faţă de decembrie 2011) preţurile de consum s-au majorat cu 1,2 la sută.
Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,2 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 0,1 la sută, mărfurile nealimentare – cu 0,4 la sută şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,1 la sută (tabelul 1).
În luna aprilie 2012 faţă de martie 2012 au crescut mai semnificativ preţurile la: roşii proaspete de seră şi usturoi – cu cîte 4,2%, fructe proaspete – cu 1,5%, carne şi preparate din carne – cu 1,3% (inclusiv: carne de bovine – cu 1,7%, carne de porc – cu 3,1%, carne de oi (carne de miel) – cu 4,4%, mezeluri de calitate superioară – cu 0,7%).
În perioada de raport s-au majorat preţurile la următoarele produse nealimentare: confecţii – cu 0,6% (inclusiv: bluze, tricouri femei – cu 2,6%, rochii pentru dame – cu 1,4%, pantaloni bărbaţi – cu 1,1%), încălţăminte – cu 0,4% (inclusiv încălţăminte copii – cu 0,7%), combustibili – cu 0,2% (inclusiv: gaz ambalat în butelii – cu 0,6%, carburanţi pentru transportul auto – cu 0,2%).
Totodată, este de menţionat, că în luna de analiză au scăzut preţurile la: ouă dietetice – 7,4%, sfeclă roşie – cu 6,3%, cartofi – cu 3,8%, varză proaspătă – cu 1,4 %, ceapa uscată – cu 1,3%, orez – cu 0,8%, ulei vegetal – cu 0,5%.
La serviciile prestate populaţiei în luna aprilie 2012 faţă de martie 2012 a fost înregistrată o majorare mai semnificativă a tarifelor medii lunare la: plata pentru educaţie şi întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe - cu 1,7% şi plata pentru cursuri (şoferi) – cu 1,4%.
La majoritatea mărfurilor şi serviciilor prestate populaţiei preţurile şi tarifele au rămas la nivelul lunii martie 2012.
Tabelul 1: Rata inflaţiei în aprilie 2012
Mărfuri şi servicii | Coeficientul de ponderare (în decimile) | Aprilie 2012 (%) faţă de: | Informativ: Aprilie 2011 (%) faţă de: | ||||
Martie 2012 | Decembrie 2011 | Aprilie 2011 | Martie 2011 | Decembrie 2010 | Aprilie 2010 | ||
TOTAL | 10000 | 0,2 | 1,2 | 4,7 | 1,0 | 4,3 | 6,5 |
Mărfuri alimentare | 3594 | 0,1 | 1,6 | 2,9 | 1,3 | 6,0 | 6,0 |
Pîine | 305 | 0,0 | 0,7 | 3,4 | 0,9 | 3,8 | 7,1 |
Legume | 276 | -0,2 | 6,0 | -7,1 | 3,6 | 19,2 | -9,1 |
Fructe | 130 | 1,5 | 5,9 | 6,3 | 3,5 | 13,7 | 3,2 |
Carne, preparate şi conserve din carne | 712 | 1,3 | 2,9 | 7,1 | 1,0 | 1,2 | 1,5 |
Lapte şi produse lactate | 457 | -0,1 | 1,1 | 7,1 | 0,3 | 5,4 | 11,0 |
Zahăr | 108 | -0,1 | -2,0 | -0,1 | 4,7 | 24,0 | 10,6 |
Ouă | 62 | -7,4 | -6,5 | 71,6 | -1,2 | -28,0 | -5,1 |
Ulei vegetal | 122 | -0,5 | -0,5 | -0,8 | 0,2 | 5,1 | 35,6 |
Mărfuri nealimentare | 3460 | 0,4 | 1,3 | 4,9 | 0,7 | 1,6 | 5,0 |
Confecţii | 604 | 0,6 | 1,2 | 4,0 | 0,3 | -0,1 | 3,4 |
Încălţăminte | 370 | 0,4 | 0,9 | 4,6 | 0,4 | 1,5 | 4,9 |
Medicamente | 477 | 0,1 | 0,0 | 1,2 | 0,1 | -4,7 | -7,8 |
Combustibili | 605 | 0,2 | 3,0 | 8,1 | 1,5 | 5,6 | 17,8 |
Materiale de construcţie | 238 | 1,0 | 1,4 | 9,5 | 1,9 | 6,8 | 9,6 |
Servicii | 2946 | 0,1 | 0,7 | 6,3 | 0,9 | 5,7 | 9,1 |
Servicii comunal-locative | 1454 | 0,0 | 0,2 | 11,3 | 1,4 | 9,8 | 15,9 |
Apă potabilă şi canalizare | 114 | 0,0 | 6,7 | 9,3 | 1,1 | 4,1 | 5,9 |
Energie electrică | 490 | 0,0 | 0,0 | 6,4 | 3,7 | 3,7 | 3,7 |
Gaze naturale prin reţea | 387 | 0,0 | 0,0 | 22,3 | 0,0 | 14,6 | 31,0 |
Încălzire centralizată | 213 | 0,0 | 0,0 | 12,3 | 0,0 | 27,0 | 40,8 |
Transportul de pasageri | 270 | 0,0 | 0,4 | 0,3 | 0,0 | 0,5 | 1,8 |
Alimentaţia publică | 206 | 0,2 | 1,7 | 5,1 | 0,9 | 7,4 | 12,3 |
Indicii parţiali2),3), calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezentă astfel:
Indicator | Aprilie 2012 în % faţă de: | |
Martie 2012 | Aprilie 2011 | |
Total IPC | 100,2 | 104,7 |
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 100,5 | 104,8 |
Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi | 100,3 | 105,5 |
Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate | 100,3 | 104,2 |
Total IPC exclusiv combustibili | 100,2 | 104,4 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi | 100,1 | 102,9 |
Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate | 100,1 | 105,7 |
Indicele preţurilor la combustibili | 100,2 | 108,1 |
Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate | 100,1 | 104,8 |
Note:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.
2 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009(metodologia poate fi accesată pe site-ul BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)
3 Datele elaborate şi publicate începînd cu luna ianuarie 2012 vor fi calculate în baza modificării Anexei Nr. 2 a „Metodologiei privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N8-07-01203/6 din 19 ianuarie 2012 (modificarea constă în includerea preţurilor la serviciile comunicării la distanţă şi la medicamente în cadrul preţurilor reglementate).
Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şefa direcţiei statistica preţurilor
tel.0 22 40 31 11