Biroul Naţional de Statistică anunţă lansarea în premieră a hărţii animate "Mişcarea naturală a populaţiei".
Vizualizarea animată a datelor prin intermediul acestei aplicaţii permite observarea evoluţiei în profil teritorial a indicatorilor ce ţin de mişcarea naturală a populaţiei, şi anume: născuţi-vii, decedaţi, sporul natural, căsătorii, divorţuri şi numărul deceselor copiilor pînă la 1 an, în perioada anilor 2003 pînă în prezent. Indicatorii sînt prezentaţi la 1000 locuitori, numărul deceselor sub 1 an - 1000 născuţi-vii.
Aplicaţiile au fost create în colaborare cu Centrul de Vizualizare a Datelor al Oficiului Naţional de Statistică al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Harta animată poate fi accesată pe pagina principală - banner-ul Produse interactive şi la rubrica Date statistice / Populaţie.