Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-iulie 20121),2)
Biroul Naţional de Statistică relatează, că exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2012 s-au cifrat la 163,0 mil. dolari SUA, cu 8,9% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 9,9% - comparativ cu luna iulie 2011.
În ianuarie-iulie 2012 exporturile de mărfuri au totalizat 1204,7 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2011 cu 2,4%.
Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 725,0 mil. dolari SUA (60,2% din total exporturi), înregistrînd o creştere de 19,1% faţă de ianuarie-iulie 2011, care a contribuit la sporirea exporturilor cu 9,9%.
Reexporturile de mărfuri au avut o valoare de 479,7 mil. dolari SUA, care echivalează cu o cotă de 39,8% în total exporturi. Comparativ cu ianuarie-iulie 2011 reexporturile de mărfuri s-au diminuat cu 15,5%.
Ianuarie-iulie 2012 | Structura, % | Gradul de influenţă a grupelor de ţări la creşterea (+), scăderea (-) exporturilor şi importurilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-iulie 2011 | ianuarie-iulie | ianuarie-iulie | |||
2011 | 2012 | 2011 | 2012 | |||
Export – total | 1204,7 | 102,4 | 100,0 | 100,0 | 62,4 | 2,4 |
din care: | ||||||
ţările Uniunii Europene (UE-27) | 577,1 | 98,8 | 49,7 | 47,9 | 31,1 | -0,6 |
ţările CSI | 507,3 | 108,5 | 39,7 | 42,1 | 25,9 | 3,4 |
alte ţări | 120,3 | 96,5 | 10,6 | 10,0 | 5,4 | -0,4 |
Import – total | 2877,2 | 103,2 | 100,0 | 100,0 | 40,1 | 3,2 |
din care: | ||||||
ţările Uniunii Europene (UE-27) | 1267,9 | 101,0 | 45,0 | 44,1 | 18,2 | 0,5 |
ţările CSI | 918,2 | 102,6 | 32,1 | 31,9 | 13,4 | 0,8 |
alte ţări | 691,1 | 108,3 | 22,9 | 24,0 | 8,5 | 1,9 |
balanţA comercialĂ – total | -1672,5 | 103,7 | 100,0 | 100,0 | x | x |
din care: | ||||||
ţările Uniunii Europene (UE-27) | -690,8 | 102,9 | 41,6 | 41,3 | x | x |
ţările CSI | -410,9 | 96,1 | 26,5 | 24,6 | x | x |
alte ţări | -570,8 | 111,1 | 31,9 | 34,1 | x | x |
Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE–27) au însumat 577,1 mil. dolari SUA (cu 1,2% mai puţin faţă de ianuarie-iulie 2011), deţinînd o cotă de 47,9% în total exporturi (49,7% în ianuarie-iulie 2011).
Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 42,1% (în ianuarie-iulie 2011– 39,7%), ce corespunde unei valori de 507,3 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu 8,5%, comparativ cu ianuarie-iulie 2011.
Primele 31 de ţări-partenere în derularea exporturilor, care deţineau 97,0% din volumul total, au fost:
Ianuarie-iulie 2012 | Ponderea, % | Gradul de influenţă a ţărilor la creşterea (+), scăderea (-) exporturilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-iulie 2011 | ianuarie-iulie | ianuarie-iulie | |||
2011 | 2012 | 2011 | 2012 | |||
Export - total | 1204,7 | 102,4 | 100,0 | 100,0 | 62,4 | 2,4 |
din care: | ||||||
Federaţia Rusă | 356,6 | 112,0 | 27,1 | 29,6 | 19,7 | 3,3 |
România | 194,2 | 94,0 | 17,6 | 16,1 | 11,7 | -1,0 |
Italia | 133,8 | 112,3 | 10,1 | 11,1 | 5,4 | 1,2 |
Ucraina | 68,2 | 90,0 | 6,4 | 5,7 | 4,4 | -0,6 |
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord | 46,9 | 87,3 | 4,6 | 3,9 | 1,5 | -0,6 |
Belarus | 43,1 | 103,7 | 3,5 | 3,6 | 0,2 | 0,1 |
Polonia | 42,4 | 101,7 | 3,5 | 3,5 | 2,9 | 0,1 |
Germania | 39,0 | 63,0 | 5,3 | 3,2 | 3,8 | -1,9 |
Turcia | 30,1 | 64,4 | 4,0 | 2,5 | 1,3 | -1,4 |
Kazahstan | 27,8 | 127,2 | 1,9 | 2,3 | 1,4 | 0,5 |
Bulgaria | 20,2 | 121,8 | 1,4 | 1,7 | 1,2 | 0,3 |
Irak | 17,6 | de 4,4 ori | 0,3 | 1,5 | -0,1 | 1,2 |
Ungaria | 16,5 | 154,6 | 0,9 | 1,4 | 1,2 | 0,5 |
Franţa | 16,4 | 135,9 | 1,0 | 1,4 | 0,3 | 0,4 |
Statele Unite ale Americii | 16,2 | 109,6 | 1,3 | 1,3 | 0,7 | 0,1 |
Olanda | 11,3 | 156,2 | 0,6 | 0,9 | 0,5 | 0,3 |
Georgia | 10,6 | 175,1 | 0,5 | 0,9 | -0,2 | 0,4 |
Noua Zeelandă | 10,4 | de 287,3 ori | 0,0 | 0,9 | 0,0 | 0,9 |
Republica Cehă | 7,9 | 117,8 | 0,6 | 0,7 | 0,3 | 0,1 |
Grecia | 7,2 | 49,2 | 1,2 | 0,6 | 0,7 | -0,6 |
Lituania | 6,3 | 55,4 | 1,0 | 0,5 | 0,9 | -0,4 |
Portugalia | 5,6 | de 879,0 ori | 0,0 | 0,5 | 0,0 | 0,5 |
Uzbekistan | 5,3 | 174,6 | 0,3 | 0,4 | 0,0 | 0,2 |
Belize | 5,3 | 26,3 | 1,7 | 0,4 | 2,8 | -1,3 |
Austria | 5,3 | 87,7 | 0,5 | 0,4 | 0,3 | -0,1 |
Belgia | 5,3 | 97,5 | 0,5 | 0,4 | 0,2 | 0,0 |
Spania | 4,2 | de 14,6 ori | 0,0 | 0,4 | 0,0 | 0,3 |
Elveţia | 3,9 | 150,1 | 0,2 | 0,3 | -0,4 | 0,1 |
China | 3,8 | de 2,7 ori | 0,1 | 0,3 | 0,1 | 0,2 |
India | 3,4 | 117,9 | 0,2 | 0,3 | 0,3 | 0,0 |
Cipru | 3,3 | de 3,2 ori | 0,1 | 0,3 | 0,1 | 0,2 |
Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări în ianuarie-iulie 2012, comparativ cu perioada similară din anul 2011 relevă, că majorarea livrărilor către Federaţia Rusă (+12,0%), Italia (+12,3%), Irak (de 4,4 ori), Noua Zeelandă (de 287,3 ori), Kazahstan (+27,2%), Ungaria (+54,6%), Portugalia (de 879,0 ori), Franţa (+35,9%), Georgia (+75,1%), Bulgaria (+21,8%), Olanda (+56,2%), Spania (de 14,6 ori), Uzbekistan (+74,6%), China (de 2,7 ori), Cipru (de 3,2 ori), Belarus (+3,7%), Polonia (+1,7%), Statele Unite ale Americii (+9,6%), Republica Cehă (+17,8%) şi Elveţia (+50,1%) a contribuit la creşterea pe total exporturi cu 10,9%. Totodată, s-au diminuat exporturile către Germania (-37,0%), Turcia (-35,6%), Belize (-73,7%), România (-6,0%), Ucraina (-10,0%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (-12,7%), Grecia (-50,8%), Lituania (-44,6%) şi Austria (-12,3%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 7,9%.
Exporturile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional se prezintă astfel:
Ianuarie-iulie 2012 | Structura, % | Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+), scăderea (-) exporturilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-iulie 2011 | ianuarie-iulie | ianuarie-iulie | |||
2011 | 2012 | 2011 | 2012 | |||
Export - total | 1204,7 | 102,4 | 100,0 | 100,0 | 62,4 | 2,4 |
din care: | ||||||
Produse alimentare şi animale vii | 213,7 | 109,3 | 16,6 | 17,7 | 9,0 | 1,5 |
Animale vii | 4,2 | 115,6 | 0,3 | 0,4 | 0,0 | 0,1 |
Carne şi preparate din carne | 9,9 | 162,0 | 0,5 | 0,8 | 0,4 | 0,3 |
Produse lactate şi ouă de păsări | 5,7 | 86,8 | 0,6 | 0,5 | 0,2 | -0,1 |
Cereale şi preparate pe bază de cereale | 23,0 | 47,9 | 4,1 | 1,9 | 3,4 | -2,1 |
Legume şi fructe | 136,1 | 122,1 | 9,5 | 11,3 | 3,8 | 2,1 |
Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere | 18,6 | de 3,6 ori | 0,4 | 1,5 | 0,3 | 1,1 |
Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora | 1,8 | 125,5 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate) | 12,8 | 111,3 | 1,0 | 1,1 | 0,8 | 0,1 |
Produse şi preparate alimentare diverse | 1,6 | 95,9 | 0,1 | 0,1 | 0,1 | 0,0 |
Băuturi şi tutun | 131,8 | 127,4 | 8,8 | 10,9 | -1,2 | 2,4 |
Băuturi (alcoolice şi nealcoolice) | 109,4 | 129,9 | 7,2 | 9,1 | -1,1 | 2,1 |
Tutun brut şi prelucrat | 22,4 | 116,1 | 1,6 | 1,8 | -0,1 | 0,3 |
Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili | 96,1 | 55,9 | 14,6 | 8,0 | 14,7 | -6,4 |
Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute | 2,7 | 88,9 | 0,3 | 0,2 | 0,1 | 0,0 |
Seminţe şi fructe oleaginoase | 54,3 | 56,7 | 8,1 | 4,5 | 7,4 | -3,5 |
Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat) | 3,6 | 118,0 | 0,3 | 0,3 | 0,2 | 0,0 |
Lemn şi plută | 0,7 | 83,1 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie | 0,9 | 69,2 | 0,1 | 0,1 | 0,1 | -0,1 |
Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături) | 0,6 | 30,1 | 0,1 | 0,0 | 0,3 | -0,1 |
Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase) | 11,0 | 163,3 | 0,6 | 0,9 | 0,2 | 0,4 |
Minereuri metalifere şi deşeuri de metale | 19,9 | 34,5 | 4,9 | 1,7 | 6,5 | -3,2 |
Alte materii brute de origine animală sau vegetală | 2,4 | 156,2 | 0,1 | 0,2 | -0,1 | 0,1 |
Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate | 6,5 | 53,7 | 1,0 | 0,5 | 1,3 | -0,5 |
Petrol, produse petroliere şi produse înrudite | 3,8 | 33,2 | 1,0 | 0,3 | 1,3 | -0,7 |
Gaz şi produse industriale obţinute din gaz | 2,7 | de 5,0 ori | 0,0 | 0,2 | 0,0 | 0,2 |
Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală | 61,4 | 145,7 | 3,6 | 5,1 | 3,0 | 1,6 |
Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate | 61,3 | 145,7 | 3,6 | 5,1 | 3,0 | 1,6 |
Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte | 77,6 | 130,6 | 5,1 | 6,5 | 2,7 | 1,6 |
Produse chimice organice | 1,0 | 51,0 | 0,2 | 0,1 | 0,1 | -0,1 |
Produse tanante sau colorante | 0,9 | 95,6 | 0,1 | 0,1 | 0,1 | 0,0 |
Produse medicinale şi farmaceutice | 45,4 | 117,3 | 3,3 | 3,8 | 1,0 | 0,6 |
Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare | 22,7 | de 2,1 ori | 0,9 | 1,9 | 1,0 | 1,0 |
Materiale plastice sub forme primare | 2,9 | 110,1 | 0,2 | 0,2 | 0,3 | 0,1 |
Materiale plastice prelucrate | 3,8 | 105,0 | 0,3 | 0,3 | 0,2 | 0,0 |
Alte materiale şi produse chimice | 0,8 | 114,0 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă | 123,8 | 109,5 | 9,6 | 10,3 | 7,5 | 0,9 |
Piele, altă piele şi blană prelucrate | 1,5 | 96,7 | 0,1 | 0,1 | 0,2 | 0,0 |
Cauciuc prelucrat | 12,3 | 97,8 | 1,1 | 1,0 | 1,2 | 0,0 |
Articole din lemn (exclusiv mobilă) | 7,0 | 135,0 | 0,4 | 0,6 | 0,4 | 0,1 |
Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton | 7,9 | 62,1 | 1,1 | 0,7 | 1,2 | -0,4 |
Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe | 53,2 | 149,6 | 3,0 | 4,4 | 2,3 | 1,5 |
Articole din minerale nemetalice | 21,1 | 83,9 | 2,1 | 1,8 | 1,0 | -0,3 |
Fier şi oţel | 5,2 | 105,2 | 0,4 | 0,4 | 0,5 | 0,0 |
Metale neferoase | 0,9 | 196,7 | 0,1 | 0,1 | 0,1 | 0,0 |
Articole prelucrate din metal | 14,7 | 98,6 | 1,3 | 1,2 | 0,6 | 0,0 |
Maşini şi echipamente pentru transport | 201,2 | 102,3 | 16,7 | 16,7 | 13,6 | 0,4 |
Maşini generatoare de putere şi echipamentele lor | 6,7 | 86,9 | 0,6 | 0,6 | 0,5 | -0,1 |
Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice | 13,7 | 72,3 | 1,6 | 1,1 | 1,7 | -0,4 |
Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor | 2,5 | 75,4 | 0,3 | 0,2 | 0,3 | -0,1 |
Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini | 29,0 | 73,9 | 3,3 | 2,4 | 3,9 | -0,9 |
Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor | 0,6 | 121,4 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii | 3,3 | 46,9 | 0,6 | 0,3 | 0,8 | -0,3 |
Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic) | 111,8 | 122,5 | 7,8 | 9,3 | 4,2 | 1,8 |
Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer) | 25,9 | 112,3 | 2,0 | 2,2 | 1,9 | 0,2 |
Alte echipamente de transport | 7,7 | 137,0 | 0,5 | 0,6 | 0,3 | 0,2 |
Articole manufacturate diverse | 291,2 | 103,3 | 24,0 | 24,2 | 11,8 | 0,8 |
Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat | 4,4 | 110,0 | 0,3 | 0,4 | 0,4 | 0,0 |
Mobilă şi părţile ei | 52,5 | 119,1 | 3,8 | 4,4 | 3,8 | 0,7 |
Articole de voiaj; sacoşe şi similare | 10,9 | 98,4 | 1,0 | 0,9 | 0,4 | 0,0 |
Îmbrăcăminte şi accesorii | 152,0 | 93,1 | 13,9 | 12,6 | 4,3 | -0,9 |
Încălţăminte | 27,7 | 97,5 | 2,4 | 2,3 | 1,6 | -0,1 |
Instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control | 19,2 | de 2,2 ori | 0,7 | 1,6 | 0,4 | 0,9 |
Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii | 0,2 | 59,5 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
Alte articole diverse | 24,3 | 111,3 | 1,9 | 2,0 | 0,9 | 0,2 |
Structura exporturilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, indică o continuă creştere a activităţilor tradiţionale pentru economia ţării noastre.
Exporturile de articole manufacturate diverse s-au situat pe primul loc, cu o pondere de 24,2% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au deţinut exporturile de îmbrăcăminte şi accesorii (52,2% din total secţiune şi 12,6% din total exporturi), mobilă şi părţile ei (18,0% din total secţiune şi 4,4% din total exporturi), încălţăminte (9,5% din total secţiune şi 2,3% din total exporturi), alte articole diverse (8,3% din total secţiune şi 2,0% din total exporturi), instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control (6,6% din total secţiune şi 1,6% din total exporturi).
Exporturile de produse alimentare şi animale vii s-au clasat pe locul doi, reprezentînd 17,7% în totalul valoric al exporturilor. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au avut exporturile de legume şi fructe (63,7% din total secţiune şi 11,3% din total exporturi), cereale şi preparate pe bază de cereale (10,7% din total secţiune şi 1,9% din total exporturi), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (8,7% din total secţiune şi 1,5% din total exporturi), hrană destinată animalelor (6,0% din total secţiune şi 1,1% din total exporturi), carne şi preparate din carne (4,6% din total secţiune şi 0,8% din total exporturi), produse lactate şi ouă de păsări (2,7% din total secţiune şi 0,5% din total exporturi), animale vii (2,0% din total secţiune şi 0,4% din total exporturi).
Exporturile de maşini şi echipamente pentru transport s-au situat pe locul trei, deţinînd o cotă de 16,7% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au avut exporturile de maşini şi aparate electrice (55,5% din total secţiune şi 9,3% din total exporturi), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (14,4% din total secţiune şi 2,4% din total exporturi), vehicule rutiere (12,9% din total secţiune şi 2,2% din total exporturi), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (6,8% din total secţiune şi 1,1% din total exporturi), alte echipamente de transport (3,8% din total secţiune şi 0,6% din total exporturi), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (3,3% din total secţiune şi 0,6% din total exporturi), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (1,7% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi), maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor (1,2% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi).
Exporturile de băuturi şi tutun s-au clasat pe locul patru, cu o pondere de 10,9% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi exporturile de băuturi alcoolice şi nealcoolice (83,0% din total secţiune şi 9,1% din total exporturi), tutun brut şi prelucrat (17,0% din total secţiune şi 1,8% din total exporturi).
Exporturile de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă s-au situat pe locul cinci, reprezentînd 10,3% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au avut exporturile de fire, ţesături şi articole textile (42,9% din total secţiune şi 4,4% din total exporturi), articole din minerale nemetalice (17,0% din total secţiune şi 1,8% din total exporturi), articole prelucrate din metal (11,9% din total secţiune şi 1,2% din total exporturi), cauciuc prelucrat (9,9% din total secţiune şi 1,0% din total exporturi), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (6,4% din total secţiune şi 0,7% din total exporturi), articole din lemn, exclusiv mobilă (5,6% din total secţiune şi 0,6% din total exporturi), fier şi oţel (4,2% din total secţiune şi 0,4% din total exporturi).
Exporturile de materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili, s-au clasat pe locul şase deţinînd o cotă de 8,0% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi semnificative au deţinut exporturile de seminţe şi fructe oleaginoase (56,5% din total secţiune şi 4,5% din total exporturi), minereuri metalifere şi deşeuri din metale (20,7% din total secţiune şi 1,7% din total exporturi), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (11,4% din total secţiune şi 0,9% din total exporturi), cauciuc brut (3,8% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi), piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute (2,8% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi), alte materii brute de origine animală sau vegetală (2,5% din total secţiune şi 0,2% din total exporturi).
Exporturile de produse chimice şi produse derivate s-au situat pe locul şapte, reprezentînd 6,5% în total exporturi. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate au avut exporturile de produse medicinale şi farmaceutice (58,5% din total secţiune şi 3,8% din total exporturi), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (29,2% din total secţiune şi 1,9% din total exporturi), materiale plastice prelucrate (5,0% din total secţiune şi 0,3% din total exporturi). Cea mai mare parte din produsele medicinale şi farmaceutice exportate au constituit reexporturile (81,9%).
În continuare urmează secţiunea „Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală”, cu o pondere de 5,1% în total exporturi.
În ianuarie-iulie 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2011 s-au marcat creşteri substanţiale la exporturile de legume şi fructe (+22,1%), băuturi alcoolice şi nealcoolice (+29,9%), maşini şi aparate electrice (+22,5%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (+45,7%), fire, ţesături şi articole textile (+49,6%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (de 3,6 ori), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (de 2,1 ori), instrumente şi aparate profesionale, ştiinţifice şi de control (de 2,2 ori), mobilă şi părţile ei (+19,1%), produse medicinale şi farmaceutice (+17,3%), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (+63,3%), tutun brut şi prelucrat (+16,1%), carne şi preparate din carne (+62,0%), vehicule rutiere (+12,3%), alte articole diverse (+11,3%), alte echipamente de transport (+37,0%), gaz şi produse industriale obţinute din gaz (de 5,0 ori), hrană destinată animalelor (+11,3%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+35,0%), animale vii (+15,6%), materiale plastice sub forme primare (+10,1%), alte materii brute de origine animală sau vegetală (+56,2%), care au favorizat creşterea pe total exporturi cu 15,7%.
Totodată, s-au micşorat exporturile de seminţe şi fructe oleaginoase (-43,3%), minereuri metalifere şi deşeuri de metale (-65,5%), cereale şi preparate pe bază de cereale (-52,1%), îmbrăcăminte şi accesorii (-6,9%), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (-26,1%), petrol, produse petroliere şi produse înrudite (-66,8%), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (-27,7%), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (-37,9%), articole din minerale nemetalice (-16,1%), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (-53,1%), încălţăminte (-2,5%), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (-13,1%), produse lactate şi ouă de păsări (-13,2%), maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor (-24,6%), produse chimice organice (-49,0%), pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie (-30,8%), fibre textile şi deşeurile lor (-69,9%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 13,4%.
Importurile de mărfuri realizate în luna iulie 2012 au însumat 416,6 mil. dolari SUA, cu 3,7% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 0,4% - comparativ cu luna iulie 2011.
În ianuarie-iulie 2012 importurile au totalizat 2877,2 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2011 cu 3,2%.
Importurile din ţările Uniunii Europene (UE-27) s-au cifrat la 1267,9 mil. dolari SUA (cu 1,0% mai mult decît în ianuarie-iulie 2011), deţinînd o pondere de 44,1% în total importuri (45,0% în ianuarie-iulie 2011).
Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 918,2 mil. dolari SUA (cu 2,6% mai mare decît în ianuarie-iulie 2011), care echivalează cu o cotă de 31,9% în total importuri (32,1% în ianuarie-iulie 2011).
Primele 35 de ţări-partenere în derularea importurilor, care deţineau 96,1% din volumul total, au fost:
Ianuarie-iulie 2012 | Ponderea, % | Gradul de influenţă a ţărilor la creşterea (+), scăderea (-) importurilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-iulie 2011 | ianuarie-iulie | ianuarie-iulie | |||
2011 | 2012 | 2011 | 2012 | |||
Import - total | 2877,2 | 103,2 | 100,0 | 100,0 | 40,1 | 3,2 |
din care: | ||||||
Federaţia Rusă | 465,9 | 109,5 | 15,3 | 16,2 | 6,1 | 1,5 |
Ucraina | 323,9 | 94,8 | 12,3 | 11,3 | 3,9 | -0,6 |
România | 323,6 | 100,5 | 11,5 | 11,2 | 6,3 | 0,1 |
Turcia | 218,6 | 110,2 | 7,1 | 7,6 | 4,8 | 0,7 |
Germania | 218,5 | 101,4 | 7,7 | 7,6 | 3,2 | 0,1 |
China | 216,8 | 104,9 | 7,4 | 7,5 | 2,6 | 0,4 |
Italia | 188,6 | 94,8 | 7,1 | 6,6 | 2,7 | -0,4 |
Belarus | 104,0 | 108,1 | 3,4 | 3,6 | 2,2 | 0,3 |
Polonia | 78,6 | 117,8 | 2,4 | 2,7 | 0,7 | 0,4 |
Austria | 63,9 | 128,1 | 1,8 | 2,2 | 0,8 | 0,5 |
Franţa | 52,6 | 101,6 | 1,9 | 1,8 | 0,7 | 0,0 |
Ungaria | 51,3 | 92,7 | 2,0 | 1,8 | 1,2 | -0,1 |
Statele Unite ale Americii | 40,3 | 91,7 | 1,6 | 1,4 | 0,3 | -0,1 |
Bulgaria | 39,7 | 116,3 | 1,2 | 1,4 | 0,5 | 0,2 |
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord | 36,9 | 102,6 | 1,3 | 1,3 | 0,3 | 0,0 |
Republica Cehă | 36,9 | 121,5 | 1,1 | 1,3 | 0,5 | 0,2 |
Grecia | 29,5 | 66,1 | 1,6 | 1,0 | -0,6 | -0,5 |
Olanda | 27,4 | 102,1 | 1,0 | 1,0 | 0,2 | 0,0 |
Israel | 25,6 | de 3,2 ori | 0,3 | 0,9 | 0,0 | 0,6 |
Spania | 24,3 | 111,2 | 0,8 | 0,8 | 0,4 | 0,1 |
Belgia | 20,4 | 93,8 | 0,8 | 0,7 | 0,3 | 0,0 |
Elveţia | 20,2 | 96,5 | 0,8 | 0,7 | 0,5 | 0,0 |
Coreea de Sud | 19,9 | 137,7 | 0,5 | 0,7 | 0,2 | 0,2 |
Japonia | 17,2 | 82,1 | 0,8 | 0,6 | 0,2 | -0,1 |
India | 16,9 | 83,5 | 0,7 | 0,6 | 0,3 | -0,1 |
Kazahstan | 15,2 | 86,8 | 0,6 | 0,5 | 0,6 | -0,1 |
Suedia | 13,6 | 80,4 | 0,6 | 0,5 | 0,4 | -0,1 |
Slovacia | 12,6 | 109,3 | 0,4 | 0,4 | 0,2 | 0,0 |
Taiwan, provincie a Chinei | 10,1 | 109,9 | 0,3 | 0,4 | 0,2 | 0,0 |
Vietnam | 9,8 | 93,4 | 0,4 | 0,3 | 0,1 | 0,0 |
Lituania | 9,7 | 109,1 | 0,3 | 0,3 | 0,0 | 0,0 |
Slovenia | 9,6 | 72,7 | 0,5 | 0,3 | 0,3 | -0,1 |
Brazilia | 9,3 | 130,7 | 0,3 | 0,3 | -1,7 | 0,1 |
Danemarca | 7,7 | 122,7 | 0,2 | 0,3 | 0,0 | 0,1 |
Finlanda | 7,3 | 86,4 | 0,3 | 0,3 | 0,1 | 0,0 |
Analiza evoluţiei importurilor pe ţări în ianuarie-iulie 2012, comparativ cu perioada similară din anul 2011 relevă, că majorarea livrărilor din Federaţia Rusă (+9,5%), Turcia (+10,2%), Israel (de 3,2 ori), Austria (+28,1%), China (+4,9%), Polonia (+17,8%), Belarus (+8,1%), Bulgaria (+16,3%), Republica Cehă (+21,5%), Coreea de Sud (+37,7%), România (+0,5%), Germania (+1,4%), Spania (+11,2%), Brazilia (+30,7%) şi Danemarca (+22,7%) a contribuit la creşterea pe total importuri cu 5,5%. Totodată, s-au diminuat importurile din Ucraina (-5,2%), Grecia (-33,9%), Italia (-5,2%), Ungaria (-7,3%), Statele Unite ale Americii (-8,3%), Japonia (-17,9%), India (-16,5%), Kazahstan (-13,2%), Suedia (-19,6%) şi Slovenia (-27,3%), atenuînd astfel creşterea pe total importuri cu 2,2%.
Importurile de mărfuri structurate conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional se prezintă astfel:
Ianuarie-iulie 2012 | Structura, % | Gradul de influenţă a grupelor de mărfuri la creşterea (+), scăderea (-) importurilor, % | ||||
mil. dolari SUA | în % faţă de ianuarie-iulie 2011 | ianuarie-iulie | ianuarie-iulie | |||
2011 | 2012 | 2011 | 2012 | |||
Import - total | 2877,2 | 103,2 | 100,0 | 100,0 | 40,1 | 3,2 |
din care: | ||||||
Produse alimentare şi animale vii | 288,9 | 105,4 | 9,8 | 10,0 | 2,5 | 0,5 |
Animale vii | 4,6 | 162,2 | 0,1 | 0,2 | 0,0 | 0,1 |
Carne şi preparate din carne | 22,8 | 134,7 | 0,6 | 0,8 | 0,2 | 0,2 |
Produse lactate şi ouă de păsări | 19,9 | 115,2 | 0,6 | 0,7 | 0,2 | 0,1 |
Peşte, crustacee, moluşte | 26,1 | 106,4 | 0,9 | 0,9 | 0,2 | 0,0 |
Cereale şi preparate pe bază de cereale | 49,9 | 115,7 | 1,5 | 1,7 | 0,6 | 0,2 |
Legume şi fructe | 78,2 | 89,4 | 3,1 | 2,7 | 0,6 | -0,3 |
Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere | 10,8 | 183,7 | 0,2 | 0,4 | -0,1 | 0,2 |
Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora | 27,5 | 102,3 | 1,0 | 1,0 | 0,3 | 0,0 |
Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate) | 10,2 | 92,1 | 0,4 | 0,3 | 0,1 | 0,0 |
Produse şi preparate alimentare diverse | 38,9 | 101,6 | 1,4 | 1,3 | 0,4 | 0,0 |
Băuturi şi tutun | 73,0 | 100,3 | 2,6 | 2,5 | 0,1 | 0,0 |
Băuturi (alcoolice şi nealcoolice) | 33,8 | 121,5 | 1,0 | 1,2 | 0,2 | 0,2 |
Tutun brut şi prelucrat | 39,2 | 87,1 | 1,6 | 1,3 | -0,1 | -0,2 |
Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili | 65,3 | 99,3 | 2,3 | 2,3 | 0,8 | 0,0 |
Seminţe şi fructe oleaginoase | 12,0 | 138,7 | 0,3 | 0,4 | -0,4 | 0,1 |
Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat) | 4,1 | 110,8 | 0,1 | 0,2 | 0,1 | 0,0 |
Lemn şi plută | 13,9 | 92,4 | 0,5 | 0,5 | 0,2 | 0,0 |
Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături) | 8,0 | 104,3 | 0,3 | 0,3 | 0,2 | 0,0 |
Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase) | 8,1 | 150,2 | 0,2 | 0,3 | 0,0 | 0,1 |
Minereuri metalifere şi deşeuri de metale | 1,3 | 12,5 | 0,4 | 0,0 | 0,5 | -0,3 |
Alte materii brute de origine animală sau vegetală | 17,8 | 119,2 | 0,5 | 0,6 | 0,2 | 0,1 |
Combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate | 672,6 | 111,6 | 21,6 | 23,4 | 10,0 | 2,5 |
Cărbune, cocs şi brichete | 13,3 | 96,6 | 0,5 | 0,5 | 0,3 | 0,0 |
Petrol, produse petroliere şi produse înrudite | 336,5 | 102,8 | 11,7 | 11,7 | 6,0 | 0,3 |
Gaz şi produse industriale obţinute din gaz | 291,6 | 120,0 | 8,7 | 10,1 | 2,8 | 1,7 |
Energie electrică | 31,2 | 168,8 | 0,7 | 1,1 | 0,9 | 0,5 |
Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală | 8,0 | 159,9 | 0,2 | 0,3 | 0,0 | 0,1 |
Uleiuri şi grăsimi de origine animală | 0,9 | 180,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 0,0 |
Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate | 5,6 | 172,5 | 0,1 | 0,2 | 0,0 | 0,1 |
Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală, amestecuri sau preparate necomestibile din uleiuri animale sau vegetale | 1,5 | 119,5 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte | 396,1 | 106,1 | 13,4 | 13,8 | 4,9 | 0,8 |
Produse chimice organice | 8,3 | 106,7 | 0,3 | 0,3 | 0,2 | 0,0 |
Produse chimice anorganice | 5,8 | 66,6 | 0,3 | 0,2 | 0,2 | -0,1 |
Produse tanante şi colorante | 17,0 | 99,1 | 0,6 | 0,6 | 0,2 | 0,0 |
Produse medicinale şi farmaceutice | 117,4 | 103,4 | 4,1 | 4,1 | 1,1 | 0,1 |
Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare | 72,4 | 122,9 | 2,1 | 2,5 | 0,6 | 0,5 |
Îngrăşăminte minerale sau chimice | 25,6 | 101,4 | 0,9 | 0,9 | 0,7 | 0,0 |
Materiale plastice sub forme primare | 33,8 | 110,2 | 1,1 | 1,2 | 0,4 | 0,1 |
Materiale plastice prelucrate | 47,9 | 103,6 | 1,7 | 1,7 | 0,5 | 0,1 |
Alte materiale şi produse chimice | 67,9 | 104,3 | 2,3 | 2,3 | 1,0 | 0,1 |
Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă | 530,3 | 100,3 | 19,0 | 18,4 | 7,9 | 0,1 |
Piele, altă piele şi blană prelucrate | 14,0 | 84,2 | 0,6 | 0,5 | 0,2 | -0,1 |
Cauciuc prelucrat | 41,3 | 98,7 | 1,5 | 1,4 | 0,9 | 0,0 |
Articole din lemn (exclusiv mobilă) | 34,3 | 117,2 | 1,1 | 1,2 | 0,3 | 0,2 |
Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton | 53,5 | 87,9 | 2,2 | 1,8 | 0,9 | -0,3 |
Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe | 165,4 | 107,2 | 5,5 | 5,7 | 2,3 | 0,4 |
Articole din minerale nemetalice | 68,1 | 103,1 | 2,4 | 2,4 | 0,8 | 0,1 |
Fier şi oţel | 71,1 | 94,8 | 2,7 | 2,5 | 1,4 | -0,1 |
Metale neferoase | 11,6 | 95,3 | 0,4 | 0,4 | 0,2 | 0,0 |
Articole prelucrate din metal | 71,0 | 97,6 | 2,6 | 2,5 | 0,9 | -0,1 |
Maşini şi echipamente pentru transport | 593,5 | 95,0 | 22,4 | 20,6 | 10,9 | -1,1 |
Maşini generatoare de putere şi echipamentele lor | 11,7 | 76,1 | 0,5 | 0,4 | 0,4 | -0,1 |
Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice | 86,6 | 88,9 | 3,5 | 3,0 | 2,3 | -0,4 |
Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor | 4,6 | 88,7 | 0,2 | 0,2 | 0,1 | 0,0 |
Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini | 86,4 | 88,2 | 3,5 | 3,0 | 2,1 | -0,4 |
Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor | 19,5 | 122,9 | 0,6 | 0,7 | 0,1 | 0,1 |
Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii | 53,4 | 76,9 | 2,5 | 1,9 | 1,1 | -0,6 |
Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic) | 176,9 | 104,2 | 6,1 | 6,1 | 3,1 | 0,3 |
Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer) | 145,0 | 96,5 | 5,4 | 5,0 | 3,4 | -0,2 |
Alte echipamente de transport | 9,4 | de 3,0 ori | 0,1 | 0,3 | -1,7 | 0,2 |
Articole manufacturate diverse | 249,4 | 103,0 | 8,7 | 8,7 | 3,0 | 0,3 |
Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat | 20,6 | 107,1 | 0,7 | 0,7 | 0,2 | 0,1 |
Mobilă şi părţile ei | 38,0 | 110,4 | 1,2 | 1,3 | 0,5 | 0,1 |
Articole de voiaj; sacoşe şi similare | 2,4 | 99,0 | 0,1 | 0,1 | 0,0 | 0,0 |
Îmbrăcăminte şi accesorii | 49,6 | 107,4 | 1,6 | 1,7 | 0,2 | 0,1 |
Încălţăminte | 18,1 | 93,9 | 0,7 | 0,6 | 0,4 | 0,0 |
Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control | 24,6 | 97,3 | 0,9 | 0,9 | 0,3 | 0,0 |
Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii | 4,2 | 94,5 | 0,2 | 0,2 | 0,0 | 0,0 |
Alte articole diverse | 91,9 | 101,1 | 3,3 | 3,2 | 1,4 | 0,0 |
Structura importurilor de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, indică dominarea în continuare a produselor necesare pentru funcţionarea economiei, precum şi celor destinate consumului populaţiei.
Importurile de combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale derivate au deţinut 23,4% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri petrolul şi produsele petroliere reprezintă 50,0% din total secţiune şi 11,7% din total importuri, gazul şi produsele industriale obţinute din gaz – 43,4% din total secţiune şi 10,1% din total importuri, energia electrică – 4,6% din total secţiune şi 1,1% din total importuri, cărbunele, cocsul şi brichetele – 2,0% din total secţiune şi 0,5% din total importuri.
Importurile de maşini şi echipamente pentru transport au avut o cotă de 20,6% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi importante au deţinut maşinile şi aparatele electrice (29,8% din total secţiune şi 6,1% din total importuri), vehiculele rutiere (24,4% din total secţiune şi 5,0% din total importuri), maşinile şi aparatele specializate pentru industriile specifice (14,6% din total secţiune şi 3,0% din total importuri), maşinile şi aparatele industriale cu aplicaţii generale (14,6% din total secţiune şi 3,0% din total importuri), aparatele şi echipamentele de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (9,0% din total secţiune şi 1,9% din total importuri), maşinile şi aparatele de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (3,3% din total secţiune şi 0,7% din total importuri), maşinile generatoare de putere şi echipamentele lor (2,0% din total secţiune şi 0,4% din total importuri).
Importurile de mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă au deţinut o pondere de 18,4% în total importuri, preponderente fiind firele, ţesăturile şi articolele textile (31,2% din total secţiune şi 5,7% din total importuri), fierul şi oţelul (13,4% din total secţiune şi 2,5% din total importuri), articolele prelucrate din metal (13,4% din total secţiune şi 2,5% din total importuri), articolele din minerale nemetalice (12,8% din total secţiune şi 2,4% din total importuri), hîrtia, cartonul şi articolele din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (10,1% din total secţiune şi 1,8% din total importuri), cauciucul prelucrat (7,8% din total secţiune şi 1,4% din total importuri), articolele din lemn, exclusiv mobilă (6,5% din total secţiune şi 1,2% din total importuri), pielea şi blănurile prelucrate (2,6% din total secţiune şi 0,5% din total importuri), metalele neferoase (2,2% din total secţiune şi 0,4% din total importuri).
Importurile de produse chimice şi produse derivate au reprezentat 13,8% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri ponderi însemnate le-au revenit produselor medicinale şi farmaceutice (29,6% din total secţiune şi 4,1% din total importuri), uleiurilor esenţiale, rezinoidelor şi substanţelor parfumate, preparatelor pentru toaletă, produselor pentru înfrumuseţare (18,3% din total secţiune şi 2,5% din total importuri), altor materiale şi produse chimice (17,1% din total secţiune şi 2,3% din total importuri), materialelor plastice prelucrate (12,1% din total secţiune şi 1,7% din total importuri), materialelor plastice sub forme primare (8,5% din total secţiune şi 1,2% din total importuri), îngrăşămintelor minerale sau chimice (6,5% din total secţiune şi 0,9% din total importuri), produse tanante sau colorante (4,3% din total secţiune şi 0,6% din total importuri).
Importurile de produse alimentare şi animale vii au înregistrat o pondere de 10,0% în total importuri. În cadrul acestei secţiuni de mărfuri preponderente rămîn a fi legumele şi fructele (27,1% din total secţiune şi 2,7% din total importuri), cerealele şi preparatele pe bază de cereale (17,3% din total secţiune şi 1,7% din total importuri), produsele şi preparatele alimentare diverse (13,5% din total secţiune şi 1,3% din total importuri), cafeaua, ceaiul, cacao şi condimentele (9,5% din total secţiune şi 1,0% din total importuri), peştele, crustaceele şi moluştele (9,0% din total secţiune şi 0,9% din total importuri), carnea şi preparatele din carne (7,9% din total secţiune şi 0,8% din total importuri), produsele lactate şi ouăle de păsări (6,9% din total secţiune şi 0,7% din total importuri), zahărul, preparatele pe bază de zahăr; mierea (3,7% din total secţiune şi 0,4% din total importuri).
În ianuarie-iulie 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2011 au sporit importurile de gaz şi produse industriale obţinute din gaz (+20,0%), uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare (+22,9%), energie electrică (+68,8%), fire, ţesături, articole textile (+7,2%), petrol, produse petroliere şi produse înrudite (+2,8%), maşini şi aparate electrice (+4,2%), cereale şi preparate pe bază de cereale (+15,7%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+17,2%), băuturi alcoolice şi nealcoolice (+21,5%), carne şi preparate din carne (+34,7%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+83,7%), alte echipamente de transport (de 3,0 ori), produse medicinale şi farmaceutice (+3,4%), articole din minerale nemetalice (+3,1%), alte materiale şi produse chimice (+4,3%), îmbrăcăminte şi accesorii (+7,4%), materiale plastice prelucrate (+3,6%), mobilă şi părţile ei (+10,4%), materiale plastice sub forme primare (+10,2%), construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat (+7,1%), produse lactate şi ouă de păsări (+15,2%), maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+22,9%), alte materii brute de origine animală sau vegetală (+19,2%), seminţe şi fructe oleaginoase (+38,7%), îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (+50,2%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (+72,5%), animale vii (+62,2%), favorizînd astfel creşterea pe total importuri cu 6,4%.
Totodată, au scăzut importurile de aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (-23,1%), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (-11,1%), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (-11,8%), legume şi fructe (-10,6%), hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton (-12,1%), minereuri metalifere şi deşeuri de metale (-87,5%), vehicule rutiere (-3,5%), tutun brut şi prelucrat (-12,9%), fier şi oţel (-5,2%), articole prelucrate din metal (-2,4%), piele şi blană prelucrate (-15,8%), maşini generatoare de putere şi echipamentele lor (-23,9%), produse chimice anorganice (-33,4%), atenuînd astfel creşterea pe total importuri cu 3,2%.
Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-iulie 2012 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 1672,5 mil. dolari SUA, cu 59,9 mil. dolari SUA (+3,7%) mai mare faţă de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2011. Cu ţările Uniunii Europene (UE-27) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 690,8 mil. dolari SUA (în ianuarie-iulie 2011 – 671,6 mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI - de 410,9 mil. dolari SUA (în ianuarie-iulie 2011 – 427,4 mil. dolari SUA).
Balanţa comercială cu principalele ţări - partenere se prezintă astfel:
Ianuarie-iulie | Ianuarie-iulie 2012 în % faţă de ianuarie-iulie 2011 | ||
2011 | 2012 | ||
BalanţA comercială – total, mil. dolari SUA | -1612,6 | -1672,5 | 103,7 |
din care: | |||
Ucraina | -265,9 | -255,7 | 96,2 |
China | -205,4 | -213,0 | 103,7 |
Turcia | -151,6 | -188,5 | 124,4 |
Germania | -153,5 | -179,5 | 116,9 |
România | -115,5 | -129,4 | 112,1 |
Federaţia Rusă | -107,1 | -109,3 | 102,0 |
Belarus | -54,6 | -60,9 | 111,4 |
Austria | -43,8 | -58,6 | 133,7 |
Italia | -79,9 | -54,8 | 68,6 |
Franţa | -39,7 | -36,2 | 91,1 |
Polonia | -25,0 | -36,2 | 144,7 |
Ungaria | -44,6 | -34,8 | 77,9 |
Republica Cehă | -23,7 | -29,0 | 122,6 |
Israel | -7,2 | -24,4 | de 3,4 ori |
Statele Unite ale Americii | -29,1 | -24,1 | 82,7 |
Grecia | -30,1 | -22,3 | 74,2 |
Spania | -21,6 | -20,1 | 93,1 |
Coreea de Sud | -14,3 | -19,9 | 138,7 |
Bulgaria | -17,5 | -19,5 | 111,0 |
Japonia | -20,7 | -16,5 | 79,8 |
Elveţia | -18,3 | -16,3 | 89,0 |
Olanda | -19,6 | -16,1 | 82,1 |
Belgia | -16,3 | -15,1 | 92,6 |
India | -17,3 | -13,5 | 77,7 |
Suedia | -16,8 | -11,9 | 71,0 |
Taiwan, provincie a Chinei | -9,1 | -9,8 | 108,4 |
Vietnam | -10,4 | -9,7 | 92,6 |
Slovacia | -7,8 | -9,6 | 123,5 |
Brazilia | -7,0 | -9,2 | 130,7 |
Slovenia | -12,5 | -8,9 | 70,6 |
Danemarca | -5,9 | -7,0 | 118,0 |
Finlanda | -7,9 | -6,8 | 85,1 |
Lituania | 2,4 | -3,4 | x |
Uzbekistan | -4,2 | 0,5 | x |
Portugalia | -4,8 | 1,5 | x |
Cipru | 0,7 | 2,5 | de 3,5 ori |
Belize | 20,3 | 5,3 | 26,2 |
Noua Zeelandă | -0,8 | 8,5 | x |
Georgia | 5,7 | 9,1 | 159,8 |
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord | 17,7 | 10,0 | 56,3 |
Kazahstan | 4,3 | 12,6 | de 2,9 ori |
Irak | 4,0 | 17,6 | de 4,4 ori |
Balanţa comercială pe principalele grupe de mărfuri, conform Clasificării Standard de Comerţ Internaţional, se prezintă astfel:
Ianuarie-iulie | Ianuarie-iulie 2012 în % faţă de ianuarie-iulie 2011 | ||
2011 | 2012 | ||
Balanţa comercială – total, mil. dolari SUA | -1612,6 | -1672,5 | 103,7 |
din care: | |||
Produse alimentare şi animale vii | -78,7 | -75,2 | 95,5 |
Animale vii | 0,8 | -0,4 | x |
Carne şi preparate din carne | -10,8 | -12,9 | 119,2 |
Produse lactate şi ouă de păsări | -10,7 | -14,2 | 132,5 |
Peşte, crustacee, moluşte | -24,5 | -26,1 | 106,4 |
Cereale şi preparate pe bază de cereale | 4,9 | -26,9 | x |
Legume şi fructe | 24,1 | 57,9 | de 2,4 ori |
Zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere | -0,8 | 7,8 | x |
Cafea, ceai, cacao, condimente şi înlocuitori ai acestora | -25,5 | -25,7 | 101,0 |
Hrană destinată animalelor (exclusiv cereale nemăcinate) | 0,4 | 2,6 | de 5,8 ori |
Produse şi preparate alimentare diverse | -36,6 | -37,3 | 101,9 |
Băuturi şi tutun | 30,6 | 58,8 | 191,7 |
Băuturi (alcoolice şi nealcoolice) | 56,3 | 75,6 | 134,1 |
Tutun brut şi prelucrat | -25,7 | -16,8 | 65,4 |
Materiale brute necomestibile, exclusiv combustibili | 106,1 | 30,8 | 29,0 |
Piei crude, piei tăbăcite şi blănuri brute | 3,0 | 2,7 | 91,9 |
Seminţe şi fructe oleaginoase | 87,1 | 42,3 | 48,6 |
Cauciuc brut (inclusiv cauciuc sintetic şi regenerat) | -0,7 | -0,5 | 77,1 |
Lemn şi plută | -14,2 | -13,2 | 93,0 |
Pastă de hîrtie şi deşeuri de hîrtie | 1,1 | 0,8 | 66,9 |
Fibre textile (cu excepţia lînii în fuior şi a lînii pieptănate) şi deşeurile lor (neprelucrate în fire sau ţesături) | -5,7 | -7,4 | 128,2 |
Îngrăşăminte naturale şi minerale naturale (exclusiv cărbune, petrol şi pietre preţioase) | 1,3 | 2,9 | de 2,2 ori |
Minereuri metalifere şi deşeuri de metale | 47,6 | 18,6 | 39,2 |
Alte materii brute de origine animală sau vegetală | -13,4 | -15,4 | 115,0 |
Combustibili minerali, lubrifianti şi materiale derivate | -590,4 | -666,1 | 112,8 |
Cărbune, cocs şi brichete | -13,7 | -13,3 | 96,6 |
Petrol, produse petroliere şi produse înrudite | -315,7 | -332,7 | 105,4 |
Gaz şi produse industriale obţinute din gaz | -242,5 | -288,9 | 119,2 |
Energie electrică | -18,5 | -31,2 | 168,8 |
Uleiuri, grăsimi şi ceruri de origine animală sau vegetală | 37,2 | 53,4 | 143,8 |
Uleiuri şi grăsimi de origine animală | -0,4 | -0,9 | 180,0 |
Grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate | 38,8 | 55,7 | 143,5 |
Alte uleiuri şi grăsimi animale sau vegetale prelucrate; ceară de origine animală sau vegetală, amestecuri sau preparate necomestibile din uleiuri animale sau vegetale | -1,2 | -1,4 | 118,0 |
Produse chimice şi produse derivate nespecificate în altă parte | -313,8 | -318,5 | 101,5 |
Produse chimice organice | -5,8 | -7,3 | 125,5 |
Produse chimice anorganice | -8,6 | -5,7 | 66,3 |
Produse tanante şi colorante | -16,2 | -16,1 | 99,3 |
Produse medicinale şi farmaceutice | -74,8 | -72,0 | 96,3 |
Uleiuri esenţiale, rezinoide şi substanţe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumuseţare | -48,2 | -49,7 | 103,2 |
Îngrăşăminte minerale sau chimice | -25,3 | -25,6 | 101,3 |
Materiale plastice sub forme primare | -28,0 | -30,9 | 110,2 |
Materiale plastice prelucrate | -42,6 | -44,1 | 103,5 |
Alte materiale şi produse chimice | -64,3 | -67,1 | 104,2 |
Mărfuri manufacturate, clasificate mai ales după materia primă | -415,7 | -406,5 | 97,8 |
Piele, altă piele şi blană prelucrate | -15,0 | -12,5 | 82,9 |
Cauciuc prelucrat | -29,3 | -29,0 | 99,1 |
Articole din lemn (exclusiv mobilă) | -24,1 | -27,3 | 113,4 |
Hîrtie, carton şi articole din pastă de celuloză, din hîrtie sau din carton | -48,1 | -45,6 | 94,7 |
Fire, ţesături, articole textile necuprinse în altă parte şi produse conexe | -118,7 | -112,2 | 94,5 |
Articole din minerale nemetalice | -41,0 | -47,0 | 114,8 |
Fier şi oţel | -70,0 | -65,9 | 94,1 |
Metale neferoase | -11,7 | -10,7 | 91,1 |
Articole prelucrate din metal | -57,8 | -56,3 | 97,4 |
Maşini şi echipamente pentru transport | -427,8 | -392,3 | 91,7 |
Maşini generatoare de putere şi echipamentele lor | -7,7 | -5,0 | 65,4 |
Maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice | -78,4 | -72,9 | 93,0 |
Maşini şi aparate pentru prelucrarea metalelor | -1,9 | -2,1 | 111,6 |
Maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale; părţi şi piese detaşate ale acestor maşini | -58,7 | -57,4 | 97,7 |
Maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor | -15,4 | -18,9 | 122,9 |
Aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii | -62,4 | -50,1 | 80,3 |
Maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (inclusiv echivalente neelectrice ale maşinilor şi aparatelor de uz casnic) | -78,6 | -65,1 | 83,0 |
Vehicule rutiere (inclusiv vehicule cu pernă de aer) | -127,2 | -119,1 | 93,6 |
Alte echipamente de transport | 2,5 | -1,7 | x |
Articole manufacturate diverse | 39,6 | 41,8 | 105,4 |
Construcţii prefabricate; alte instalaţii şi accesorii pentru instalaţii sanitare, de încălzire şi de iluminat | -15,3 | -16,2 | 106,3 |
Mobilă şi părţile ei | 9,7 | 14,5 | 149,9 |
Articole de voiaj; sacoşe şi similare | 8,7 | 8,5 | 98,2 |
Îmbrăcăminte şi accesorii | 117,1 | 102,4 | 87,5 |
Încălţăminte | 9,0 | 9,6 | 105,4 |
Instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control | -16,5 | -5,4 | 32,9 |
Aparate fotografice, echipamente şi furnituri de optică; ceasuri şi orologii | -4,1 | -4,0 | 97,9 |
Alte articole diverse | -69,0 | -67,6 | 97,9 |
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-iulie 2012 a fost de 41,9% faţă de 42,2% în perioada corespunzătoare din anul 2011.
Persoanele fizice au importat în ianuarie-iulie 2012 mărfuri şi produse în valoare de 78,1 mil. dolari SUA, cu 13,5% mai mult decît în aceeaşi perioadă din anul 2011. Creşterea importurilor a fost condiţionată de majorarea livrărilor de autoturisme şi autovehicule (+13,1%) cărora le-au revenit 90,2% din importurile realizate de persoanele fizice.
Note:
1 Informaţia nu include operaţiunile de export-import a întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.
2 Datele pentru luna iulie 2012 sînt provizorii, iar pentru lunile precedente şi perioada corespunzătoare din anul 2011 – date rectificate.
Sursa datelor: Serviciul Vamal (declaraţiile vamale de export şi import a agenţilor economici).
Persoană de contact:
Mariana Eni
şef al direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor
tel. 0 22 40 30 66