Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în anul 20121
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2012 structurile de cazare turistică colective au fost frecventate de 268,2 mii de turişti, din care 179,2 mii de turişti moldoveni (66,8% din total) şi 89,0 mii de turişti străini (33,2%). Comparativ cu anul 2011, s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+8,0%), pe seama creşterii acestuia la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (+53,0%), hoteluri şi moteluri (+15,2%), structuri de întremare (+7,4%).
Numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective se prezintă astfel:
2012 | 2012 în % faţă de 2011 | |||
turişti | din care, nerezidenţi | turişti | din care, nerezidenţi | |
Total | 268189 | 88956 | 108,0 | 118,6 |
din care: | ||||
Hoteluri şi moteluri | 119530 | 78893 | 115,2 | 117,5 |
Pensiuni turistice şi agroturistice | 11570 | 3881 | 98,9 | 160,6 |
Cămine pentru vizitatori | 13367 | 1791 | 88,5 | 108,9 |
Structuri de întremare | 31156 | 567 | 107,4 | 108,0 |
Tabere de vacanţă pentru elevi | 53044 | 35 | 84,3 | 100,0 |
Vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă | 39522 | 3789 | 153,0 | 117,3 |
În anul 2012 la structurile de primire turistică colective, clasificate pe stele s-au înregistrat 133,2 mii de turişti, sau 49,7% din numărul total de turişti cazaţi (în anul 2011 – 45,6%).
Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti străini cazaţi la structurile de primire turistică colective le-au revenit turiştilor din România (19,7%), Federaţia Rusă (10,4%), Ucraina (9,2%), Statele Unite ale Americii (7,1%), Turcia (6,5%), Germania (6,2%), Italia (5,6%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (3,7%), Polonia (2,6%), Franţa (2,4%), Israel (1,9%), Bulgaria (1,5%), Suedia (1,3%), Belarus (1,3%), Austria (1,3%), Olanda (1,1%) şi Spania (1,0%).
La structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în anul 2012 au fost înregistrate 1462,4 mii înnoptări ale turiştilor, cu 2,7% mai mult decît în anul 2011. În numărul total de înnoptări înregistrate la structurile de primire turistică colective, ponderea cea mai mare o deţin înnoptările cetăţenilor moldoveni (87,0%).
Numărul de înnoptări ale turiştilor la structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare se prezintă astfel:
2012 | 2012 în % faţă de 2011 | |||
înnoptări | din care, ale nerezidenţilor | înnoptări | din care, ale nerezidenţilor | |
Total | 1462423 | 190766 | 102,7 | 109,7 |
din care: | ||||
Hoteluri şi moteluri | 221810 | 154303 | 109,7 | 106,7 |
Pensiuni turistice şi agroturistice | 36895 | 15240 | 98,9 | 179,7 |
Cămine pentru vizitatori | 122963 | 5277 | 95,4 | 109,0 |
Structuri de întremare | 459268 | 6583 | 107,4 | 105,2 |
Tabere de vacanţă pentru elevi | 501690 | 350 | 87,3 | 100,0 |
Vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă | 119797 | 9013 | de 2,2 ori | 96,7 |
În anul 2012 indicele de utilizare netă al capacităţii de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de primire turistică colective a constituit 30,7%, inclusiv la structuri de întremare – 66,8%, la cămine pentru vizitatori – 53,5%, la tabere de vacanţă pentru elevi – 35,7%, la pensiuni turistice şi agroturistice – 16,6%, la hoteluri şi moteluri – 15,8%, la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă – 14,7%.
Notă:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender.
Persoană de contact:
Donici Zinaida
şef al secţiei statistica transporturilor, comunicaţiilor şi turismului
tel. 0-22-40-30-28