RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2012
Activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2012
29.04.2013
Versiune tipar

Activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2012

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2012.

Studii de doctorat. În anul 2012, studiile de doctorat s-au desfăşurat în 47 instituţii, inclusiv 31 instituţii de cercetări ştiinţifice şi 16 instituţii de învăţămînt superior. În general, se atestă scăderea numărului de doctoranzi, de la 1667 persoane în 2005 pînă la 1485 persoane în 2012 (exclusiv cei străini). În special, tot mai puţine persoane se înscriu la studii de doctorat cu frecvenţă la zi (cu 19,3% mai puţin comparativ cu anul 2011), dar mai multe persoane optează pentru studii cu frecvenţă redusă, cu 2,2% mai mult comparativ cu anul precedent.

Figura 1. Evoluţia efectivelor de doctoranzi, în anii 2005-2012

Ponderea doctoranzilor cu frecvenţă redusă a fost de 73,5% sau cu 4,9 puncte procentuale mai mult comparativ cu anul 2011. Din total doctoranzi, 73,9% au urmat studiile în instituţiile de învăţămînt superior. În anul 2012, ponderea femeilor în numărul total de doctoranzi este de 58,0%.

Tabelul 1. Numărul doctoranzilor, pe forme de învăţămînt, în anii 2011-2012

2011

2012

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

de zi

cu frecvenţă redusă

de zi

 cu frecvenţă redusă

Numărul doctoranzilor, total

1556

488

1068

1485

394

1091

- instituţii de cercetări ştiinţifice

389

147

242

388

132

256

- instituţii de învăţămînt superior

1167

341

826

1097

262

835

Pe domenii ştiinţifice, se menţine tendinţa de concentrare a unui număr mai mare de doctoranzi în domeniul economie, 16,6% din numărul total al doctoranzilor (-1,3 puncte procentuale faţă de anul 2011), după care urmează domeniile medicină – 15,4% (+0,7 p.p.), drept – 14,2% (+1,2 p.p.), pedagogie – 10,9% (-0,9 p.p.), etc.

Figura 2. Structura doctoranzilor conform domeniilor ştiinţifice, în anul 2012

Structura pe grupe de vîrstă relevă o preponderenţă a doctoranzilor din grupa de vîrstă 26–30 ani – 45,1%. În ultimii ani, constatăm o pondere relativ stabilă pentru doctoranzii din această grupă de vîrstă, fiind în creştere ponderea doctoranzilor care au depăşit vîrsta de 40 ani, dar şi în descreştere ponderea persoanelor cu vîrsta de pînă la 25 ani.  

Figura 3. Evoluţia doctoranzilor, pe grupe de vîrstă, în anii 2005-2012

Majoritatea doctoranzilor studiază în instituţiile publice (1383 persoane sau 93,1% din total), în cele private1 fiind înscrişi doar doctoranzi la cursurile cu frecvenţă redusă (102 persoane). Cu finanţare de la buget au urmat studiile 914 doctoranzi, din care 607 persoane (66,4%) – la forma de învăţămît cu frecvenţă redusă.

Ponderea doctoranzilor în bază de contract în numărul total de doctoranzi a constituit 38,5% (-0,6 puncte procentuale faţă de anul 2011).

Înmatriculaţi. În anul 2012 au fost înmatriculate la studii de doctorat 441 persoane, din care 61,9% cu finanţare bugetară. Din total doctoranzi înmatriculaţi la zi (142 persoane), 78,2% sunt cu finanţare de la buget (79,6% în anul 2011), iar în cazul studiilor cu frecvenţă redusă (299 persoane) ponderea persoanelor cu finanţare de la buget constituie 54,2% (51,6% în anul 2011).

Tabelul 2. Numărul persoanelor înmatriculate, pe forme de învăţămînt, în anii 2011-2012

2011

2012

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

de zi

 cu frecvenţă
redusă

de zi

cu frecvenţă
redusă

Înmatriculaţi, total

437

152

285

441

142

299

- instituţii de cercetări ştiinţifice

146

54

92

112

47

65

- instituţii de învăţămînt superior

291

98

193

329

95

234

Distribuţia persoanelor înmatriculate după forma de finanţare arată că în instituţiile de învăţămînt superior, în perioada 2005-2012 se atestă o oscilaţie a ponderii doctoranzilor înmatriculaţi din contul bugetului, cea mai mică valoare fiind înregistrată în 2010 (47,6%). În instituţiile de cercetări ştiinţifice, deşi în perioada anilor 2009-2011 s-a înregistrat o scădere a ponderii doctoranzilor înmatriculaţi din contul bugetului de la 82,8% pînă la 68,5%, în 2012 ponderea  doctoranzilor cu finanţare de la buget a crescut cu 11 puncte procentuale.

Figura 4. Structura persoanelor înmatriculate, după forma de finanţare a studiilor, în anii 2005-2012

Absolvenţi. În anul 2012 au absolvit studiile de doctorat 380 persoane sau cu 19,5% mai mult faţă de anul 2011. Numărul de absolvenţi, care au urmat studiile din contul bugetului s-a menţinut relativ constant faţă de anul 2011, respectiv 237 persoane, deşi se atestă o creştere a numărului de absolvenţi la forma de învăţămînt cu frecvenţă redusă (cu 38,4%) şi paralel o scădere a numărului de absolvenţi la zi (cu 19,7%).  

Tabelul 3. Numărul absolvenţilor, pe forme de învăţămînt, în anii 2011-2012

 

2011

2012

Total

inclusiv studii:

Total

inclusiv studii:

de zi

cu frecvenţă
redusă

de zi

cu frecvenţă
redusă

Absolvenţi, total

318

157

161

380

160

220

- instituţii de cercetări ştiinţifice

72

47

25

78

39

39

- instituţii de învăţămînt superior

246

110

136

302

121

181

Din total absolvenţi ai anului de referinţă, cu susţinerea tezei

10

6

4

24

8

16

- instituţii de cercetări ştiinţifice

2

1

1

3

1

2

- instituţii de învăţămînt superior

8

5

3

21

7

14

Doctoranzi străini. În anul 2012, numărul doctoranzilor străini a constituit 243 persoane2, din care 181 persoane (74,5%) sînt din România, iar 49 persoane (20,2%) din Israel. Majoritatea absolută a doctoranzilor străini erau înscrişi în instituţiile de învăţămînt superior (209 persoane sau 86,0%), la cursuri cu frecvenţă redusă (242 persoane sau 99,6%) şi în bază de contract (100%). Numărul doctoranzilor străini care au absolvit doctoratul în Republica Moldova în anul 2012 a constituit 91 persoane, din care 88 persoane sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt superior.

Studii de postdoctorat. În anul 2012 studiile de postdoctorat au fost organizate în 18 instituţii, inclusiv 10 instituţii de cercetări ştiinţifice şi 8 instituţii de învăţămînt superior. Numărul total al postdoctoranzilor a constituit 39 persoane faţă de 40 persoane în anul 2011.

Numărul persoanelor înmatriculate la postdoctorat a constituit 17 persoane sau cu 5 persoane mai puţin faţă de anul 2011, iar numărul absolvenţilor este de 17 persoane sau cu 13 persoane mai puţin faţă de anul precedent. Ponderea femeilor în numărul total de postdoctoranzi a fost de 59,0%.

Tabelul 4. Indicatorii principali ai postdoctoratului, în anii 2011-2012

2011

2012

Numărul postdoctoranzilor, total

40

39

- instituţii de cercetări ştiinţifice

13

14

- instituţii de învăţămînt superior

27

25

Înmatriculaţi, total

22

17

- instituţii de cercetări ştiinţifice

10

7

- instituţii de învăţămînt superior

12

10

Absolvenţi, total

30

17

- instituţii de cercetări ştiinţifice

17

6

- instituţii de învăţămînt superior

13

11

Din total absolvenţi ai anului de referinţă, cu susţinerea tezei

1

1

- instituţii de cercetări ştiinţifice

1

- instituţii de învăţămînt superior

1

Note:

1 2 instituţii de învăţămînt superior.
2 Doctoranzii străini nu sunt incluşi în numărul total de doctoranzi.

Persoană de contact:
Ala Negruţa
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 40 30 78

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran