Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2013

Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia copiilor în anul 2013.

Situaţia demografică

La 1 ianuarie 2014 numărul populaţiei stabile în Republica Moldova¹ a constituit 3557,6 mii persoane, din care 699,8 mii persoane sau fiecare a cincea persoană este în vîrstă de pînă la 18 ani.

Numărul născuţilor-vii în anul 2013 a fost de 37,9 mii persoane sau cu 1564 persoane (4%) mai puţin faţă de anul precedent. Rata natalităţii a constituit 10,6 născuţi-vii la 1000 locuitori. Nivelul natalităţii în localităţile rurale (11,6‰) se menţine mai înalt decât în localităţile urbane (9,3‰). Din numărul copiilor născuţi-vii 51,3% au fost băieţi, raportul de masculinitate fiind de 105 băieţi la 100 fete (vezi anexa, tabelul 2).

Majoritatea copiilor (99%) s-au născut în unităţile sanitare cu asistenţă medicală. În funcţie de greutatea la naştere, 94,8% din născuţii-vii au avut peste 2500 grame. Cei mai mulţi copii (96,8%) s-au născut după o durată a sarcinii de peste 35 săptămîni.

Vîrsta medie a mamei la prima naştere este de 23,9 ani. De regulă, femeile din mediul rural nasc la o vîrstă mai mică comparativ cu cele din mediul urban, respectiv la 23,0 şi 25,5 ani. Distribuţia născuţilor-vii după grupa de vîrstă a mamei, evocă concentrarea acestora pînă la vîrsta de 30 ani (74,4% din total naşteri).

Nivelul natalităţii extraconjugale rămîne a fi înalt, ponderea copiilor născuţi în afara căsătoriei fiind de 22 la sută. Din total născuţilor-vii, 28,0 mii (73,9%) revin mamelor care sunt la prima căsătorie.

Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărîrea judecătorească a constituit 10,8 mii cazuri sau cu 1,3% mai mult faţă de anul 2012. În medie la 1000 locuitori revin 3 divorţuri.

Educaţia copiilor

Învăţămîntul primar şi secundar general. La începutul anului de studii 2013/14, reţeaua instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general era constituită din 1374 şcoli, gimnazii şi licee. Pe parcursul ultimilor 5 ani, numărul instituţiilor de învăţămînt primar şi secundar general s-a redus cu 138 unităţi (9,1%). Din total instituţii de învăţămînt primar şi secundar general, 337 instituţii funcţionează în mediul urban, iar 1037 instituţii în mediul rural.

Tabelul 1. Instituţii de învăţământ primar şi secundar general

Numărul elevilor din instituţiile de învăţămînt primar şi secundar general rămîne a fi în scădere, înregistrînd la începutul anului de studii 2013/14 - 353,2 mii persoane. În medie pe ţară la 10 mii locuitori revin 993 elevi faţă de 1166 elevi în anul de studii 2009/10. Efectivele de elevi au scăzut atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, respectiv cu 19,9% şi 8,0% comparativ cu anul de studii 2009/10.

Figura 1. Evoluţia numărului de elevi din învăţămîntul primar şi secundar general

La începutul anului de studii 2013/14 în clasa I au fost înscrişi 35,7 mii persoane sau cu 0,3 mii persoane mai mult comparativ cu anul de studii 2009/10. Majoritatea copiilor înscrişi în clasa I au fost încadraţi în programe de educaţie preşcolară (97,3%).

Numărul elevilor înscrişi în învăţămîntul special, în anul de studii 2013/14 a constituit 1807 persoane sau cu 21,4% mai puţin comparativ cu anul precedent de studii. Majoritatea elevilor din cadrul acestor instituţii (23 unităţi) sînt cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală – 76,9%, cu auz slab – 10,5% şi cu vederea slabă – 6,0%, etc.

Tabelul 2. Elevi cu cerinţe educaţionale speciale după tipul instituţiei

Totodată, instituţiile de învăţămînt obişnuite tot mai mult sunt adaptate la necesităţile copiilor cu dizabilităţi. În anul de studii 2013/14 numărul elevilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) din instituţiile de învăţămînt general a constituit 4495 persoane.

Protecţia socială a copilului

Îndemnizaţii. Acordarea îndemnizaţiilor la naşterea şi pentru creşterea copilului reprezintă un sprijin al sistemului de asigurări sociale acordat familiilor cu copii indiferent de statutul persoanei, asigurată sau neasigurată. Pe parcursul anului 2013 au fost înregistraţi circa 76 mii beneficiari de îndemnizaţii la naştere, peste 50 la sută fiind persoane neasigurate. Mărimea medie a îndemnizaţiei unice la naşterea primului copil a constituit 2600 lei, iar în cazul fiecărui următor copil – 2900 lei, fiind dublă faţă de anul 2009.

În cazul îndemnizaţiei pentru îngrijirea lunară a copiilor există diferenţiere conform statutului: pentru persoanele asigurate aceasta constituie 997,9 lei faţă de 300 lei pentru persoanele neasigurate. Numărul persoanelor care au beneficiat de concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani este în creştere în ultimii ani. În anul 2013 circa 37 mii persoane au beneficiat de această indemnizaţie, comparativ cu 29,3 mii în anul 2009.

Tabelul 3. Mărimea medie a îndemnizaţiilor lunare pentru copii (lei)

Majorarea mărimii medii a îndemnizaţiei pentru îngrijirea copilului face posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru copii în proporţie de 50,7 la sută în cazul copiilor în vîrstă de pînă la 1,5 ani (persoane neasigurate). În acelaşi timp, pentru persoanele asigurate raportul dintre îndemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 3 ani depăşeşte minimul de existenţă stabilit pentru copiii în vîrstă de pînă la 1 an cu circa 68%.

Tabelul 4. Raportul dintre îndemnizaţiile pentru copii şi minimul de existenţă pentru copii

Alocaţii sociale. Copiiicu dizabilităţi sunt una din categoriile de beneficiari de alocaţii sociale de stat . În anul 2013 circa 14 mii copii au beneficiat de aceste alocaţii, 43% din copii fiind cu dizabilităţi severe. Circa 4 mii copii beneficiază anual de alocaţii pentru pierderea întreţinătorului. Mărimea medie a alocaţiei pentru copiii cu dizabilităţi constituie 307,3 lei şi s-a majorat cu 18,3% comparativ cu anul 2009, în timp ce alocaţia pentru pierderea întreţinătorului constituie 139,7 lei.

Tabelul 5. Alocaţii sociale pentru copii

Tutelă şi adopţii. Conform datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în anul 2013 au fost luaţi la evidenţă 3103 copii rămaşi fără îngrijire părintească, din care 31,3% sunt în vîrstă de 11-15 ani , 70 la sută din mediul rural . Motivele de bază sunt plecarea peste hotare a unicului sau ambilor părinţi (39,9% din copii), părinţii sunt decăzuţi din drepturi părinteşti (17,5%) şi părinţii sunt nedecăzuţi din drepturile părinteşti dar au existat alte motive la bază cum sunt lipsa condiţiilor de trai sau neîndeplinirea obligaţiilor părinteşti (21,4%).

Copiii au fost integraţi în familii extinse în proporţie de 57,5%, inclusiv peste 90 la sută din aceştia cu instituirea tutelei şi curatelei. În republică funcţionează 85 case de copii de tip familial, în care sînt plasaţi 355 copii. De către cetăţenii Republicii Moldova au fost adoptaţi pe parcursul anului 87 copii, 41,3% cu vîrsta de 0-2 ani şi 35% cu vîrsta 3-6 ani.

Morbiditatea copiilor

Asigurarea cu personal medical şi spitalizarea copiilor. Resursele din sistemul naţional de sănătate în ultimii ani au în componenţă un număr constant de medici pediatri. La 10 mii copii în vîrstă de 0-17 ani în medie revin circa 7 medici pediatri şi 46,5 paturi pentru copii. Anual sunt internaţi în instituţiile spitaliceşti circa 130 mii copii sau fiecare al cincilea copil.

Tabelul 6. Asigurarea cu personal medical

Incidenţa nou-născuţilor. Principalele cauze de morbiditate a nou-născuţilor rămîn a fi afecţiunile din perioada perinatală, numărul copiilor cu aceste anomalii s-a majorat de la 8,6 mii în anul 2009 pînă la 11,8 mii copii în anul 2013 (vezi anexa, tabelul 6). Preponderente sunt tulburările legate de greutatea insuficientă la naştere, pneumonia congenitală, hipoxia intrauterină şi asfixia obstetricală.

Incidenţa copiilor în primul an de viaţă. Incidenţa copiilor în primul an de viaţă constituie 1641 cazuri la 1000 copii. Cel mai des copiii suferă de boli ale aparatului respirator (840 cazuri la 1000 copii), anemie (216 cazuri la 1000 copii), patologii perinatale (101 cazuri la 1000 copii) şi boli ale sistemului nervos (76 cazuri la 1000 copii).

Figura 2. Incidenţa copiilor în primul an de viaţă, cazuri la 1000 copii

Incidenţa generală a copiilor în vîrstă de 0-17 ani. Pe parcursul anului 2013 în structura incidenţei au predominat bolile aparatului respirator (388 cazuri la 1000 copii), bolile infecţioase şi parazitare (50 cazuri la 1000 copii), leziunile traumatice, otrăvirile şi alte consecinţe ale cauzelor externe (44 cazuri la 1000 copii), bolile pielii şi ţesutului celular subcutanat (40 cazuri la 1000 copii), bolile sistemului nervos şi organelor de simţ (34 cazuri la 1000 copii), aparatului digestiv (24 cazuri la 1000 copii), afecţiunile sîngelui şi organelor hematopoietice (22 cazuri la 1000 copii), (vezi anexa, tabelul 8).

În fiecare zi circa 58 copii au fost internaţi în instituţiile spitaliceşti cu boli infecţioase, în medie la 100 mii copii revin 60 cazuri de infecţii cu salmoneloze, 94 cazuri de scabie,142 cazuri de pediculoză şi 35 cazuri dizenterie bacteriană. Totodată, comparativ cu anul 2012 numărul cazurilor de pediculoză şi dizenterie bacteriană este în scădere.

Figura 3. Prevalenţa prin unele boli infecţioase la copii în vîrstă de 0-17 ani, cazuri la 100 mii copii din grupa de vîrstă respectivă

În anul 2013 numărul cazurilor noi de tumori maligne a crescut cu 29%, iar la 100 mii copii în vîrstă de 0-17 ani revin în medie 11,6 cazuri noi. În structura morbidităţii prin tumori maligne în cazul copiilor prevalează ţesutul limfoid, hematopoietic şi înrudite – 39,5%, creierul şi alte părţi ale sistemului nervos central – 9,9%, rinichi şi bazinet renal – 8,6% şi tumorile oaselor şi cartilajelor articulare-8,6%, ţesuturilor moi – 6,2%.

Tabelul 7. Incidenţa copiilor de tumori maligne pe grupe de vîrstă şi sex

În cazul maladiilor transmise pe cale sexuală se atestă tendinţe de majorare a incidenţei acestora, în medie la 100 mii copii în vîrstă de pînă la 14 ani revin 3,7 cazuri de sifilis şi cîte 1 caz de gonoree şi trichomoniază (vezi anexa, tabelul 10). Vulnerabilitatea adolescenţilor în faţa bolilor cu transmitere pe cale sexuală este mai mare în grupul de vîrstă 15-17 ani, la 100 mii copii de vîrsta rspectivă revin respectiv 78 cazuri de sifilis, 39 cazuri de gonoree şi 128 cazuri de trichomoniază.

Incidenţa prin tulburări mentale şi de comportament constituie 4,3 mii cazuri sau 31 la sută din numărul total al bolnavilor, la 100 mii copii revenind 617 cazuri de tulburări mentale. Cel mai frecvent, copiii suferă de tulburări mentale şi de comportament cu caracter nepsihotic (512 cazuri la 100 mii copii), retard mental (95 cazuri la 100 mii copii), inclusiv psihoză şi demenţă în epilepsie (19 cazuri la 100 mii copii). După asistenţă consultativ-curativă s-au adresat în anul 2013 – 538 de copii (vezi anexa, tabelul 12).

Serviciile medicale şi investigaţii. Pe parcursul anului 2013 fiecare al treilea copil în vîrstă de 0-17 ani sau 223,8 mii copii au fost supuşi examenelor profilactice, cu 4,5% mai mult decît în anul precedent. Astfel, la 1000 copii examinaţi revin 9 copii care suferă de acuitate vizuală scăzută, 4,1 au întîrzieri în dezvoltarea fizică, 3,9 - dereglări de ţinută, 3,4 suferă de tulburări de vorbire. În proporţie de 48 la sută din copii au fost supuşi controlului profilactic a cavităţii bucale în urma căruia s-a constatat că fiecare al treilea copil necesită sanaţie, respectiv 74,8% din ei fiind sanaţi.

În anul 2013 s-a majorat numărul investigaţiilor ecografice la copii, 156,2 mii cazuri sau cu 40% mai mult comparativ cu anul 2009. Cea mai mare parte a investigaţiilor au fost efectuate la organele cavităţii abdominale (54,4%) şi creierului (11,7 %) şi la nivelul cordului (5,2%).

Copii cu dizabilităţi.

Pe parcursul anului 2013 au fost recunoscuţi cu dizabilităţi primare 1,3 mii copii, 62% din copiii fiind din mediul rural. Fiecare al treilea copil diagnosticat are vîrsta 0-2 ani, iar fiecare al cincilea este cu vîrsta cuprinsă între 3-6 ani. Cauzele predominante ale dizabilităţii primare rămîn a fi malformaţiile congenitale, deformaţiile şi anomaliile cromozomiale ( 27,3%), tulburările mentale şi de comportament (20,8%) şi bolile sistemului nervos (10,8%).

Figura 4. Structura dizabilităţii primare la copii în vîrstă de 0-17 ani pe medii de reşedinţă în anul 2013, %

La finele anului 2013 sub supraveghere în instituţiile medico-sanitare s-au aflat 13,3 mii copii cu dizabilităţi, cu circa 16% mai puţin faţă de anul 2009, la 1000 copii revenind circa 19,1 copii cu dizabilităţi.

Figura 5. Dizabilitatea copiilor în vîrstă de 0-17 ani

Infracţionalitatea juvenilă

Infracţiuni înregistrate. Deşi la nivel de ţară se atestă o tendinţă de creştere a ratei infracţionalităţii, în cazul infracţiunilor săvârşite de minori se înregistrează o scădere, la 100 mii minori (0-17 ani) revenind 163 infracţiuni faţă de 149 infracţiuni în anul 2009. Ponderea infracţiunilor comise de minori în total infracţiuni a scăzut de la 4,0% în anul 2012 pînă la 3,0% în anul 2013.

Figura 6. Infracţiuni săvîrşite de către minori

Infracţiunile cel mai des comise de minori rămîn a fi furturile, cu o pondere de 73,3% din total infracţiuni, jafurile – 7,0%, cazurile de huliganism – 2,9%, infracţiunile în domeniul transportului- 2 % şi tîlhăriile – 1,6%.

Numărul total al minorilor care au comis infracţiuni în anul 2013 a constituit 1551 minori sau cu 21,5% mai puţin comparativ cu anul 2012. Preponderent infracţiunile au fost săvîrşite de către băieţi (92,5% faţă de 7,5% în cazul fetelor). Două treimi din minorii culpabili de săvîrşirea infracţiunilor sînt persoane în vîrstă de 16-17 ani. Minorii în vîrstă de 14-15 ani sînt implicaţi mai mult în comiterea furturilor, iar cei în vîrstă de 16-17 ani pe lîngă furturi săvîrşesc şi mai multe jafuri şi acte de huliganism (vezi anexa, tabelul 27). Pe parcursul anului 2013 au fost reţinuţi 4 minori pentru comiterea omorurilor şi 19 pentru violuri, 14 minori au comis infracţiuni legate de droguri şi 81 răpiri de transport.

Minori condamnaţi. În anul 2013 numărul minorilor condamnaţi a constituit 320 minori sau fiecare al cincilea minor care a comis infracţiuni. În medie la 100 mii minori revin 46 minori condamnaţi comparativ cu 62 minori în anul 2009.

Figura 7. Numărul minorilor condamnaţi

Fiecare al doilea minor este condamnat pentru furt – 165 minori (51,6%), fiecare al zecelea pentru jaf şi tîlhării – 31 minori (9,7%), pentru huliganism - 35 minori (10,9%) şi cîte 10 minori (3,1%) pentru infracţiuni legate de droguri şi viol. În sistemul de sancţiuni al minorilor infractori este preponderentă condamnarea condiţionată (59,1%), iar fiecare al şaselea a primit pedeapsa cu închisoare (16,6%) (vezi anexa, tabelul 29).

Minori în detenţie. Numărul minorilor deţinuţi în instituţiile penitenciare în anul 2013 a constituit 75 de minori, inclusiv 43 minori în penitenciarele de tip închis. Ponderea minorilor deţinuţi în numărul total al deţinuţilor este de 1,4%. Cei mai mulţi minori care îşi ispăşesc pedeapsa în izolatoare şi instituţii penitenciare au fost condamnaţi pentru omor – 20 persoane (26,7%), viol - 15 persoane (20%) şi comiterea furturilor şi jafurilor - 34 persoane (45,3%).

Piaţa muncii şi şomajul în rîndul adolescenţilor (15 - 17 ani)

Conform datelor studiului în gospodării Ancheta asupra Forţei de Muncă, în anul 2013 din populaţia în vârstă de 15-17 ani, circa 6,1 mii persoane au fost economic active, ceea ce constituie 0,5% din populaţiaeconomic activă pe ţară sau 4,6% în total populaţie din această categorie de vârstă. Din numărul adolescenţilor economic activi fiecare a patra persoană urma o formă de instruire.

În perioada 2008-2013 atât numărul persoanelor ocupate, cât şi cel al şomerilor, înregistrează o descreştere, cea mai accentuată fiind la persoanele ocupate – practic de două ori. În acelaşi timp, ponderea persoanelor inactive în totalul populaţiei din această categorie de vârstă este la nivelul anului 2009 şi înregistrează valoarea de 95,4%.

Figura 8. Distribuţia tinerilor în vârstă de 15-17 ani după participarea în activitatea economică

Rata de activitate pentru persoanele în vârstă de 15-17 ani este superioară în cazul bărbaţilor (6,5%), comparativ cu femeile (2,6%), şi în mediul rural (5,9%) faţă de cel urban (1,7%).

Tabelul 8. Ratele de activitate pentru populaţia în vârstă de 15 - 17 ani, 2013 (%)

Caracteristica generală a gospodăriilor cu copii

Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice, din total gospodării 32,4% au în întreţinere cel puţin un copil sub 18 ani, din care 57,2% au un singur copil, 32,8% - doi copii, iar 10% - trei şi mai mulţi copii. În medie la o gospodărie cu copii revin 1,6 copii. Gospodăriile cu mulţi copii sînt caracteristice mai mult pentru mediul rural, unde sunt concentrate circa 78% din totalul gospodăriilor cu 3 şi mai mulţi copii.

În funcţie de tipul gospodăriei, acestea sunt formate preponderent din mai multe nuclee familiale (47,7%) şi cupluri familiale (46,9%). Gospodăriile monoparentale reprezintă 5,4% din totalul gospodăriilor cu copii. În mediul urban ponderea gospodăriilor monoparentale este cu 3,3 p.p. mai mare comparativ cu rural (respectiv 7,3% faţă de 4,0%), situaţie analogică şi pentru cuplurile familiale. Totodată, în mediul rural se regăsesc cele mai multe gospodării atribuite la categoria „alte gospodării cu copii”.

Sursele de venit a gospodăriilor cu copii

Veniturile gospodăriilor casnice cu copii sînt substanţial mai mici decât veniturile gospodăriilor fără copii. În medie, în anul 2013 veniturile disponibile ale gospodăriilor cu copii au constituit 1490,8 lei lunar pe o persoană, fiind în creştere cu 49,3% faţă de anul 2009. Pe măsura creşterii numărului de copii în gospodărie descreşte şi valoarea medie a veniturilor, de la 1707,3 lei lunar în cazul gospodăriilor cu 1 copil pînă la 990,2 lei în cazul celor cu 3 şi mai mulţi copii (vezi anexa, tabelul 18).

Principala sursă de formare a veniturilor constituie activitatea salariată (45,8%), fiind urmată de veniturile din prestaţii sociale (9,3%), activitatea individuală agricolă (9,1%) şi activitatea individuală non-agricolă (9,0%). Transferurile din afara ţării contribuie la formarea veniturilor în proporţie de 22%, fiind cu 4,7 puncte procentuale mai mult decît media pe ţară.

Tabelul 9. Veniturile disponibile ale gospodăriilor cu copii, 2009-2013 (în preţurile anului 2009 )

Mediul de reşedinţă este un factor care determină nemijlocit veniturile gospodăriilor casnice. În anul 2013 veniturile gospodăriilor cu copii din mediul urban sînt de 1,5 ori mai mari decît veniturile gospodăriilor din mediul rural. Dacă în mediul urban veniturile din activitatea salariată contribuie la formarea veniturilor gospodăriilor cu copii în proporţie de 59,9%, atunci în cazul celor din rural doar cu 31,3%.

Consumul produselor alimentare în gospodăriile cu copii

Paternul de consum al gospodăriilor cu copii în anul 2013 se caracterizează prin consumul de pîine şi produse de panificaţie în cuantum de 8,2 kg/persoană, carne şi preparate din carne – 3,0 kg/persoană, lapte şi produse lactate – 15,5 litri/persoană, cartofi şi legume – 10,9 kg/persoană, fructe şi pomuşoare – 3,6 kg/persoană.

În mediul urban se consumă mai multe produse bogate în proteine, cum ar fi carnea (3,3 kg/persoană faţă de 2,8 în rural), laptele (17,4 litri/persoană faţă de 14,1 în rural) şi ouăle (13,6 bucăţi/persoană faţă de 11,0 în rural). În rural însă, se remarcă un consum mai mare de produse de panificaţie (9,0 kg/persoană faţă de 7,1 în urban), cartofi şi legume (11,0 kg/persoană faţă de 10,6 în urban), care de fapt şi determină un surplus caloric faţă de mediul urban (vezi anexa, tabelul 22).

Condiţiile de trai ale gospodăriilor cu copii

Dotarea locuinţelor cu comodităţi relevă nivelul de confort al locuinţelor, care implicit are influenţe asupra stării de sănătate a copilului. În general, accesul gospodăriilor la elementele de confort a crescut în ultimii ani, în special s-a ameliorat accesul gospodăriilor la surse sigure de apă. Astfel, în anul 2013 circa 74 la sută din gospodăriile cu copii dispun de apeduct, 64 la sută sunt conectate la sistem de canalizare, iar mai bine de 53 la sută dispun de baie sau duş. Dat fiind că marea majoritate a locuinţelor din mediul urban reprezintă apartamente la bloc, care în mod tradiţional sînt conectate la principalele utilităţi, marea majoritate a gospodăriilor dispun de sistem de alimentare cu apă, inclusiv apă caldă, gaze din reţea, grup sanitar, baie, etc. În schimb, în mediul rural pe parcursul ultimilor 5 ani a crescut semnificativ accesul gospodăriilor cu copii la apeduct în interiorul locuinţei de 1,7 ori, sistem propriu de canalizare – de 1,7 ori, baie sau duş – de 1,6 ori, gaze din reţea – de 1,3 ori.

Figura 9. Dotarea locuinţelor cu principalele comodităţi, 2013

Conform opiniei gospodăriilor cu copii circa 65 la sută din acestea consideră că în anul 2013 nu au intervenit careva schimbări majore în nivelul de bunăstare al acestora comparativ cu anul precedent; 8,3% au menţionat că trăiesc mai bine, iar 26,6% consideră că situaţia s-a înrăutăţit (vezi anexa, tabelul 23). Pentru necesităţile minime ale gospodăriei, conform aprecierilor respondenţilor ar fi suficientă suma de 1155 lei lunar pe o persoană. Totodată, pentru un trai decent a fost menţionat necesarul de 2429 lei în medie pe o persoană.

• Anexă (11 pag.)

Notă:

¹ Fără raioanele din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.

Persoană de contact:
Ala Negruţa
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 40 30 78