Specialiştii BNS au participat în perioada 22-24 septembrie la un curs de Management susţinut de experţi internaţionali
Specialiştii din cadrul Biroului Naţional de Statistică au participat în perioada 22-24 septembrie 2015, la cursul de Instruire în planificare strategică şi în comunicare - parte componentă a Proiectului de Cooperare între Statistica Suediei şi BNS.
Cursul a fost susţinut de: dnele Cecilia Weststrom şi Christina Cronsioe - experţi internaţionali în management şi comunicare de la Oficiul Central de Statistică al Suediei (SCB).
Agenda seminarului a inclus următoarele tematici: Tehnicile de prezentare; Sistemul economic din cadrul SCB; Planificarea în practică; Evidenţa timpului lucrativ pentru lucrările statistice; Raportarea timpului de lucru şi orele suplimentare; Crearea grupului de lucru bun; Cercetarea de satisfacere a personalului din cadrul SCB; Comunicarea externă.
Scopul major al acestui curs a fost de a acorda consultanţă specialiştilor din cadrul BNS, pentru îmbunătăţirea organizării şi realizării activităţilor ce ţin de tematicile sus menţionate, totodată, oferind recomandări relevante privind eficacitatea sistemului de management, pentru îmbunătăţirea acestuia.