Directorul general al BNS participă la cea de-a 47 sesiune a Comisiei de
Statistică a Organizației Națiunilor Unite, care are loc la New York
În perioada 8-11 martie curent, directorul general al Biroului Național de Statistică, Marin Gospodarenco participă la cea de-a 47 sesiune a Comisiei de Statistică a ONU, care se desfășoară la New York.
În cadrul Sesiunii se vor pune în discuție, sprijinul statistic pentru punerea în aplicare a Agendei pentru Dezvoltarea Durabilă 2030, statistica cu privire la refugiați, Big Data și Programul Comparabilitate Internațională.
Scopul acestei reuniuni nu este doar pentru a informa membrii noi cu privire la funcționarea procedurilor Comisiei, dar și de a oferi o primă oportunitate pentru crearea de rețele cu alți participanți ai Comisiei.
Comisia de Statistică a ONU este organizația pilon în sistemul statistic internațional unde standardele statisticii globale sunt luate în considerare și aprobate, iar participarea la asemenea evenimente plasează imaginea BNS la nivel mondial ca fiind un producător de statistici oficiale calitative şi fiabile.