Cu acest generic în perioada 3-4 mai curent la Chişinău a avut loc Conferinţa internaţională în domeniul statisticii organizată de către Biroul Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova în comun şi cu susţinerea financiară a programului de asistenţă tehnică al Uniunii Europene (UE) TACIS şi Oficiul de Statistică al Norvegiei.
La lucrările conferinţei au participat reprezentanţi ai organismelor internaţionale: Comisia Economică Europeană a ONU, Eurostat etc., reprezentanţi ai oficiilor centrale de statistică din Lituania, Norvegia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, România, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, mass-media şi instituţii de cercetare din ţară.
În cadrul Conferinţei a fost prezentat raportul evaluării globale a statisticii Moldovei elaborat de către expertul UE, dl. Willem de Vries şi au fost abordate subiecte ce ţin de evoluţia, problemele, priorităţile dezvoltării statisticii naţionale în conformitate cu cerinţele UE, cooperarea în acest scop cu instituţiile internaţionale şi cele naţionale de statistică ale altor state.În cadrul sesiunilor de lucru au fost prezentate rapoarte de către reprezentanţii Băncii Naţionale a Moldovei, Ministerului Sănătăţii, Biroului Naţional de Statistică, Institutului Naţional de Economie şi Finanţe al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Academiei de Studii Economice, cu privire la activitatea partenerilor BNS şi realizările BNS întru armonizarea statisticii Moldovei cu standardele internaţionale.
Procesul de racordare a statisticii naţionale la standardele internaţionale, în special ale UE reprezintă pilonul hotărîtor al procesului de reformare a sistemului statistic naţional, ţinînd cont de necesităţile utilizatorilor de informaţie statistică, şi particularităţile Republicii Moldova.