Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-septembrie 2016
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2016 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 244,6 mii de turişti, din care 155,9 mii de turişti moldoveni (63,7% din total) şi 88,7 mii de turişti străini (36,3%). Comparativ cu ianuarie–septembrie 2015 s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+8,6%), pe seama creşterii acestuia la pensiuni turistice şi agroturistice de 2,5 ori, hoteluri şi moteluri (+25,4%). Totodată, s-a redus numărul de turişti cazaţi la cămine pentru vizitatori (-21,9%), structuri de odihnă (-20,0%), tabere de vacanţă pentru elevi (-9,6%), structuri de întremare (-1,7%).
Tabelul 1. Numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective
| Ianuarie-septembrie 2016 | Ianuarie-septembrie 2016 în % faţă de ianuarie-septembrie 2015 | ||
turişti | din care, nerezidenţi | turişti | din care, nerezidenţi | |
Total | 244 587 | 88 710 | 108,6 | 131,8 |
din care: | | | | |
Hoteluri şi moteluri | 116 135 | 80 805 | 125,4 | 131,2 |
Cămine pentru vizitatori | 4 180 | 454 | 78,1 | de 2,4 ori |
Pensiuni turistice şi agroturistice | 18 494 | 2 003 | de 2,5 ori | de 1,5 ori |
Structuri de întremare | 23 786 | 580 | 98,3 | 111,5 |
Structuri de odihnă (vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă) | 34 780 | 4 845 | 80,0 | 133,8 |
Tabere de vacanţă pentru elevi | 47 212 | 23 | 90,4 | 34,3 |
Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti străini cazaţi la structurile de primire turistică colective le-au revenit turiştilor din România (23,9%), Ucraina (13,4%), Federaţia Rusă (8,1%), Statele Unite ale Americii (7,0%), Germania (4,6%), Italia şi Israel (cîte 4,2%), Turcia (3,8%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Polonia (cîte 3,2%), (2,2%), Franţa (2,0%), Olanda, Austria şi Bulgaria (cîte 1,6%), Suedia (1,0%), Republica Cehă şi Spania (cîte 0,9%).
La structurile de primire turistică colective în ianuarie-septembrie 2016 au fost înregistrate 1 222,4 mii de înnoptări, cu 3,6% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2015. Micşorarea numărului de înnoptări ale turiştilor este condiţionată de diminuarea acestora la tabere de vacanţă pentru elevi (-11,7%), structuri de întremare (-5,4%), cămine pentru vizitatori (-4,3%), hoteluri şi moteluri (-3,8%).
Din numărul total de înnoptări, 85,3% le revine înnoptărilor turiştilor moldoveni şi 14,7% - înnoptărilor turiştilor nerezidenţi.
Tabelul 2. Numărul de înnoptări ale turiştilor la structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare
| Ianuarie-septembrie 2016 | Ianuarie-septembrie 2016 în % faţă de ianuarie-septembrie 2015 | ||
înnoptări | din care, ale nerezidenţilor | înnoptări | din care, ale nerezidenţilor | |
Total | 1 222 394 | 180 186 | 96,4 | 93,3 |
din care: | | | | |
Hoteluri şi moteluri | 221 406 | 156 062 | 96,2 | 90,1 |
Cămine pentru vizitatori | 75 195 | 667 | 95,7 | de 1,7 ori |
Pensiuni turistice şi agroturistice | 30 477 | 4 624 | de 1,4 ori | 108,1 |
Structuri de întremare | 339 635 | 7 361 | 94,6 | 104,9 |
Structuri de odihnă (vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă) | 121 949 | 11 242 | 138,4 | de 1,5 ori |
Tabere de vacanţă pentru elevi | 433 432 | 230 | 88,3 | 32,8 |
În ianuarie-septembrie 2016 durata medie de şedere a unui turist în structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare a constituit 6,0 zile, din care 7,0 zile - pentru turiştii moldoveni şi 3,0 zile - pentru turiştii nerezidenţi.
În ianuarie-septembrie 2016 indicele de utilizare netă al capacităţii de cazare turistică în funcţiune pe total structuri de primire turistică colective a constituit 31,7%, inclusiv la hoteluri şi moteluri - 17,4%, cămine pentru vizitatori - 55,0%, pensiuni turistice şi agroturistice - 14,1%, structuri de întremare - 64,5%, structuri de odihnă -19,7%, tabere de vacanţă pentru elevi - 39,9%.
Notă:
Pentru interpretarea corectă a indicatorilor vă rugăm să consultați Precizările metodologice.