RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / Club de Presă: Procesul Recensământului Populației și al Locuințelor 2014
Club de Presă: Procesul Recensământului Populației și al Locuințelor 2014
24.03.2017
Versiune tipar

Club de Presă: Procesul Recensământului Populației și al Locuințelor 2014

La 24 martie curent, Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS) a organizat prima ediție a Clubului de Presă privind procesul Recensământului Populației și al Locuințelor 2014 (RPL 2014).
                                                
La această întâlnire s-au discutat subiecte ca:

  • Elaborarea chestionarelor RPL 2014
  • Utilizarea datelor RPL 2014
  • Gradul de acoperire al RPL 2014

Elaborarea chestionarelor RPL 2014

Au fost elaborate 4 tipuri de chestionare de recensământ: CLĂDIRE, LOCUINŢĂ, PERSOANĂ, SPAŢIU COLECTIV DE LOCUIT și CHESTIONAR pentru persoana cu şedere temporară pe durată de până la 12 luni.

Chestionarele au fost elaborate de către un grup de lucru constituit din subdiviziunile responsabile: demografie, construcție, piața fortei de muncă și statistica educației.

Prima versiune a chestionarului a fost testată între 14 și 28 aprilie 2013 în 1500 de gospodării casnice din sectorul Buiucani al mun. Chișinău şi comuna Zaim, raionul Căușeni.

BNS a beneficiat de suportul Fondului ONU pentru Populaţie (UNFPA) prin instituirea unui Consiliu consultativ internaţional tehnic (Consiliu) pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuințelor din 2014, la toate etapele RPL.

În decembrie 2013, BNS a iniţiat, consultarea publică a proiectelor chestionarelor de recensământ. Toate ministerele de resort și Consiliul Naţional al ONG au fost invitate să se expună în vederea conţinutului chestionarelor. Astfel, chestionarele au fost definitivate în urma RPL de probă și a recomandărilor experților Consiliului. La 15 aprilie 2014 au fost aprobate chestionarele de recensământ prin decizia Comisiei Naţionale pentru RPL.

Utilizarea datelor RPL 2014

„Recensământul este piatra de temelie a politicilor economice și socio-culturale lansate de autoritățile centrale sau locale. Acesta conține cele mai ample informații despre structura populației, respectiv în baza lui sunt scrise cele mai sigure strategii guvernamentale” a declarat directorul general al BNS, Vitalie Valcov. Obiectivul RPL este obţinerea de informaţii ample și pentru mediul academic şi mediul de afaceri în scopul atragerii investițiilor în țară. În plus, recensământul va oferi o sursă pentru reînnoirea bazei de eșantionare pentru cercetările statistice.

Elaborarea de politici în domeniul educației, sănătății, asigurării sociale  și altele trebuie să se bazeze doar pe date actualizate, veridice și dezagregate pe cea mai mică unitate administrativ teritorială a țării pe diferiți indicatori, date pe care doar recensământul poate să le ofere. Acesta colectează cele mai multe detalii despre structura populaţiei, iar recenzarea se efectuează o dată la 10 ani, respectiv acesta este termenul de valabilitate al RPL.

Vitalie Valcov s-a adresat autorităţilor publice, societăţii civile şi cetăţenilor pentru utilizarea acestor date în eleborare de politici sau de proiecte cu scopul de a atrage investiţiile în ţară. „Aceste date trebuie utilizate deoarece valabilitatea lor a fost confirmată inclusiv de mai mulţi experţi internaţionali. Colegii BNS au prelucrat cu grijă fiecare chestionar pentru că la 31 martie să ieţim cu rezultate calitative”.

Gradul de acoperire al RPL 2014

La fel astăzi, BNS a făcut publică metodologia privind estimarea gradului de acoperire a Recensământului Populației și al Locuințelor din 2014. Estimarea gradului de acoperire s-a determinat în baza anchetei post recenzare și datelor de la prestatorii de energie electrică. Ancheta a fost efectuată la 3 săptămîni după efectuarea RPL 2014 în perioada 16-29 iunie 2014 pe un eșantion de 90 sectoare de recensământ.

 

Persoană de contact:
Diana Enache,
Şef al Serviciului informare şi comunicare cu mass-media 
tel. 022 40 30 51

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran