Infrastructura edilitară în localităţile urbane şi servicii de salubrizare în anul 2017
Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind infrastructura edilitară a localităţilor urbane şi servicii de salubrizare prestate populației din toate localităţile țării în anul 20171.
Spaţii verzi. Spațiile verzi reprezintă un sistem armonizat arhitectural, format din elemente ale complexelor peisagistice intravilane ale localităţilor.
Activitatea de amenajare, reamenajare și întreţinere a spațiilor verzi în localitățile urbane pe parcursul anului 2017 s-a desfăşurat pe o suprafață totală de 7,7 mii ha, sau pe 8,9% din suprafaţa totală a intravilanului, ceea ce reprezintă practic nivelul anului precedent. În perioada anilor 2010-2013 suprafaţa spaţiilor verzi se menține practic constantă.
Figura 1. Suprafaţa spaţiilor verzi
Suprafaţa spațiilor verzi în proporţie de 66,7% reprezintă spaţii de folosinţă generală (scuare, grădini, parcuri, etc.), restul fiind spaţiile cu acces limitat (19,0%), spaţiile cu funcţii utilitare (9,9%), spațiile cu profil specializat (2,6%) și spaţiile din zonele turistice şi de agrement (1,8%), fiind la nivelul anului precedent.
Figura 2. Suprafaţa spaţiilor verzi din cadrul perimetrelor localităţilor urbane, în 2017
Actualmente în Republica Moldova suprafaţa medie a spaţiilor verzi ce revine în medie pe un locuitor este de 50,8 m.p. Cele mai mari valori a acestui indicator sînt înregistrate în or. Vadul lui Vodă – 1007,5 m.p./locuitor, or. Tvardiţa (r-ul Taraclia) – 324,1 m.p./locuitor, or. Frunză (r-ul Ocniţa) – 177,1 m.p./locuitor și or. Strășeni – 105,5 m.p./locuitor. Menţionăm că nu toată populaţia oraşelor dispune de necesarul minim de spaţii verzi. În 10 localităţi urbane ale ţării suprafaţa medie a spaţiilor verzi ce revine unui locuitor este de pînă la 26 m.p., iar în oraşul Cahul în medie pe un locuitor revin doar 4,9 m.p, or. Otaci este lipsit de spaţii verzi.
Figura 3. Suprafaţa spaţiilor verzi din cadrul perimetrelor localităţilor urbane în medie pe un locuitor, în 2017
Plantarea spaţiilor verzi.Pe parcursul anului 2017 lucrări de plantare au fost efectuate pe o suprafață de 143,2 ha cu 5,4 ha mai mult comparativ cu anul precedent, a fost plantată o suprafață de 76,5 ha de arbuști (+ 1,0 ha), iar a plantelor floricole și a suprafețelor de gazon pe o suprafață de 36,3 ha, cu 8,6 ha mai mult comparativ cu anul 2016. Pe o suprafață de 30,4 ha au fost plantați arbuști, cu 4,1 ha mai puțin comparativ cu anul precedent. De asemenea, putem menţiona lucrări de plantare a arborilor în mun. Chișinău pe o suprafață de 46,6 ha, mun. Bălți – 5,5 ha, or.Tvardița – 3,5 ha, UTA Găgăuzia – 3,4 ha. Arbuşti au fost plantaţi pe o suprafață de 15,2 ha în mun. Bălţi, 8,2 ha – mun. Chișinău, 1,3 ha – or. Mărculeşti, 1,0 ha – or. Căinari. În 20 oraşe ale ţării întreprinderile de salubrizare şi amenajare pe parcursul anului 2017 nu au plantaț nici un arbore sau arbuşti.
Iluminarea străzilor. În anul 2017 lungimea porţiunilor de străzi şi cheiuri iluminate a constituit 2,7 mii km, fiind în creştere cu 73,0 km, iar gradul de acoperire al străzilor cu iluminare este de 73,8%, cu 1,8 p.p. mai mult decît în anul precedent. Pe parcursul anului pe teritoriul ţării au fost instalate pe străzi şi căi carosabile, 78,1 mii lămpi sau cu 1,2 mii lămpi mai mult comparativ cu anul precedent. Cele mai multe lămpi au fost instalate pe străzile mun. Chișinău (759 unități), raioanele Rezina (577 unități) și Orhei (369 unități).
Figura 4. Lungimea porţiunilor de străzi şi cheiuri iluminate
Cea mai bună acoperire a localităţilor cu serviciul de iluminat stradal public este înregistrată în mun. Chişinău, Bălţi şi Comrat, în oraşele Orhei, Briceni, Lipcani, Drochia, Făleşti, Frunză, Costeşti, Tvardița, Soroca, Criuleni, Teleneşti, Cantemir (peste 90% din lungimea totală a străzilor, căilor carosabile şi cheiurilor). Situaţia s-a îmbunătăţit şi în oraşele Rezina, Anenii Noi, Leova, Ialoveni şi Taraclia, unde lungimea străzilor iluminate s-a mărit cu respectiv 7,2 km (cu 36,4%), 5,5 km (de 2 ori), 1,5 km (+2,9 %), 1,1 km (+4,0 %) şi 1,0 km (+2,8%), etc.
Totuşi, iluminatul stradal rămîne a fi o problemă pentru jumătate din oraşe, în unele din ele iluminarea străzilor este asigurată în proporţie de pînă la 25 la sută: or. Corneşti circa 24%, or. Floreşti, Otaci, Durleşti şi Iargara cîte – 22,0%, or. Glodeni circa 20% (vezi Anexa, Tabelul 2). În or. Căinari străzile din an în an practic rămîn neiluminate.
Servicii de salubrizare a localităţilor. În activitățile de salubrizare a localităților pe parcursul anului 2017 au fost antrenate 764 vehicule cu destinaţie specială (cu 18 unități mai mult decît în anul precedent), din care 686 vehicule au deservit localităţile urbane (cu 7 unități mai mult), iar 78 localităţile rurale (cu 11 unități mai mult). Din total autovehicule cu destinaţie specială, 294 (38,5%) deservesc mun. Chişinău, 35 (4,6%) localităţile din UTA Găgăuzia, 28 (3,7%) – r-nul Cahul, 26 (3,4%) - r-nul Anenii Noi, 25 (3,3%) – r-nul Ungheni, 23 (3,0%) – r-nul Orhei, 22 (2,9%) – mun. Bălți și r-nul Hîncești.
Pentru curăţarea drumurilor pe timp de iarna au fost utilizate 50 vehicule pentru împrăştierea nisipului şi a materialului derapant, 6 încărcătoare de zăpadă şi 7 pluguri de zăpadă cu rotor. Pentru menţinerea curăţeniei în localităţi au fost utilizate de asemenea 105 tractoare echipate cu mecanisme de curăţire, 16 automăturătoare, 38 autostropitoare (inclusiv 23 în mun. Chişinău). Pe parcursul anului în ţară a fost curăţată o suprafaţă de 35,7 milioane m.p. sau cu 8% mai puțin comparativ cu anul precedent. Circa 95 la sută din suprafaţă localităţilor este curaţată cu mijloace mecanizate.
În majoritatea cazurilor deşeurile menajere sunt colectate fără a fi separate la sursă şi sunt depozitate la un depozit de deşeuri. Suprafaţa depozitelor destinată deşeurilor menajere solide a constituit în anul 2017 - 168,6 ha. Către aceste depozite au fost transportate 3274,4 mii m.c. de deşeuri, din care 3084,4 mii m.c. deşeuri menajere solide, 129,1 deșeuri stradale și 60,8 mii m.c. de zăpada și alte încărcături. Cantitatea deșeurilor municipale comparativ cu anul precedent s-a majorat cu excepția deșeurilor stradale care s-au diminuat cu 34 mii m.c. Igiena localităţilor reflectă, pe lângă nivelul de salubrizare menajeră (salubrizarea deşeurilor menajere de la populaţie şi de la agenţii economici) şi pe cel al salubrizării stradale, care are ca scop principal realizarea şi menţinerea igienei căilor de comunicaţie, în scopul ridicării gradului de confort citadin. Cantitatea totală de deşeuri urbane generate la nivelul mun. Chișinău (1777,9 mii m.c) a reprezentat 58,6% din totalul deşeurilor municipale urbane produse în țară (3034,0 mii m.c ).
Tabelul 1. Volumul deșeurilor municipale
2016 | 2017 | |||||
Total | Urban | Rural | Total | Urban | Rural | |
Numărul localităților cu acces la servicii de solubrizare, total unități | 160 | 52 | 108 | 169 | 53 | 116 |
Deșeuri municipale solide, mii m3 | 3 133,3 | 2 932,5 | 200,8 | 3 274,4 | 3 054,3 | 220,1 |
inclusiv: | | | | | | |
deșeuri menagere solide | 2 915,5 | 2 734,1 | 181,4 | 3 084,4 | 2 851,8 | 232,6 |
deșeuri stradale | 163,1 | 143,8 | 19,3 | 129,1 | 121,4 | 7,7 |
zăpadă și alte încărcături | 54,7 | 54,7 | 0,03 | 60,9 | 60,8 | 0,1 |
Deșeuri lichide, mii m3 | 53,4 | 49,8 | 3,6 | 69,4 | 54,8 | 14,6 |
În structura volumului deșeurilor menajere, cea mai mare pondere o au deșeurile menajere colectate de la populaţie – 67,9%, după care urmează volumul deşeurilor de la instituţii, agenţi economici - 32,1%. În structura deșeurilor municipale, cea mai mare pondere revine deșeurilor menajere (94,2%), urmate de deşeurile stradale colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi care constituie 3,9%. Cantitatea de deşeuri lichide comparativ cu anul precedent s-a majorat cu 30,0%, alcătuind 69,4 mii m.c.
Figura 5. Structura volumului deşeurilor municipale, în 2017
În anul 2017 doar 30,9% din populație este deservită de servicii de salubrizare, gradul de acoperire în mediul urban fiind de 64,1% și 6,0% în mediul rural. De asemenea, se constată că sunt cantități de deșeuri care rămîn necolectate.
Figura 6. Gradul de conectare a populației la serviciile de salubrizare, 2014-2017
Numărul localităților care au beneficiat de servicii de colectare a deșeurilor menajere solide a constituit 169 unități, inclusiv 53 municipii și orașe, și 116 sate.
- Anexe (5 tabele .xls)
Notă:
1 Informaţia colectată de la întreprinderile cu orice formă de proprietate, care prestează servicii de gestionare a infrastructurii edilitare şi activitatea de înverzire, precum și cele care efectuează lucrări de salubrizare şi evacuare a deşeurilor menajere.