Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-aprilie 2018*
Biroul Naţional de Statistică informează că exporturile de mărfuri realizate în luna aprilie 2018 s-au cifrat la 199,9 mil. dolari SUA, cu 17,5% mai puțin față de luna precedentă și cu 29,6% mai mult, comparativ cu luna aprilie 2017.
Figura 1. Evoluția lunară a exporturilor de mărfuri
În ianuarie-aprilie 2018 exporturile de mărfuri au totalizat 878,1 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 28,7%.
Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 596,6 mil. dolari SUA (67,9% din total exporturi), fiind în creștere cu 34,6% față de ianuarie-aprilie 2017, care a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 22,5%.
Reexporturile de mărfuri străine au însumat 281,5 mil. dolari SUA (32,1% din total exporturi), majorându-se cu 17,8% comparativ cu ianuarie-aprilie 2017. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, fire, cabluri și transformatoare electrice, încălțăminte și părți de încălțăminte, nuci decojite, scaune și alt mobilier, valize, geamantane) au deținut 23,4% în total exporturi, iar reexporturile de mărfuri clasice, care nu au suferit transformări esențiale (medicamente, țigări de foi, rachiuri, lichioruri și alte băuturi spirtoase, țesături, materiale tricotate sau croșetate, uleiuri esențiale, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumusețare, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice, combustibili, vehicule rutiere) – 8,7%.
Figura 2. Structura exporturilor după modul de transport
Mijloacele de transport rutier au fost cel mai des utilizate la exporturile de mărfuri (87,1% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (7,7%), feroviar (3,4%) și aerian (1,7%).
Figura 3. Structura exporturilor pe grupe de țări
Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–28) au însumat 595,0 mil. dolari SUA (cu 38,5% mai mult față de ianuarie-aprilie 2017), deținând o cotă de 67,8% în total exporturi (63,0% – în ianuarie-aprilie 2017).
Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 16,3% (21,0% - în ianuarie-aprilie 2017), ce corespunde unei valori de 142,8 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au micșorat cu 0,3%, comparativ cu ianuarie-aprilie 2017.
Figura 4. Structura exporturilor pe principalele țări partenere
Figura 5. Structura exporturilor pe grupe de mărfuri
În ianuarie-aprilie 2018, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017, s-au marcat creșteri la exporturile de mașini și aparate electrice (de 1,6 ori), legume și fructe (+32,2%), cereale și preparate pe bază de cereale (+44,3%), semințe și fructe oleaginoase (+30,1%), îmbrăcăminte și accesorii (+24,8%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 1,9 ori), mobilă și părțile ei (+38,6%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+30,7%), produse medicinale și farmaceutice (+50,3%), articole din minerale nemetalice (de 1,7 ori), hrană destinată animalelor (de 1,7 ori), tutun brut și prelucrat (de 1,8 ori), încălțăminte (+24,4%), articole din lemn (de 1,9 ori), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (de 1,9 ori), animale vii (de 1,9 ori), articole de voiaj; sacoșe și similare (+43,4%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (de 1,8 ori), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+26,0%), care au contribuit la majorarea pe total exporturi cu 32,3%.
Totodată s-au micșorat exporturile de zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-46,6%), vehicule rutiere (-34,8%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale (-27,6%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate (-20,3%), fire, țesături, articole textile (-5,0%), produse lactate și ouă de păsări (-11,6%), carne și preparate din carne (-28,8%).
Importurile de mărfuri realizate în luna aprilie 2018 au însumat 444,6 mil. dolari SUA, cu 15,2% mai puțin față de luna anterioară și cu 23,0% mai mult, comparativ cu luna aprilie 2017.
Figura 6. Evoluția lunară a importurilor de mărfuri
În ianuarie-aprilie 2018 importurile de mărfuri au constituit 1770,8 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 27,2%.
Figura 7. Structura importurilor după modul de transport
Majoritatea importurilor de mărfuri au fost realizate cu mijloacele de transport rutier (81,7% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (6,8%), transportul feroviar (5,5%), maritim (2,6%) și aerian (2,6%).
Figura 8. Structura importurilor pe grupe de țări
Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 888,8 mil. dolari SUA (cu 32,1% mai mult față de ianuarie-aprilie 2017), deținând o pondere de 50,2% în total importuri (48,3% - în ianuarie-aprilie 2017).
Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 423,8 mil. dolari SUA (cu 16,2% mai mare decât în ianuarie-aprilie 2017), care echivalează cu o cotă de 23,9% în total importuri (26,2% - în ianuarie-aprilie 2017).
Figura 9. Structura importurilor pe principalele țări partenere
Figura 10. Structura importurilor pe grupe de mărfuri
Deficitul balanței comerciale în luna aprilie 2018 a fost de 244,7 mil. dolari SUA, cu 37,4 mil. dolari SUA (-13,2%) mai mic, față de cel înregistrat în luna martie 2018 și cu 37,4 mil. dolari SUA (+18,1%) mai mare comparativ cu luna aprilie 2017.
Figura 11. Evoluția lunară a balanței comerciale
Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor Republicii Moldova a determinat acumularea în ianuarie-aprilie 2018 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 892,7 mil. dolari SUA, cu 182,9 mil. dolari SUA (+25,8%) mai mare față de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017.
Figura 12. Tendințele comerțului exterior de mărfuri
Cu țările Uniunii Europene (UE-28) balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de 293,8 mil. dolari SUA (în ianuarie-aprilie 2017 – 243,0 mil. dolari SUA), iar cu țările CSI - de 281,0 mil. dolari SUA (în ianuarie-aprilie 2017 – 221,4 mil. dolari SUA).
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-aprilie 2018 a fost de 49,6%, comparativ cu 49,0% în perioada similară din anul 2017.
Persoanele fizice au importat în ianuarie-aprilie 2018 mărfuri și produse în valoare de 56,0 mil. dolari SUA, cu 30,0% mai puțin în raport cu aceeași perioadă din anul 2017. Diminuarea a fost condiționată, în principal, de reducerea importurilor de autoturisme (-37,6%), cărora le-a revenit 80,7% din importurile realizate de persoanele fizice.
Anexe:
*Note:
1. Informația nu include operațiunile de export-import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2. Datele pentru luna aprilie 2018 sunt provizorii, iar pentru lunile precedente și perioada corespunzătoare din anul 2017 – date rectificate.
3. Reexporturile Republicii Moldova includ în sine reexporturile de mărfuri clasice și reexporturile de mărfuri după prelucrare.
Reexporturile de mărfuri clasice reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.
Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.
Sursa datelor: Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import a agenților economici).