Runda de consultare a utilizatorilor de date statistice în contextul elaborării Programului de Lucrări Statistice 2019 continuă
Pe data de 24 iulie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS), s-a desfășurat a patra ședință a grupului de lucru intersectorial pe domeniul statistica socială și demografie, la care au participat reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Agenția Serviciilor Publice, Banca Națională, mediul academic și societatea civilă.
În cadrul acestei ședințe, au fost puse în discuție tematici cu referire la statistica educației și posibilitatea preluării unor indicatori din cadrul surselor de date administrative de la MECC, statistica salarizării și a domeniilor conexe din perspectiva reducerii sarcinii informaționale asupra respondenților, statistica privind piața forței de muncă și nivelul de trai al populației. Un subiect separat de discuție a fost provocările cu care se confruntă BNS în estimarea numărului populației conform criteriului de reședință obișnuită, precum și necesitatea îmbunătățirii schimbului de date între BNS, Agenția Servicii Publice și MSMPS privind evidența evenimentelor demografice.
Menționăm, că BNS este la etapa de elaborare a proiectului Programului Lucrărilor Statistice (PLS) pentru anul 2019. Grupurile de lucru intersectoriale au fost instituite prin ordinul BNS, în scopul consultării utilizatorilor și respondenților pe domeniile majore, precum economie și mediul de afaceri, statistica agriculturii și mediul înconjurător, statistica socială și demografie.