Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-noiembrie 2018*
Biroul Național de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2018 s-au cifrat la 268,8 mil. dolari SUA, cu 3,8% mai mult față de luna precedentă și cu 1,2% mai puțin, comparativ cu luna noiembrie 2017.
În ianuarie-noiembrie 2018 exporturile de mărfuri au totalizat 2487,9 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 13,5%.
Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1696,8 mil. dolari SUA (68,2% din total exporturi), fiind în creștere cu 15,6% față de ianuarie-noiembrie 2017, care a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 10,4%.
Reexporturile de mărfuri străine au însumat 791,1 mil. dolari SUA (31,8% din total exporturi), majorându-se cu 9,3% comparativ cu ianuarie-noiembrie 2017. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere si alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 23,6% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (medicamente, țigarete care conțin tutun, distilate de vin sau de tescovină de struguri, whisky, gin, votcă, lichioruri, bere, motorină, țesături și materiale tricotate sau croșetate, uleiuri esențiale, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumusețare, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, autoturisme, mobilier) - 8,2%.
Mijloacele de transport rutier au fost cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (87,2% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (6,7%), feroviar (4,3%) și aerian (1,7%).
Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-noiembrie 2018, comparativ cu perioada similară din anul 2017, relevă majorarea exporturilor în România (+33,7%), Italia (+34,6%), Germania (+37,8%), Elveția (+46,4%), Ucraina (+21,3%), Republica Cehă (+46,2%), Olanda (+49,3%), Serbia (de 2,0 ori), Emiratele Arabe Unite (de 5,1 ori), Portugalia (de 14,3 ori), Slovacia (de 1,8 ori), Liban (de 1,8 ori), Grecia (+15,6%), Georgia (+19,0%), Spania (+13,8%), Franța (+6,8%), Arabia Saudită (de 1,7 ori), Statele Unite ale Americii (+14,5%), Malaysia (+33,3%), Indonezia (+48,2%), Belgia (+17,2%), Bangladesh (de 6,6 ori), Africa de Sud (de 8,9 ori), Israel (+29,1%), Maroc (de 2,2 ori), Tunisia (de 63,2 ori), care a favorizat creșterea pe total exporturi cu 20,1%.
În același timp s-au micșorat exporturile în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-40,1%), Federația Rusă (-14,1%), Bulgaria (-36,8%), Belarus (-19,0%), Polonia (-3,3%), Irak (-15,6%), Macedonia (-45,8%), Uzbekistan (-34,3%), Vietnam (-65,0%), Siria (-31,5%), Ungaria (-15,7%), Myanmar (-34,4%), Turcia (-1,5%).
În ianuarie-noiembrie 2018, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017, s-au marcat creșteri la exporturile de mașini și aparate electrice (de 1,5 ori), cereale și preparate pe bază de cereale (+18,4%), îmbrăcăminte și accesorii (+12,8%), mobilă și părțile ei (+20,8%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (+43,9%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+10,6%), articole din minerale nemetalice (de 1,5 ori), articole din lemn (de 1,7 ori), semințe și fructe oleaginoase (+3,1%), produse medicinale și farmaceutice (+10,8%), hrană destinată animalelor (+33,3%), articole de voiaj; sacoșe și similare (+39,6%), animale vii (de 1,6 ori), tutun brut și prelucrat (+22,3%), încălțăminte (+10,9%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+29,5%), produse chimice organice (+12,5%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+31,7%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (+12,4%), produse tanante și colorante (de 2,5 ori), care au contribuit la majorarea pe total exporturi cu 16,4%.
Totodată s-au micșorat exporturile de legume și fructe (-7,2%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-25,3%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-11,0%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale (-29,4%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-25,0%), vehicule rutiere (-17,5%), articole prelucrate din metal (-11,5%), carne și preparate din carne (-17,5%).
Importurile de mărfuri realizate în luna noiembrie 2018 au însumat 522,7 mil. dolari SUA, cu 3,3% mai puțin, față de luna anterioară și cu 14,8% mai mult, comparativ cu luna noiembrie 2017.
În ianuarie-noiembrie 2018 importurile de mărfuri au constituit 5244,8 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 20,3%.
Majoritatea importurilor de mărfuri au fost realizate cu mijloacele de transport rutier (83,1% din total importuri), fiind urmate de transportul feroviar (5,9%), instalațiile fixe de transport (4,7%), transportul maritim (2,9%) și aerian (2,6%).
Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 2614,2 mil. dolari SUA (cu 20,5% mai mult față de ianuarie-noiembrie 2017), deținând o pondere de 49,8% în total importuri (49,8% - în ianuarie-noiembrie 2017).
Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 1299,4 mil. dolari SUA (cu 20,1% mai mare decât în ianuarie-noiembrie 2017), care echivalează cu o cotă de 24,8% în total importuri (24,8% - în ianuarie-noiembrie 2017).
Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-noiembrie 2018, comparativ cu perioada similară din anul 2017, relevă creșterea importurilor din România (+22,5%), Federația Rusă (+25,3%), China (+21,7%), Germania (+24,5%), Ucraina (+13,8%), Italia (+17,3%), Polonia (+23,5%), Turcia (+12,5%), Austria (+32,4%), Franța (+18,8%), Republica Cehă (+31,2%), Japonia (+48,1%), Spania (+26,2%), Coreea de Sud (de 1,5 ori), Belarus (+11,7%), Ungaria (+12,4%), Turkmenistan (de 2447,7 ori), Olanda (+25,1%), Slovacia (+42,9%), Serbia (de 1,5 ori), Belgia (+17,3%), Brazilia (de 2,2 ori), Suedia (+34,7%), Slovenia (+36,9%), Elveția (+18,7%), Statele Unite ale Americii (+7,4%), Kazahstan (de 3,3 ori), Israel (+45,1%), Portugalia (+27,2%), Letonia (+43,5%), Emiratele Arabe Unite (de 2,6 ori), India (+10,1%), Lituania (+23,7%), Ecuador (+20,2%), Maroc (de 1,5 ori), Chile (de 2,0 ori), care a favorizat majorarea pe total importuri cu 20,0%.
În același timp s-au diminuat importurile din Bulgaria (-10,6%), Macedonia (-35,4%), Uzbekistan (-34,2%), Grecia (-7,0%).
În ianuarie-noiembrie 2018, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017, au sporit importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (+35,7%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+36,2%), gaz și produse industriale obținute din gaz (+35,7%), vehicule rutiere (+23,9%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+35,9%), legume și fructe (+41,3%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (+33,3%), articole prelucrate din metal (+20,3%), fier și oțel (+25,0%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale (+18,4%), îngrășăminte minerale sau chimice (+38,9%), metale neferoase (+27,8%), fire, țesături și articole textile și produse conexe (+7,9%), produse medicinale și farmaceutice (+8,2%), articole din lemn (+24,1%), materiale plastice prelucrate (+14,5%), îmbrăcăminte și accesorii (+10,7%), articole din minerale nemetalice (+11,4%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+14,2%), piele și blană prelucrate (+25,0%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+23,3%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+24,9%), cauciuc prelucrat (+18,3%), cereale și preparate pe bază de cereale (+14,7%), semințe și fructe oleaginoase (+32,1%), materiale plastice sub forme primare (+14,7%), mobilă și părțile ei (+15,4%), produse lactate și ouă de păsări (+13,5%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (+36,7%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+10,9%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (+48,2%), pește, crustacee, moluște (+10,8%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+10,4%), produse tanante și colorante (+13,2%), hrană destinată animalelor (+13,1%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (+41,1%), carne și preparate din carne (+10,9%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (+6,6%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (de 3,4 ori), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+2,3%), lemn și plută (+7,1%), produse chimice anorganice (+18,5%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (+23,8%), facilitând astfel creșterea pe total importuri cu 19,6%.
Totodată au scăzut importurile de zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-53,7%), cărbune, cocs și brichete (-27,7%), articole de voiaj; sacoșe și similare (-39,7%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-39,8%), energie electrică (-7,1%), tutun brut și prelucrat (-3,9%).
Deficitul balanței comerciale în luna noiembrie 2018 a fost de 253,9 mil. dolari SUA, cu 27,6 mil. dolari SUA (-9,8%) mai mic, față de cel înregistrat în luna octombrie 2018 și cu 70,7 mil. dolari SUA (+38,6%) mai mare, comparativ cu luna noiembrie 2017.
Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor Republicii Moldova a determinat acumularea în ianuarie-noiembrie 2018 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 2756,9 mil. dolari SUA, cu 588,8 mil. dolari SUA (+27,2%) mai mare, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017.
Cu țările Uniunii Europene (UE-28) balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de 888,1 mil. dolari SUA, iar cu țările CSI - 913,0 mil. dolari SUA, respectiv cu 157,9 mil. dolari SUA (+21,6%) și 259,1 mil. dolari SUA (+39,6%) mai mare, față de cel înregistrat în ianuarie-noiembrie 2017.
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-noiembrie 2018 a fost de 47,4%, comparativ cu 50,3% în perioada similară din anul 2017.
Cu țările Uniunii Europene (UE-28) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-noiembrie 2018 a constituit 66,0% (în ianuarie-noiembrie 2017 - 66,3%), iar cu țările CSI - 29,7% (în ianuarie-noiembrie 2017 - 39,5%).
Persoanele fizice au importat în ianuarie-noiembrie 2018 mărfuri și produse în valoare de 164,7 mil. dolari SUA, cu 6,8% mai puțin în raport cu aceeași perioadă din anul 2017. Diminuarea a fost condiționată, în principal, de reducerea importurilor de autoturisme (-13,1%), cărora le-a revenit 80,8% din importurile realizate de persoanele fizice.
Anexe:
*Note:1. Informația nu include operațiunile de export-import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.2. Datele pentru luna noiembrie 2018 sunt provizorii, iar pentru lunile precedente și perioada corespunzătoare din anul 2017 - date rectificate.3. Reexporturile de mărfuri străine includ în sine reexporturile clasice de mărfuri și reexporturile de mărfuri după prelucrare.Reexporturile clasice de mărfuri reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.
Sursa datelor:
- Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import a agenților economici și persoanelor fizice).