MINIMUL DE EXISTENȚĂ ÎN SEMESTRUL I 20191
NOTĂ PRIVIND SCHIMBĂRILE METODOLOGICE
În anul 2019, în metodologia Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) au fost aplicate următoarele modificări:
NOU PLAN DE SONDAJ
Începând cu 1 ianuarie, CBGC se realizează conform unui nou plan de sondaj (un nou eșantion de gospodării casnice și o nouă schemă de rotație).
UTILIZAREA NUMĂRULUI POPULAȚIEI CU REȘEDINȚĂ OBIȘNUITĂ
La baza estimării2 indicatorilor CBGC se utilizează numărul populației cu reședință obișnuită, recalculat în baza rezultatelor Recensământului populației și al locuințelor din 2014 și NU a numărului populației stabile, cum s-a utilizat până în anul 2018 inclusiv.
Reședință obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absenţele temporare (în scopul recreării, vacanţei, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).
COEFICIENȚII DE EXTINDERE
Pe lângă modificările introduse legate de definiția populației cu reședință obișnuită, s-a modificat și procedura de calibrare a coeficienților de extindere. Astfel, începând cu 2019, calibrarea se face după medii de reședință (urban, rural), regiuni statistice (Nord, Centru, Sud și mun. Chișinău), gospodării cu copii și gospodării cu pensionari. Calibrarea după aceste variabile preîntâmpină apariția deplasării estimațiilor, legate de suprareprezentarea în eșantion a gospodăriilor cu pensionari și subreprezentarea gospodăriilor cu copii.
Reieșind din modificările operate în metodologia CBGC, indicatorii referitori la minimul de existența nu sunt întru totul comparabili cu seria de date din anii precedenţi.
INFORMAȚIE STATISTICĂ PRIVIND VALOAREA MINIMULUI DE EXISTENȚĂ ÎN SEMESTRUL I 2019
Biroul Naţional de Statistică informează că în semestrul I 2019 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 2028,3 lei.
În funcţie de mediul de reşedinţă, constatăm diferenţe semnificative, cea mai mare valoare a minimului de existenţă fiind estimată pentru populaţia din oraşe mari (mun. Chişinău şi Bălţi) – 2205,0 lei sau cu 10,5% mai mult comparativ cu alte oraşe – 1994,7 lei şi cu 11,8% mai mult comparativ cu mediul rural – 1971,7 lei (vezi anexa, tabelul 1).
Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vârstă aptă de muncă – 2181,5 lei şi, în special, bărbaţilor – 2355,8 lei, comparativ cu 1985,5 lei în cazul femeilor.
Minimul de existenţă pentru copii constituie în medie 1927,7 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în dependenţă de vârsta copilului, de la 753,0 lei pentru un copil în vârstă de până la 1 an până la 2198,8 lei pentru un copil în vârstă de 7-17 ani. În funcţie de mediul de reşedinţă al acestora, minimul de existenţă pentru copiii din oraşele mari este cu 10,4% mai mare comparativ cu copiii din mediul rural, iar în cazul copiilor în vârstă de până la un an această diferenţă constituie 20,1%.
Tabelul 1. Co-raportul dintre salariul mediu lunar pe economie şi minimul de existenţă în semestrul I 2019
| semestrul I |
Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat, lei | 7 113,6 |
Co-raportul dintre salariul mediu lunar pe economie al unui angajat şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă, % | 326,1 |
Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat în semestrul I 2019 a însumat 7113,6 lei, astfel fiind posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă de 3,3 ori. Co-raportul dintre salariul mediu lunar şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă diferă în funcţie de activităţile economiei naţionale. Nivelul maxim de acoperire al minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă a fost atins de salariaţii din sectorul informații si comunicații – de 7,2 ori, iar cel minim – de salariaţii din agricultura, silvicultura si pescuit, ai căror salarii acoperă minimul de existenţă în proporţie de 2,0 ori (vezi anexa, tabelul 2).
| semestrul I |
Mărimea medie a pensiei lunare stabilite3, lei | 1 895,1 |
Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite şi valoarea medie a minimului de existență pentru pensionari, % | 109,8 |
Mărimea medie a pensiei lunare stabilite pentru limită de vârstă4, lei | 1 834,2 |
Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite pentru limită de vârstă şi valoarea medie a minimului de existență pentru pensionari, % | 106,2 |
Pentru pensionari, minimul de existenţă a constituit 1726,5 lei şi reprezintă 85,1% din valoarea medie a minimului pentru total populaţie. Valoarea medie a pensiei lunare, stabilite la 1 iulie 2019, a constituit 1895,1 lei, ce face posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru această categorie de populaţie la nivel de 109,8%. Dacă considerăm pensia medie pentru limită de vârstă, co-raportul respectiv este de 106,2%.
Tabelul 3. Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor şi minimul de existenţă în semestrul I 2019
| semestrul I |
Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani pentru persoanele asigurate5, lei | 1 645,1 |
Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani pentru persoanele asigurate şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani, % | 97,6 |
Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1,5 ani pentru persoanele neasigurate, lei | 640,0 |
Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1,5 ani pentru persoanele neasigurate şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani, % | 38,0 |
În condițiile în care indemnizaţiile lunare pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani constituie în medie 1645,1 lei pentru persoanele asigurate, aceste plăţi acoperă valoarea minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani în proporţie de 97,6%. În cazul persoanelor neasigurate mărimea indemnizaţiilor lunare pentru îngrijirea copiilor (640 lei) asigură doar 38,0% din necesarul minim pentru copiii în vârstă de 1-6 ani.
Ținem să menționăm că, în conformitate cu legislația în vigoare (Legea 152/2012, Hotărârea Guvernului 258/2013), Biroul Naţional de Statistică asigură în exclusivitate calcularea şi publicarea în ediţiile sale oficiale a mărimii minimului de existenţă. Totodată, normele minime de consum ale produselor alimentare (în medie pentru o persoană pe lună) diferențiate pe principalele grupe socio-demografice şi pentru fiecare trimestru al anului, folosite la calcularea minimului de exisntență au fost elaborate de către Institutul Național de Cercetări Economice și aprobate în Ghidului metodologic cu privire la modul de calculare a mărimii minimului de existenţă, aprobat de Guvern.
- Anexă (2 tabele .xls)
Note:
1 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2 Pentru determinarea coeficienților de extindere, la etapa de calibrare a datelor, se utilizează numărul populației cu reședința obișnuită pe medii, sexe, grupe de vârstă și regiuni.
3 Mărimea medie a pensiei lunare stabilită la 1 iulie 2019.
4 Mărimea medie a pensiei lunare pentru limită de vârstă stabilită la 1 iulie 2019.
5 Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor pentru persoanele asigurate stabilită la 1 iulie 2019.