Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-februarie 2020*
Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna februarie 2020 s-au cifrat la 245,4 mil. dolari SUA, cu 11,8% mai mult, față de luna precedentă și cu 1,6% - comparativ cu luna februarie 2019.
În ianuarie-februarie 2020 exporturile de mărfuri au totalizat 464,8 milioane dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2019 cu 2,3%.
Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 358,2 milioane dolari SUA (77,1% din total exporturi), fiind în creștere cu 6,8% față de ianuarie-februarie 2019, care a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 4,8%.
Reexporturile de mărfuri străine au însumat 106,6 milioane dolari SUA (22,9% din total exporturi), sau cu 24,0% mai puțin comparativ cu ianuarie-februarie 2019. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere si alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 17,4% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (medicamente, țigarete care conțin tutun, distilate de vin sau de tescovină de struguri, whisky, gin, votcă, lichioruri, bere, motorină, țesături și materiale tricotate sau croșetate, uleiuri esențiale, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumusețare, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, autoturisme, mobilier) - 5,5%.
Mijloacele de transport rutier au fost cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (82,8% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (10,1%), feroviar (5,7%) și aerian (1,4%).
Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–28) au însumat 318,4 milioane dolari SUA (cu 3,8% mai mult, față de ianuarie-februarie 2019), deținând o cotă de 68,5% în total exporturi (64,5% - în ianuarie-februarie 2019).
Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 12,9% (în ianuarie-februarie 2019 – 13,6%), ce corespunde unei valori de 59,9 milioane dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au micșorat cu 7,5%, comparativ cu ianuarie-februarie 2019.
Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-februarie 2020, comparativ cu perioada similară din anul 2019, relevă micșorarea exporturilor în Turcia (-29,7%), Italia (-22,6%), România (-4,7%), Federația Rusă (-11,7%), Belarus (-24,6%), Afganistan (-97,3%), Siria (-93,0%), Canada (-61,7%), Olanda (-17,6%), Cipru (-22,2%), Serbia (-45,9%), Indonezia (-27,0%), Belgia (-31,3%), Irak (-30,1%), Letonia (-45,3%), Austria (-9,1%), Maroc (-56,2%), China (-15,5%), Lituania (-22,1%), Brazilia (-62,2%), Swaziland (-63,8%), Emiratele Arabe Unite (-55,9%), Myanmar (-24,0%), Pakistan (-74,9%), care a influențat la diminuarea pe total exporturi cu 11,7%.
În același timp, s-au majorat exporturile în Republica Cehă (de 2,0 ori), Portugalia (de 230,4 ori), Bulgaria (de 1,7 ori), Germania (+9,6%), Polonia (+20,6%), Spania (+46,5%), Liban (de 11,8 ori), Elveția (+15,0%), Ungaria (de 3,1 ori), Grecia (+30,0%), Franța (+23,9%), Kazahstan (de 3,0 ori), Ucraina (+11,8%), Georgia (+43,1%), Iordania (de 32,5 ori), Estonia (de 2,5 ori), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+8,1%), Malaysia (de 1,5 ori), Taiwan, provincie a Chinei (de 27,9 ori), Filipine (de 8,8 ori), Slovacia (+20,3%), Australia (de 23,3 ori), Statele Unite ale Americii (+6,2%), Singapore (de 137,9 ori), Azerbaidjan (+46,0%), Arabia Saudită (+26,9%), Uzbekistan (+28,1%), atenuând astfel scăderea pe total exporturi cu 9,9%.
În ianuarie-februarie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2019, s-au diminuat exporturile de mașini și aparate electrice și părți ale acestora (-18,6%), semințe și fructe oleaginoase (-24,2%), produse medicinale și farmaceutice (-56,4%), tutun brut și prelucrat (-33,1%), petrol, produse petroliere și produse înrudite (-50,1%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-55,9%), produse lactate și ouă de păsări (-53,9%), carne și preparate din carne (-53,0%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (-59,3%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-15,8%), cereale și preparate pe bază de cereale (-0,7%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (-42,8%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-12,2%), fier și oțel (-64,5%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (-14,4%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (-28,0%), pastă de hârtie și deșeuri de hârtie (-28,6%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (-23,4%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (-5,7%), articole din lemn, exclusiv mobilă (-2,3%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (-3,7%), care au influențat la micșorarea pe total exporturi cu 10,2%.
Totodată, s-au majorat exporturile de grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 1,9 ori), legume și fructe (+18,0%), îmbrăcăminte și accesorii (+9,1%), animale vii (de 10,1 ori), încălțăminte (de 1,5 ori), produse chimice organice (+45,4%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (de 1,7 ori), articole de voiaj; sacoșe și similare (de 1,6 ori), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+7,8%), articole din minerale nemetalice (+10,1%), mobilă și părțile ei (+2,3%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+2,0%), hrană destinată animalelor (+8,1%), articole prelucrate din metal (+9,9%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale (+10,5%), piei crude, piei tăbăcite și blănuri brute (de 2,3 ori), lemn și plută (de 3,3 ori), materiale plastice sub forme primare (de 1,9 ori), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+5,8%), vehicule rutiere (+3,8%), metale neferoase (de 2,4 ori), aur nemonetar (de 1,9 ori), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (+3,9%), piele, altă piele și blană prelucrate (de 2,6 ori), produse tanante și colorante (de 1,5 ori), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+33,5%), materiale plastice prelucrate (+12,2%), atenuând astfel scăderea pe total exporturi cu 8,2%.
Importurile de mărfuri realizate în luna februarie 2020 au însumat 484,9 mil. dolari SUA, cu 27,6% mai mult, față de luna anterioară și cu 5,6% - comparativ cu luna februarie 2019.
În ianuarie-februarie 2020 importurile de mărfuri au constituit 864,8 milioane dolari SUA, volum superior celui înregistrat în ianuarie-februarie 2019 cu 4,0%.
Majoritatea importurilor de mărfuri au fost realizate cu mijloacele de transport rutier (82,9% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (7,4%), transportul feroviar (5,0%), aerian (2,4%), maritim (1,6%), autopropulsie (0,5%) și expedieri poștale (0,2%).
Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 409,6 milioane dolari SUA (cu 5,7% mai mult, față de ianuarie-februarie 2019), deținând o pondere de 47,3% în total importuri (46,6% - în ianuarie-februarie 2019).
Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 221,0 milioane dolari SUA (cu 2,1% mai puțin, decât în ianuarie-februarie 2019), care echivalează cu o cotă de 25,6% în total importuri (27,1% - în ianuarie-februarie 2019).
Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-februarie 2020, comparativ cu perioada similară din anul 2019, relevă creșterea importurilor din România (+13,2%), Turcia (+18,1%), Polonia (+23,0%), Ucraina (+4,4%), Bulgaria (+43,7%), Japonia (+39,7%), Ungaria (+11,4%), Olanda (+24,2%), Germania (+2,5%), Serbia (de 1,5 ori), Coreea de Sud (+32,0%), Azerbaidjan (de 24,9 ori), Spania (+10,5%), Kazahstan (de 1,8 ori), Emiratele Arabe Unite (de 2,4 ori), Lituania (+37,0%), Irlanda (de 1,8 ori), Georgia (de 2,0 ori), Slovenia (+16,1%), Pakistan (de 1,6 ori), Croația (de 2,6 ori), Portugalia (+19,2%), Ecuador (+16,1%), Indonezia (de 1,7 ori), Mexic (de 1,8 ori), Norvegia (+23,8%), Cote D'Ivoire (de 12,5 ori), Brazilia (+40,4%), Singapore (de 2,3 ori), Argentina (de 1,6 ori), Iran (de 1,7 ori), Bangladesh (+14,4%), Iordania (de 3,6 ori), Noua Zeelandă (de 3,4 ori), Africa de Sud (+43,4%), Canada (+19,6%), care a favorizat majorarea pe total importuri cu 7,1%.
În același timp, s-au diminuat importurile din Federația Rusă (-5,8%), Austria (-26,5%), China (-2,2%), Slovacia (-34,0%), Belarus (-8,9%), Republica Cehă (-8,1%), Elveția (-22,5%), Belgia (-14,8%), Turkmenistan (-43,4%), Suedia (-20,2%), Israel (-35,9%), Macedonia de Nord (-95,8%), Franța (-2,7%), Egipt (-30,9%), Italia (-1,1%), Maroc (-31,9%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-4,5%), Grecia (-12,5%), Bosnia și Herțegovina (-79,4%), San Marino (-82,2%), Insulele Feroe (-40,1%), Estonia (-34,2%), Vietnam (-4,3%), Finlanda (-11,0%), Danemarca (-6,5%), atenuând astfel creșterea pe total importuri cu 3,3%.
În ianuarie-februarie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2019, au sporit importurile de îngrășăminte minerale sau chimice (de 2,3 ori), petrol, produse petroliere și produse înrudite (+19,1%), fier și oțel (de 1,6 ori), semințe și fructe oleaginoase (de 1,5 ori), produse lactate și ouă de păsări (+43,3%), articole prelucrate din metal (+21,8%), cereale și preparate pe bază de cereale (+29,6%), articole din minerale nemetalice (+23,6%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+8,9%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale (+11,1%), îmbrăcăminte și accesorii (+11,3%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+36,8%), tutun brut și prelucrat (+28,9%), piele, altă piele și blană prelucrate (+19,0%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (de 2,3 ori), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+9,4%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+13,3%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+26,1%), peste, crustacee, moluște (+14,3%), produse chimice anorganice (de 1,6 ori), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+33,8%), produse tanante și colorante (+27,6%), materiale plastice prelucrate (+6,1%), hrană destinată animalelor (+15,1%), lemn și plută (+16,1%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (+27,3%), legume și fructe (+1,4%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (+18,8%), încălțăminte (+5,4%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (+1,9%), materiale plastice sub forme primare (+5,6%), articole de voiaj; sacoșe și similare (+20,4%), cauciuc prelucrat (+3,4%), animale vii (+29,4%), uleiuri și grăsimi de origine animală (de 1,6 ori), facilitând astfel creșterea pe total importuri cu 10,0%.
Totodată au scăzut importurile de gaz și produse industriale obținute din gaz (-28,2%), produse medicinale și farmaceutice (-16,6%), vehicule rutiere (-10,5%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-14,9%), energie electrică (-38,1%), metale neferoase (-14,7%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (-9,7%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (-18,8%), produse chimice organice (-42,4%), carne și preparate din carne (-16,2%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (-34,2%), mobilă și părțile ei (-7,5%), cărbune, cocs și brichete (-16,3%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (-0,4%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (-2,1%), fibre textile și deșeurile lor (-10,4%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (-1,7%), atenuând astfel creșterea pe total importuri cu 6,5%.
Deficitul balanței comerciale în luna februarie 2020 a fost de 239,5 mil. dolari SUA, cu 79,0 mil. dolari SUA (+49,3%) mai mult față de cel înregistrat în luna ianuarie 2020 și cu 21,7 mil. dolari SUA (+10,0%) - comparativ cu luna februarie 2019.
Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor Republicii Moldova a determinat acumularea în ianuarie-februarie 2020 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 400,0 milioane dolari SUA, cu 44,0 milioane dolari SUA (+12,3%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2019.
Cu țările Uniunii Europene (UE-28) balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de 91,2 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI – 161,1 milioane dolari SUA, respectiv cu 10,3 milioane dolari SUA (+12,7%) și cu 0,1 milioane dolari SUA (+0,1%) mai mult, față de cel înregistrat în ianuarie-februarie 2019.
Anexe:
*Note:
1 Informația nu include operațiunile de export-import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.2 Datele pentru ianuarie-februarie 2020 sunt provizorii, iar pentru perioadele corespunzătoare din anii precedenți - date rectificate.3 Reexporturile de mărfuri străine includ în sine reexporturile clasice de mărfuri și reexporturile de mărfuri după prelucrare.Reexporturile clasice de mărfuri reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.
Sursa datelor:
- Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import a agenților economici și persoanelor fizice).
Informații relevante:
- Banca de date statistice / Comert exterior / Export, import, balanta comerciala
- Metadate de referinţă
- Concepte şi definiţii "Comerțul exterior de mărfuri"
- Calendarul de diseminare electronică a informațiilor statistice în anul 2020