Repartizarea salariaților conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 20211,2
Biroul Național de Statistică informează că, conform rezultatelor cercetării „Repartizarea efectivului de salariați conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 2021”, câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat în luna septembrie a.c. a constituit 8996,5 lei.
Aproximativ 3 din 4 salariați (73,2%) au avut salarii de până la 10 mii lei, iar fiecare a patra persoană a avut un salariu mai mare de 10 mii lei.
Fiecare al doilea salariat (50,4%) a avut un salariu mai mic de 7 mii lei, 22,8% au avut salarii cuprinse între 7 și 10 mii lei, 15,4% – între 10 și 15 mii lei, iar 11,3% au avut salarii mai mari de 15 mii lei.
Datele graficului în format .xlsx
Comparativ cu luna septembrie 2020, s-a micșorat ponderea salariaților care au salarii mai mici de 7 mii lei și, respectiv, s-a mărit ponderea salariaților cărora li s-au calculat salarii mai mari de 7 mii lei (cu 7,2 puncte procentuale). Cea mai semnificativă scădere a ponderii, cu 3,1 p.p., s-a înregistrat în rândul salariaților care au avut salarii de până la 3 mii lei. Cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată în rândul salariaților care au avut salarii de peste 10 mii lei – cu 5,5 p.p.
Datele graficului în format .xlsx
Repartizarea pe activități economice relevă o concentrare a angajaților cu „salarii mici” în:
- activitățile de cazare și alimentație publică, unde 11,5% din salariați au un salariu mai mic de 3 mii lei, fiecare al doilea – are salariul cuprins între 3 și 5 mii lei, iar 21,7% – între 5 și 7 mii lei;
- artă, activități de recreere și de agrement, unde 15,5% din totalul salariaților au un salariu mai mic de 3 mii lei, fiecare al treilea – are salariul cuprins între 3 și 5 mii lei, iar 28,2% – între 5 și 7 mii lei;
- agricultură, silvicultură și pescuit, unde 9,3% din totalul salariaților au un salariu mai mic de 3 mii lei, 37,1% – au salariul cuprins între 3 și 5 mii lei, iar 25,6% - între 5 și 7 mii lei.
La polul opus, în grupa „salariilor mari”, se află salariații din activitățile:
- informații și comunicații, unde 86,6% din salariați au salarii mai mari de 7 mii lei, inclusiv 70,8% au salariul mai mare de 10 mii lei;
- activități financiare și de asigurări, unde 85,9% din salariați au salarii mai mari de 7 mii lei, inclusiv 59,3% au salarii mai mari de 10 mii lei;
- administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii, unde 67,4% din salariați au salarii mai mari de 7 mii lei, inclusiv 34,4% au salariul mai mare de 10 mii lei.
- Anexă (3 tabele format .xlsx)
Note:
1 Informația este prezentată fără datele unităților din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.2 Datele includ unitățile economice și sociale cu 4 și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare, indiferent de numărul de salariați. Sunt incluși doar salariații care au lucrat luna septembrie în întregime și ziua deplină.
Informații relevante: