RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / Rezultatele estimărilor privind numărul populației cu reședință obișnuită în profil teritorial au fost prezentate în cadrul unui eveniment public
Rezultatele estimărilor privind numărul populației cu reședință obișnuită în profil teritorial au fost prezentate în cadrul unui eveniment public
11.07.2022
Versiune tipar

Rezultatele estimărilor privind numărul populației cu reședință obișnuită în profil
teritorial au fost prezentate în cadrul unui eveniment public

Rezultatele estimărilor privind numărul populației cu reședință obișnuită în profil teritorial au fost prezentate astăzi, 11 iulie 2022, în cadrul unui eveniment public organizat de către Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS) în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în Moldova (SDC), cu participarea reprezentanților autorităților și a altor instituții publice, mediului academic, partenerilor de dezvoltare, sectorului asociativ, mass-media.

La eveniment, reprezentanții BNS și experții naționali și internaționali prezenți au vorbit despre modalitatea estimării numărului populației și a migrației internaționale la nivel teritorial (pe raioane), cu dezagregarea datelor după caracteristici precum vârsta, sexul sau mediul de reședință, pentru perioada 2014-2022, subliniind că, informațiile în cauză sunt oportune și relevante pentru elaborarea politicilor demografice, sociale, economice și de mediu și luarea deciziilor bazate pe dovezi de către autoritățile publice centrale și locale, dar și de mediul de afaceri. Aceștia au menționat că estimările privind numărul și structura populației sunt printre cele mai importante statistici dat fiind faptul că acestea stau la baza producerii altor indicatori statistici (în special celor raportați la numărul populației) din diverse domenii de interes factorii de decizie și pentru societate în ansamblu.

Directorul general al BNS, Oleg Cara, a subliniat că aceste date statistice sunt indispensabile pentru studierea și definirea unui spectru larg de politici privind problemele sociale, economice, dar și de mediu, atât la nivel național cât și subnațional, fiind importante și la nivel regional, și internațional. Oleg Cara a declarat că:“Estimarea numărului populației Republicii Moldova pe raioane și pe medii de reședință (urban/rural) a fost posibilă doar grație colaborării cu instituțiile naționale, și anume cu Agenția Servicii Publice și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care au furnizat date relevante cu privire la evenimentele demografice și migrația internațională din registrele și sistemele informaționale deținute de acestea. În această activitate BNS s-a condus de recomandările metodologice internaționale din domeniu, fiind susținut în acest exercițiu de experți internaționali și naționali, care au adus un aport considerabil la obținerea acestor rezultate”. În context, directorul general a mulțumit instituțiilor naționale pentru colaborare fructuoasă, exprimându-și încrederea că această colaborare va fi extinsă, pentru a asigura baza informațională necesară și în format potrivit pentru realizarea calculelor suplimentare de estimare a populației cu reședința obișnuită la nivel teritorial mai dezagregat: pe orașe, comune/sate, necesare pentru dezvoltarea social-economică a localităților țării. De asemenea, Oleg Cara și-a exprimat gratitudinea Fondului Națiunilor Unite pentru Populație și Agenţiei Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare în Moldova pentru sprijinul valoros acordat BNS întru îmbunătățirea statisticilor demografice, precum și asistență tehnică și financiară acordată pentru dezvoltarea întregului sistem statistic național pe parcursul a mai mulți ani împreună și cu alți parteneri de dezvoltare.

Datele statistice prezentate cu privire la distribuția teritorială a numărului populației și a migrației permit îmbunătățirea calculelor indicatorilor demografici, economici și sociali, precum și elaborarea programelor socio-economice, la nivel național și local. În acest context, Dr. Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA în Republica Moldova a remarcat importanța acestor date pentru dezvoltarea comunităților locale și îmbunătățirea calității vieții fiecărui cetățean. “Datele demografice sunt esențiale. Dinamica populației din Republica Moldova, la fel ca și oriunde în lume, necesită date exacte și fiabile la nivel național și local, care servesc drept fundament în elaborarea politicilor bazate pe drepturile oamenilor și orientate pe necesitățile celor mai vulnerabile grupuri. Biroul Național de Statistică face astăzi un pas important, aliniindu-se recomandărilor internaționale și oferind cele mai bune date disponibile despre situația demografică în fiecare raion în parte. Acesta este un nou capitol pentru sistemul statistic național și pentru locuitorii Republicii Moldova. UNFPA va continua să ofere suport țării în eforturile sale de a consolida reziliența demografică, bazându-se pe date fiabile”, a notat Nigina Abaszada.

La rândul său, Caroline Tissot, Directoarea Agenţiei Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare în Moldova (SDC) a menționat că ”Elveția este determinată să sprijine sistemele de date statistice de calitate din întreaga lume, inclusiv în Republica Moldova. Statisticile exacte și actualizate, bazate pe standarde internaționale,  constituie o bază solidă pentru elaborarea unor politici naționale și locale incluzive și bine direcționate (economice, sociale, de sănătate, de mediu etc.), precum și pentru monitorizarea acestora. Pentru Republica Moldova, datele despre migrația internațională sunt foarte importante în acest proces”.  

În cadrul activității de estimare a numărului populației cu reședință obișnuită în profil teritorial, BNS a primit asistență consultativă din partea expertului internațional în demografie, Eliahu Ben Moshe, care de mai mulți ani acordă suport metodologic BNS în acest domeniu statistic, dar și a Mariei Vremiș, expertă națională în statistică, în măsurarea și analiza migrației.

Conform practicii internaționale, cele mai fiabile estimări ale numărului populației țării sunt obținute în urma recensămintelor populației care sunt organizate cu o anumită periodicitate (de regulă, nu mai rar decât o dată la 10 ani). Oficiile naționale de statistică produc, în anii dintre recensăminte, estimări ale populației care se bazează pe rezultatele obținute în cadrul ultimului recensământ al populației, ajustate anual la sporul natural și la sporul migrațional, ambele estimate în baza surselor de date administrative.

Notăm că, estimarea numărului populației Republicii Moldova pe raioane și pe medii de reședință (urban/rural) a fost efectuată cu aplicarea definiției internaționale de reședință obișnuită (definită ca locul în care persoana a trăit sau își petrece în mod obișnuit perioada zilnică de odihnă preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absențele temporare), în baza datelor Recensământului Populației și al Locuințelor din 2014 ajustate în rezultatul Anchetei de control, și cu utilizarea în calcule a migrației internaționale estimate în baza datelor Inspectoratului General al Poliției de Frontieră cu privire la traversările frontierei de stat de către persoanele fizice și distribuite la nivel teritorial cu utilizarea datelor administrative deținute de Agenția Servicii Publice.

Având acces la numărul real al persoanelor care au emigrat (inclusiv cei care ulterior s-au stabilit cu domiciliul în alt stat, fără a urma procedura legală de autorizare a emigrării din Republica Moldova) sau au revenit în țară, este posibilă calcularea numărului persoanelor care s-au aflat de facto pe teritoriul Republicii Moldova la o anumită dată. 

Prin aplicarea definiției internaționale de reședință obișnuită, autoritățile publice centrale și locale, dar și alți utilizatori de date, vor avea acces la informații statistice îmbunătățite privind schimbările demografice și migraționale produse în țară într-o anumită perioadă, ceea ce va servi drept suport informațional solid pentru a facilita elaborarea și implementarea politicilor naționale și de dezvoltare locală.   

 
Toate aspectele metodologice privind estimarea numărului populației cu reședința obișnuită și a numărului migranților interni și externi pe raioane și medii de reședință, pentru perioada 2014-2021, au fost prezentate de către specialiștii BNS și experții în domeniu, în cadrul evenimentului.

Notăm că, activitatea de estimare a numărului populației cu reședință obișnuită în profil teritorial a fost desfășurată în cadrul Proiectului “Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale ale Biroului Național de Statistică” finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).

Eveniment_POP_11_07_22_1.JPGEveniment_POP_11_07_22_2_1.JPG
Eveniment_POP_11_07_22_3.JPGEveniment_POP_11_07_22_4.JPG
Eveniment_POP_11_07_22_5.JPG
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran