Delegația BNS participă la Reuniunea de Nivel Înalt a oficiilor de
statistică din Țările Parteneriatului Estic și Asia Centrală
Delegația Biroului Național de Statistică (BNS) condusă de Directorul general al BNS, Oleg Cara, participă în perioada 28-30 septembrie curent la lucrările Reuniunii de Nivel Înalt pentru Țările din Parteneriatul Estic și Asia Centrală. Evenimentul este organizat de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE), Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat), Oficiul de Statistică al Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA) și se desfășoară la Tbilisi, Georgia.
La reuniune participă înalți reprezentanți ai Eurostat, UNECE, EFTA, ai oficiilor naționale de statistică ale țărilor Parteneriatul Estic, printre care și Republica Moldova, și din statele din Asia Centrală.
Evenimentul se desfășoară sub genericul ,,Surse de date și coordonarea în cadrul sistemelor statistice” și se axează pe evoluțiile recente în domeniu la nivel european și în statele reprezentate la reuniune, fiind pus accentul pe provocările și oportunitățile de dezvoltare ale sistemelor naționale de statistică.
În context, directorul general al BNS, Oleg Cara, a vorbit despre realizările recente ale BNS, referindu-se în special la:
- Consolidarea cadrului instituțional, legal și coordonării statistice, fiind menționate o serie de rezultate precum aprobarea Legii cu privire la Recensământul Populației și al Locuințelor, aprobarea și punerea în aplicare a Regulamentului privind identificarea altor producători de statistici oficiale precum și a Regulamentului privind accesul la date individuale în scopuri științifice, elaborate în corespundere cu prevederile standardele europene ș.a.;
- Dezvoltarea producției de statistici oficiale armonizate la standardele internaționale, în special cele UE, enumerând o serie de cercetări statistice noi pe care BNS le-a implementat ce vizează accesul la serviciile de sănătate, consumul de energie în gospodării, tehnologia informației și a comunicațiilor, tendințele în afaceri ș.a.;
- Optimizarea și modernizarea proceselor statistice și utilizarea surselor alternative de date, precum: implementarea metodei CAPI (Computer-Assisted Personal Interviewing), colectarea datelor georeferențiale, utilizarea surselor de date administrative;
- Dezvoltarea sistemului de management al calității, fiind enumerate aprobarea Politicii de revizuire a datelor statistice, documentarea procesului în corespundere cu elaborarea Ghidului de calitate pentru producătorii de date statistice, a Regulamentului privind divulgarea statistică ș.a.;
- Dezvoltarea accesului la date statistice prin oferirea accesului la date individuale în scopuri științifice, dezvoltarea unei noi pagini web modernizate ș.a.
De asemenea, în cadrul evenimentului sunt abordate și aspecte de ordin legislativ și operațional referitoare la accesul la informații din sursele de date administrative și private, precum și alte surse și metode noi de utilizare a datelor în scopuri statistice (date scanate, big data etc.), cooperarea cu deținătorii de astfel de date, procesarea și diseminarea datelor.
Un alt subiect de discuție se referă la consolidarea capacităților oficiilor naționale de statistică privind modernizarea producerii statisticilor întru asigurarea calității înalte a datelor, în special a comparabilității internaționale a statisticilor. Vor fi discutate de asemenea aspecte ce țin de exercițiile de evaluare externă a sistemului statistic național (evaluare globală și sectorială, peer-review etc.).
Referințe utile: