RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna august și în ianuarie-august 2022
Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna august și în ianuarie-august 2022
17.10.2022
Versiune tipar

Comerțul internațional cu mărfuri al Republicii Moldova în luna august și în ianuarie-august 20221,2,3

Exporturile de mărfuri realizate în luna august 2022 au avut o valoare de 329,4 milioane dolari SUA, cu 2,6% mai puțin, în raport cu luna iulie 2022 și cu 39,4% mai mult, comparativ cu luna august 2021 (Figurile 1 și 2).

Datele graficului în format .xlsx

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-august 2022 exporturile de mărfuri au însumat 2959,1 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 1), valoare mai mare cu 63,6%, comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2021.

Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-august 2022 au constituit 2107,9 milioane dolari SUA (71,2% din total exporturi), fiind în creștere cu 57,2% față de perioada similară din anul 2021, care a contribuit la majorarea valorii totale a exporturilor cu 42,4%.

Reexporturile de mărfuri străine (după prelucrare și clasice) în ianuarie-august 2022 s-au cifrat la 851,2 milioane dolari SUA (28,8% din total exporturi), sau cu 82,1% mai mult, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021. Această creștere a influențat majorarea pe total exporturi, cu 21,2%.

Reexporturile de mărfuri după prelucrare (inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere și alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci comune decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 11,7% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (motorină, benzine auto, autoturisme, nuci comune decojite, medicamente, ulei de floarea soarelui, semințe de floarea soarelui, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, țigarete care conțin tutun, votcă, whisky, lichioruri, distilate de vin sau de tescovină de struguri, parfumuri, ape de toaletă, produse pentru înfrumusețare, genți de voiaj, truse de toaleta, rucsacuri și genți sportive, ceasuri de mână și alte ceasuri, porumb) – 17,1%.

Mijloacele de transport rutier, în ianuarie-august 2022 (Figura 3 și Anexa 4), rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (74,5% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (15,4%), transportul feroviar (9,0%), transportul aerian (0,8%) și instalații fixe de transport (0,3%).

Datele graficului în format .xlsx

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27), în ianuarie-august 2022, au totalizat 1759,2 milioane dolari SUA (cu 55,4% mai mult, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021), deținând o pondere de 59,5% în total exporturi, în descreștere cu 3,1 puncte procentuale față de ianuarie-august 2021 (Figura 4 și Anexa 1).

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI, în ianuarie-august 2022, au avut o valoare de 622,5 milioane dolari SUA (de 2,2 ori mai mult4, în raport cu perioada similară din anul 2021), care echivalează cu o cotă de 21,0% în total exporturi, în creștere cu 5,4 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-august 2021 (Figura 4 și Anexa 1).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-august 2022 principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri (Figura 5 și Anexa 1), care au deținut 93,3% din total exporturi au fost: România (28,3% din total exporturi), Ucraina (13,9%), Turcia (8,7%), Italia (8,2%), Germania (5,5%), Federația Rusă (5,0%), Bulgaria (4,2%), Polonia (2,8%), Cehia (2,2%), Elveția (2,0%), Iran (1,8%), Regatul Țarilor de Jos (Netherlands) (1,7%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1,6%), Belarus (1,5%), Ungaria (1,2%), Franța și Statele Unite ale Americii (câte 0,9%), Spania și Grecia (câte 0,8%), Liban, Portugalia și Austria (câte 0,5%).

Datele graficului în format .xlsx

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-august 2022, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021 (Anexa 1), relevă majorarea livrărilor de mărfuri în Ucraina (de 7,3 ori), România (de 1,7 ori), Italia (de 1,7 ori), Bulgaria (de 4,4 ori), Turcia (+58,1%), Iran (de 2910,1 ori), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (de 2,2 ori), Polonia (+23,4%), Elveția (+31,1%), Cehia (+21,1%), Ungaria (+43,8%), Statele Unite ale Americii (de 1,6 ori), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+21,3%), Cipru (de 2,8 ori), Franța (+29,9%), Grecia (+25,5%), Spania (+23,3%), Serbia (de 1,7 ori), Lituania (de 2,0 ori), Canada (de 1,9 ori), Egipt (de 2,2 ori), Belarus (+9,6%), Arabia Saudită (de 2,2 ori), Iordania (de 4,6 ori), Irak (+59,6%), Siria (de 2,2 ori), Croația (de 3,6 ori), Kazahstan (+21,6%), Austria (+12,9%), care a contribuit la creșterea pe total exporturi cu 66,3%.

În același timp, s-au micșorat exporturile de mărfuri în Federația Rusă (-13,2%), Emiratele Arabe Unite (-81,0%), Germania (-4,4%), Indonezia (-90,8%), Israel (-34,2%), China (-33,7%), Malaysia (-94,7%), Georgia (-18,2%), Belgia (-13,7%), Libia (-97,7%), Bangladesh (-96,4%), Portugalia (-8,1%), Finlanda (-82,0%), atenuând astfel, majorarea pe total exporturi cu 3,4%.

În structura exporturilor, din ianuarie-august 2022 (Figura 6 și Anexa 6), ponderi semnificative le-au revenit următoarelor grupe de mărfuri: cereale și preparate pe bază de cereale (13,0%); mașini și aparate electrice și părți ale acestora (12,0%); petrol, produse petroliere și produse înrudite (10,9%); semințe și fructe oleaginoase (10,0%); grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (9,5%); legume și fructe (7,9%); îmbrăcăminte și accesorii (6,7%); băuturi alcoolice și nealcoolice (3,6%); mobilă și părțile ei (3,3%); vehicule rutiere (2,1%); fire, țesături, articole textile și produse conexe (2,0%); articole din minerale nemetalice (2,0%);

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-august 2022, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021 (Anexa 6), au crescut exporturile de petrol, produse petroliere și produse înrudite, în principal reexporturi (de 23,7 ori, datorită sporirii livrărilor în Ucraina, de 31,0 ori), cereale și preparate pe bază de cereale (de 2,6 ori), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 6,2 ori), semințe și fructe oleaginoase (de 2,5 ori), legume și fructe (+35,6%), hrană destinată animalelor (de 3,4 ori), vehicule rutiere, preponderent reexporturi (de 1,7 ori), articole din minerale nemetalice (+41,8%), îmbrăcăminte și accesorii (+9,6%), produse chimice organice (+49,1%), energie electrică (de 2233,2 ori, generată de majorarea livrărilor în Ucraina), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+14,5%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (de 2,3 ori), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (de 1,9 ori), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+45,2%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (de 1,6 ori), produse chimice anorganice (de 6,8 ori), produse lactate și ouă de păsări (+41,9%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (de 3,3 ori), articole din lemn (+13,9%), influențând creșterea pe total exporturi cu 64,8%.

Totodată, s-au redus exporturile de produse medicinale și farmaceutice (-37,8%), băuturi alcoolice și nealcoolice (-12,7%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-21,1%), mobilă și părțile ei (-5,3%), animale vii (-37,4%), carne și preparate din carne (-48,8/%), atenuând majorarea pe total exporturi cu 3,2%.

Importurile de mărfuri realizate în luna august 2022 au constituit 780,0 milioane dolari SUA, cu 2,5% mai mult, față de luna iulie 2022 și cu 35,7% mai mult, comparativ cu luna august 2021 (Figurile 7 și 8).

Datele graficului în format .xlsx

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-august 2022 importurile de mărfuri au însumat 5891,7 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 2), nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2021, cu 33,8%.

Majoritatea importurilor de mărfuri, în ianuarie-august 2022 (Figura 9 și Anexa 5), continuă a fi realizate cu mijloacele de transport rutier (76,8% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (8,7%), transportul maritim (7,4%), transportul feroviar (4,8%), transportul aerian (1,6%), autopropulsie (0,6%) și expedieri poștale (0,1%).

Datele graficului în format .xlsx

Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene (UE-27), în ianuarie-august 2022, s-au cifrat la 2717,7 milioane dolari SUA (cu 32,6% mai mult, față de aceeași perioadă din anul 2021), deținând o pondere de 46,1% în total importuri, în scădere cu 0,4 puncte procentuale, comparativ cu ianuarie-august 2021 (Figura 10 și Anexa 2).

Importurile de mărfuri provenite din țările CSI, în ianuarie-august 2022, au avut o valoare de 1494,2 milioane dolari SUA (cu 42,2% mai mult5, decât în perioada corespunzătoare din anul 2021), care echivalează cu o cotă de 25,4% în total importuri, în creștere cu 1,5 puncte procentuale, față de ianuarie-august 2021 (Figura 10 și Anexa 2).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-august 2022, în topul țărilor de origine a importurilor de mărfuri (Figura 11 și Anexa 2) s-au regăsit: România (16,8%), Federația Rusă (13,6%), China (10,1%), Ucraina (9,7%), Turcia (6,9%), Germania (6,5%), Italia (5,1%), Polonia (3,3%), India (2,9%), Franța (2,2%), Ungaria (2,0%), Statele Unite ale Americii, Cehia și Bulgaria (câte 1,5%), Spania și Belarus (câte 1,2%), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (1,0%), Austria (0,9%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Japonia și Grecia (câte 0,8%), Coreea de Sud (0,7%), Belgia și Slovacia (câte 0,6%).

Datele graficului în format .xlsx

Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-august 2022, comparativ cu perioada similară din anul 2021 (Anexa 2), relevă majorarea importurilor provenite din România (de 1,8 ori), Federația Rusă (+49,2%), Ucraina (+40,6%), India (de 5,9 ori), Turcia (+30,2%), China (+16,2%), Ungaria (+46,9%), Bulgaria (+50,3%), Polonia (+17,3%), Germania (+8,1%), Grecia (de 2,2 ori), Statele Unite ale Americii (+30,4%), Franța (+12,9%), Cehia (+17,0%), Regatul Țărilor de Jos (Netherlands) (+23,5%), Spania (+15,6%), Slovacia (+34,9%), Azerbaidjan (de 9,0 ori), Coreea de Sud (+25,3%), Israel (de 2,0 ori), Turkmenistan (de 2,0 ori), Serbia (+33,8%), Italia (+2,1%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (+13,8%), Suedia (+25,6%), Finlanda (+45,2%), care a influențat creșterea pe total importuri cu 33,6%.

În același timp, s-au redus importurile provenite din Belarus (-15,4%), Austria (-17,6%), Argentina (-63,0%), Vietnam (-16,9%), atenuând, astfel, creșterea pe total importuri cu 0,9%. 

În structura importurilor, din ianuarie-august 2022 (Figura 12 și Anexa 7), ponderi importante au deținut următoarele grupe de mărfuri: petrol, produse petroliere și produse înrudite (16,0%); gaz și produse industriale obținute din gaz (8,7%); mașini și aparate electrice și părți ale acestora (6,2%); vehicule rutiere (5,8%); fire, țesături, articole textile și produse conexe (3,8%); mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (3,7%); produse medicinale și farmaceutice (3,2%); mașini și aparate industriale cu aplicații generale, părți și piese detașate ale acestor mașini (2,8%); articole prelucrate din metal (2,3%); legume și fructe (2,2%); fier și oțel (2,1%); îmbrăcăminte și accesorii (2,1%).

Datele graficului în format .xlsx

În ianuarie-august 2022, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021 (Anexa 7), s-au majorat importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (de 2,5 ori), gaz și produse industriale obținute din gaz (de 3,2 ori, pe seama creșterii valorii gazului natural importat din Federația Rusă, de 3,5 ori), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (+48,8%), semințe și fructe oleaginoase (de 2,7 ori), vehicule rutiere (+23,0%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 7,2 ori), cereale și preparate pe bază de cereale (+56,7%), îngrășăminte minerale sau chimice (de 1,6 ori), energie electrică (de 5,0 ori), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+7,1%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+33,7%), produse lactate și ouă de păsări (+31,6%), fier și oțel (+13,6%), carne și preparate din carne (+35,3%), cauciuc prelucrat (+33,4%), cărbune, cocs și brichete (de 2,3 ori), fire, țesături, articole textile și produse conexe (+5,3%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+19,9%), legume și fructe (+8,1%), produse chimice anorganice (de 1,9 ori), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (+9,3%), materiale plastice sub forme primare (+18,1%), lemn și plută (+21,1%), pește, crustacee, moluște (+14,2%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+3,6%), încălțăminte (+17,0%), hrană destinată animalelor (+15,0%), contribuind, astfel, la creșterea pe total importuri cu 33,7%.

Totodată, s-au diminuat importurile de metale neferoase (-53,4%), produse medicinale și farmaceutice (-8,8%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (-24,4%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (-24,5%), articole prelucrate din metal (-2,1%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (-5,5%), tutun brut și prelucrat (-7,4%), atenuând majorarea pe total importuri, cu 1,6%.

Deficitul balanței comerciale în luna august 2022 a fost de 450,6 milioane dolari SUA (Figura 13), cu 27,7 milioane dolari SUA (+6,5%) mai mult, față de cel înregistrat în luna iulie 2022 și cu 112,0 milioane dolari SUA (+33,1%) mai mult, comparativ cu luna august 2021.

Datele graficului în format .xlsx

Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea, în ianuarie-august 2022, a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 2932,6 milioane dolari SUA (Figura 14 și Anexa 3), sau cu 338,1 milioane dolari SUA (+13,0%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2021.

În ianuarie-august 2022, balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 958,5 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI – 871,7 milioane dolari SUA, respectiv cu 40,8 milioane dolari SUA (+4,4%) și cu 103,0 milioane dolari SUA (+13,4%) mai mult, față de valorile înregistrate în perioada similară din anul 2021 (Anexa 3).

Datele graficului în format .xlsx

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-august 2022, a fost de 50,2%, în creștere cu 9,1 puncte procentuale, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021.

Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-august 2022, a constituit 64,7%, majorându-se cu 9,5 puncte procentuale, în raport cu perioada similară din 2021.

Cu țările CSI gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în ianuarie-august 2022, a marcat 41,7%, în creștere cu 14,8 puncte procentuale față de aceeași perioadă din anul 2021.

Persoanele fizice au importat, în ianuarie-august 2022, mărfuri în valoare de 151,16 milioane dolari SUA, cu 12,3% mai puțin, în raport cu perioada corespunzătoare din anul 2021. Scăderea a fost condiționată, în principal, de reducerea numărului de autoturisme importate (-24,1%), cărora le-au revenit 84,4% din importurile realizate de persoanele fizice.

 

Anexă (8 tabele în format .xlsx):

Note:

1 Informația nu include operațiunile de export -import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2
Datele pentru luna august 2022 sunt provizorii, iar pentru lunile și perioadele anterioare - date revizuite.

3
Diferențele între datele pe total și valorile obținute din însumarea diverselor structuri utilizate, sunt datorate rotunjirilor.

4
Sporirea exporturilor în țările CSI se datorează, în principal, de creșterea livrărilor (reexporturilor) de produse petroliere și gaze lichefiate în Ucraina.

5
Creșterea importurilor din țările CSI a fost generată, preponderent, de majorarea valorii gazului natural importat din Federația Rusă.
6 Datele cu privire la importurile de mărfuri, realizate de  către persoanele fizice au fost rectificate pe data de 18.10.2022.

Informații suplimentare:

  • Datele valorice sunt exprimate în prețuri FOB pentru exporturi și în prețuri CIF pentru importuri, iar soldul balanței comerciale se calculează ca diferență între aceste valori (FOB/CIF).
  • Reexporturile de mărfuri străine includ reexporturile clasice de mărfuriși reexporturile de mărfuri după prelucrare.
    Reexporturile clasice de mărfuri reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.
    Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.

Sursa datelor:

  • Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import ale persoanelor juridice și fizice).

Informații relevante:

Persoană de contact:  
Mariana Eni
Șef al direcției statistica comerțului exterior
tel. 022 24 16 65

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran