RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-august 2010
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-august 2010
22.09.2010
Versiune tipar

Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova,
în ianuarie-august 2010

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna august 2010 întreprinderile de transport feroviar, auto2, fluvial şi aerian au transportat 779,1 mii tone de mărfuri, cu 6,8% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 15,0% – comparativ cu luna august 2009. Parcursul mărfurilor în luna august 2010 a totalizat 264,0 mil. tone-km, cu 6,3% mai mult în raport cu luna iulie 2010 şi cu 8,9% – faţă de luna corespunzătoare din anul 2009.

În ianuarie-august 2010 întreprinderile de transport feroviar, auto2, fluvial şi aerian au transportat 4680,6 mii tone de mărfuri, sau 98,3% din volumul realizat în perioada similară din anul 2009. Diminuarea volumului de mărfuri transportate a fost condiţionată în principal de reducerea acestuia la întreprinderile de transport fluvial (-27,2%) şi feroviar (-18,1%).

Parcursul mărfurilor a totalizat 1810,5 mil. tone-km, cu 10,5% mai mult decît în ianuarie-august 2009.

Volumul de mărfuri transportate şi parcursul mărfurilor realizat
de întreprinderile de transport, pe moduri de transport

Ianuarie-august 2010

În % faţă de ianuarie-august 2009

August 2010

în % faţă de iulie 2010

în % faţă de august 2009

Mărfuri transportate – total, mii tone

4680,6

98,3

106,8

115,0

din care pe moduri de transport:

feroviar

2186,4

81,9

115,7

92,1

auto2

2411,7

121,8

99,2

146,2

fluvial

81,8

72,8

161,2

80,9

aerian

0,7

144,5

113,6

154,0

Parcursul mărfurilor – total, mil. tone-km

1810,5

110,5

106,3

108,9

din care pe moduri de transport:

feroviar

537,8

85,1

126,9

97,2

auto2

1271,5

126,4

98,6

115,8

fluvial

0,22

61,0

de 2,4 ori

64,8

aerian

1,0

149,4

116,3

146,3

În ianuarie-august 2010 întreprinderile de transport auto2 au transportat 2411,7 mii tone de mărfuri, cu 21,8% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul 2009. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul auto revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (51,2%) şi Bălţi (15,4%), raioanele: Străşeni (7,4%), Anenii Noi (5,2%), Sîngerei (3,9%), Ialoveni (2,7%) şi Cauşeni (2,5%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-august 2010 au fost transportate 2186,4 mii tone de mărfuri, sau 81,9% din volumul înregistrat în perioada similară din anul 2009. În structura mărfurilor încărcate în vagoane la staţiile de cale ferată din ţară ponderi mai mari  s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: metale feroase şi fier vechi – 29,2% (în ianuarie-august 2009 – 15,5%), cereale şi produse de panificaţie – 24,9% (în ianuarie-august    2009 – 42,4%), materiale de construcţie şi ciment – 14,5% (în ianuarie-august 2009 – 12,1%).

Numărul de pasageri transportaţi şi parcursul pasagerilor  în ianuarie-august 2010,
            pe moduri de transport public

Pasageri transportaţi

Parcursul pasagerilor

mii pasageri

în % faţă de ianuarie-august 2009

mil.  pasageri-km

în % faţă de ianuarie-august  2009

Transport public:

feroviar*

2922,4

93,8

236,1

93,4

autobuze şi microbuze

68176,1

97,5

1558,2

101,4

fluvial

79,4

104,9

0,16

104,9

aerian

386,4

125,0

466,7

115,4

 * Datele pe ianuarie-iulie

În ianuarie-august 2010 cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 68,2 mil. pasageri, cu 2,5% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2009. Ponderi semnificative în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiile Chişinău (62,1%) şi Bălţi (8,3%), raioanele: Cahul (4,6%), Orhei (3,3%), Ialoveni (1,9%), Ungheni (1,9%) şi Edineţ (1,5%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-iulie 2010 au fost transportaţi 2922,4 mii pasageri, cu 6,2% mai puţin faţă de perioada similară din anul 2009.

Note:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender
2  Inclusiv întreprinderile cu alte genuri de activitate, care efectuează transportări auto de mărfuri contra plată şi dispun de 10 şi mai multe autovehicule de marfă proprii sau închiriate

Persoana de contact:

Svetlana Bulgac
şef al secţiei statistica serviciilor de piaţă
Tel. 72 84 74

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran