RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Contravenţii constatate în anul 2015
Contravenţii constatate în anul 2015
29.04.2016
Versiune tipar

Contravenţii constatate în anul 2015

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind contravenţiile constatate pentru anul 2015.

În anul 2015 au fost constatate 579,6 mii contravenţii, cu 50,9 mii mai puţin comparativ cu anul precedent. Pentru majoritatea cazurilor de contravenţii constatate au fost aplicate pedepse (94,9%). Din numărul total al hotărîrilor adoptate, circa 6,9 mii (1,2%) au fost transmise organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind faptul că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii. În medie la 1000 persoane revin 155 cazuri de contravenţii constatate însoţite de aplicarea pedepselor.

Figura 1. Numărul contravenţiilor constatate şi a pedepselor aplicate, 2005-2015

În rezultatul examinării contravenţiilor pe parcursul anului au fost aplicate 11,7 mii avertizări, 537,4 mii amenzi (cu 8,8% mai puţin comparativ cu anul 2014) şi 0,6 mii privări de anumite drepturi (vezi anexa 1).

Din totalul contravenţiilor cu aplicare de amenzi circa 85% aparţin organelor Ministerului Afacerilor Interne, 5,1% organelor de control financiar şi fiscal (cu 2,5 puncte procentuale mai mult comparativ cu anul 2014), 2,6% organelor de protecţie a mediului, 2,1% judecătoriilor raionale şi municipale, şi cîte 1,0% -procuraturii şi organelor specializate în domeniul transporturilor1 etc.

Figura 2. Structura contravenţiilor după organele împuternicite, în 2015

În profil teritorial, cele mai multe contravenţii în rezultatul cărora au fost adoptate hotărîri privind aplicarea pedepselor au fost înregistrate în mun. Chişinău (68,2% din total contravenţii constatate la nivel de ţară după care urmează regiunea Centru (14,3%), Nord (10,5%) şi Sud (5,9%). În regiunea Nord, cele mai multe pedepse au fost aplicate în mun. Bălţi (13,5 mii cazuri) şi raionul Edineţ (6,9 mii cazuri), în Centru în raioanele Hînceşti şi Ungheni (respectiv 17,0 mii şi 13,9 mii cazuri), iar la Sud în raionele Cahul şi Căuşeni (respectiv 6,3 mii şi 5,2 mii cazuri) (vezi anexa 1).

Categorii de contravenţii. Pe categorii de contravenţii, aproape fiecare al doilea caz îl reprezintă încălcările în domeniul circulaţiei rutiere, urmate de contravenţiile ce atentează la ordinea publică şi securitatea publică (12,0%), contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare (8,0%) şi cele care atentează la regimul de transporturi (4,3%), etc.

Figura 3. Structura contravenţiilor constatate după categorii, în 2015

În total,pe parcursulanului 2015 au fost constatate 345,1 mii cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere sau cu 22,8% mai puţin comparativ cu anul precedent. Dintre acestea 337,4 mii cu aplicare de pedepse, în majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (97,7%), circa 9,5 mii avertizări (cu 6,9% mai mult comparativ cu anul precedent), 573 din cazuri au implicat privarea de anumite drepturi, iar în 43 de cazuri a fost aplicat arestul contravenţional.

Tabelul 1. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii din domeniul circulaţiei rutiere, în 2015

Total

inclusiv:

avertizare

amendă

privare de anumite drepturi

TOTAL

337336

9507

327138

573

inclusiv:

Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră

45730

65

45663

2

Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum

126729

-

126723

6

Încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor

40958

-

40949

7

Încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier

36489

4852

31637

-

Încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor

35164

-

35162

2

Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice

11005

-

11004

1

Conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor de amplasare a numărului de înmatriculare sau conducerea unui vehicul fără un astfel de număr

8012

1433

6554

25

Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere sau vinieta

8226

5

8220

1

Încălcarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi alţi participanţi la circulaţia rutieră

11278

3038

8240

-

Conducerea vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe

1786

4

1633

73

Alte tipuri de contravenţii

11959

119

11353

456

De cele mai dese ori au fost aplicate sancţiuni pentru exces de viteză (37,6%), pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere (13,6%), pentru încălcarea regulilor de înmatriculare, înregistrare de stat, revizie tehnică a vehiculelor (12,1%), pentru încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier (10,8%), pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor (10,4%), pentru încălcarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi alţi participanţi (3,3%) şi pentru încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice (3,3%). Pentru părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier au fost aplicate 438 privări de anumite drepturi (cu 31 la sută mai mult faţă de anul precedent), iar în 38 cazuri s-a aplicat arestul contravenţional. Pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate au fost trase la răspundere 1786 persoane comparativ cu 1944 persoane în anul 2014.

Contravenţiile care atentează la ordinea şi securitatea publică constituie 67,3 mii cazuri, inclusiv în cazul a 66,1 mii cazuri au fost aplicate amenzi. Comparativ cu anul 2014 această categorie de contravenţii s-a majorat cu 51,0%. Pentru aceste încălcări preponderent este aplicată amenda (99,9% din cazuri). Pedepsele cel mai des sunt aplicate pentru huliganism nu prea grav care constă în încălcarea ordinii publice (41,0%), pentru consum de băuturi alcoolice şi apariţia în stare de ebrietate în locurile publice (37,4%), tulburarea liniştii (10,7%), încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor ( 4,7%) şi încălcarea termenului de înregistrare a armei sau prelungirea permisului de deţinere (4,0%), etc.

Tabelul 2. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii privind atentarea la ordinea şi securitatea publică, în 2015

Total

inclusiv amendă:

TOTAL

66086

66075

inclusiv:

Huliganism nu prea grav

27108

27103

Consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi apariţia în astfel de locuri în stare de ebrietate produsă de alcool

24701

24697

Tulburarea liniştii

7089

7089

Încălcarea termenului de înregistrare, reînregistrare a armei individuale sau prelungire a permisului de deţinere a armei şi de portarmă

2651

2651

Încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor

3097

3097

Încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale şi a muniţiilor aferente

800

799

Alte tipuri de contravenţii

640

639

În cazul contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare au fost constatate 47,6 mii contravenţii şi respectiv au fost aplicate 43,9 mii sancţiuni sau cu 31% mai mult comparativ cu anul precedent. În această categorie predomină desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, fiind aplicate amenzi în 20,7 mii cazuri (de 2 ori mai mult comparativ cu anul precedent) sau aproape fiecare al doilea caz din categoria dată. Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control constituie 11,8% în structura amenzilor. Pentru încălcarea legislaţiei şi a regulilor din domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală au fost aplicate amenzi în 4,7 mii cazuri, ceea ce constituie 10,8% din totalul amenzilor aplicate la categoria contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător. Pentru încălcarea regulilor privind vinieta amenda constituie 10,6% din total amenzi, iar pentru încălcarea regulilor de prezentare a declaraţiilor privind calcularea contribuţiilor de asigurări sociale- 3,5 % şi încălcarea regulilor vamale-2,7%.

Contravenţiile ce atentează la regimul de transporturi au constituit 23,6 mii contravenţii cu aplicare de pedepse. În această categorie predomină încălcările ce ţin de deteriorarea drumurilor, mijloacelor tehnice de dirijare a circulaţiei rutiere (46,0%), călătoria fără bilet (24,5%) şi încălcarea normelor de capacitate a traficului de pasageri (10,2%). Pentru această categorie de încălcări preponderent este aplicată amenda (99,8%).

Contravenţiile ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice au constituit 24,7 mii cazuri de contravenţii constatate, inclusiv 20,7 mii cazuri cu aplicare de pedepse. Dintre acestea majoritatea de 16,5 mii (80%) sunt cazuri pentru injuria adusă în public, vorbele sau faptele care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei. Şi în cazul acestora preponderent este aplicată amenda, dar au fost înregistrate şi 16 cazuri de aplicare a pedepsei cu munca neremunerată în folosul comunităţii şi 7 avertizări.

Amenzi aplicate. În anul 2015 suma amenzilor aplicate a constituit 252,2 milioane lei sau cu 5% mai puţin faţă de anul precedent. Din suma totală a amenzilor aplicate au fost încasate numai 109,9 milioane lei sau doar 43,6%. Cel mai înalt nivel de încasare a amenzilor aplicate este înregistrat în raionul Taraclia (66%), Ştefan Vodă (52%), Călăraşi (50%). Pe de altă parte, cel mai mic nivel de încasare este înregistrat în raioanele Făleşti (25%), Edineţ (34%), Anenii Noi (38%) (vezi anexa 1).

Figura 4. Amenzi aplicate şi încasate, 2005-2015

Nivelul de încasare a amenzilor aplicate diferă de la o categorie de contravenţii la alta. Astfel, cea mai mare rată de încasare a amenzilor aplicate este înregistrată în domeniul protecţiei mediului- 47,% şi în domeniul circulaţiei rutiere – 46,8%, iar cea mai mică în cazul celor din domeniul comunicaţiilor electronice, poştale şi al tehnologiei informaţiei – 12% şi în domeniul contravenţiilor ce atentează la drepturi reale- 26,5%. Amenzile aplicate pentru contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare au fost încasate în proporţie de – 45,0% (vezi anexa 2).

Notă:

1 Ministerul Afacerilor Interne, Regia Transport Electric, IS”Calea Ferată”.

Persoană de contact:

Liubovi Stoianov
şef adjunct al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 73 15 68

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran