RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / Şedinţa lărgită anuală a Colegiului Biroului Naţional de Statistică
Şedinţa lărgită anuală a Colegiului Biroului Naţional de Statistică
19.03.2014
Versiune tipar

Şedinţa lărgită anuală a Colegiului Biroului Naţional de Statistică

Directorul general al Biroului Naţional de Statistică, Dna Lucia SPOIALĂ, a prezentat marţi, 18 martie curent, în cadrul Ședinţei lărgite anuale a Colegiului BNS - Raportul de activitate al instituţiei în perioada anului 2013.

La şedinţă a participat Vicepreşedintele Parlamentului RM, Dna Liliana PALIHOVICI, care a menţionat despre importanţa lucrărilor statistice realizate de către BNS în anul 2013, în special a exerciţiului de importanţă naţională care urmează a fi efectuat în anul 2014, Recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor, menţionînd efortul depus pentru pregătirea şi organizarea acestuia pe parcursului anului 2013.

De asemenea la şedinţă au participat, reprezentanţii ministerelor de resort cu care BNS are o colaborare în vederea realizării statisticilor de calitate şi coerente necesităţilor utilizatorilor, dar şi șefii organelor teritoriale de statistică din întreaga ţară. 

În discursul său, dna Lucia Spoială a remarcat că, pe parcursul anului 2013, BNS şi-a desfăşurat activitatea întru realizarea sarcinilor trasate în Programul Guvernului pentru anii 2011-2014 „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”, Programul de dezvoltare strategică al Biroului Naţional de Statistică pentru anii 2012-2014, Programul lucrărilor statistice pentru anul 2013 și  alte acte normative în vigoare.

Anul 2013 a fost marcat de evenimente importante în plan statistic, și anume:

  1. finalizarea bazei de date și publicarea datelor finale ale Recensămîntului General Agricol organizat în 2011;
  2. semnarea Acordului între Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova (BNS). Documentul prevede acordarea suportului financiar nerambursabil privind implementarea proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale în a produce statistici conforme standardelor Uniunii Europene şi celor internaţionale”;
  3. organizarea Seminarului internaţional „Clasificatoare statistice internaţionale”, cu asistența Departamentului de Statistică al ONU (UNSD) în cooperare cu Comisia Economică pentru Europa a ONU (ECE) şi organul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat) și participarea reprezentanţilor oficiilor de statistică ale ţărilor CSI, Georgia, Mongolia, reprezentanţi ai BNS, precum şi ai autorităţilor publice centrale de resort din ţară.

Pentru prima dată în anul 2013 a fost elaborată şi editată publicaţia „Statistica teritorială, ediţia 2013”, care cuprinde informaţie vizînd situaţia social-economică şi demografică în profil teritorial (regiuni de dezvoltare/municipii, raioane şi zone statistice) în perioada anilor  2008 - 2012.

Este de menționat și lansarea pentru prima dată în anul de raport a unui nou instrument interactiv „Calculatorul speranţei de viaţă” care calculează estimativ, numărul de ani pe care îi va trăi o persoană din Republica Moldova, în baza informaţiei oferite privind sexul, vîrsta (de la 0 la 90 ani) şi mediul de reşedinţă (urban/rural).

În afară de aceasta, întru asigurarea cu informaţie specifică, detaliată a autorităţilor publice centrale, precum şi a altor utilizatori au fost elaborate şi difuzate prin poşta electronică 342 buletine statistice cu date generalizate, din care: 120 - anuale,  75 - trimestriale şi 147 - lunare.

Banca de date statistice rămîne a fi unul din cele mai accesate instrumente de diseminare a datelor, oferind utilizatorilor posibilitatea creării tabelelor individuale din cca 570 tabele existente grupate în 25 domenii statistice cu 77 subdomenii şi actualizată de 890 ori cu serii de timp lunare, trimestriale şi anuale. Este de menţionat că, în anul 2013 a fost creat un nou domeniu - Statistica teritorială cu 92 tabele, din care 43 - tabele noi. De asemenea, pe parcursul anului 2013 au fost create următoarele subdomenii - Accidentele de munca şi condiţiile de munca la domeniul Statistica salarizării; Sisteme de alimentare cu apa si de canalizare,  Infrastructura edilitara şi activitatea de salubritate în cadrul domeniului Locuinţe. În total au fost create 53 tabele noi, numărul paginilor vizualizate fiind de  574 mii.

Întru identificarea nivelului de satisfacere al utilizatorilor privind serviciile şi informaţia statistică furnizată de către BNS, Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing „CBS-AXA” în perioada noiembrie - decembrie 2012 a realizat Sondajul de opinie privind gradul de satisfacere al utilizatorilor cu date statistice ale BNS, în cadrul Proiectului „Consolidarea Sistemului Statistic Naţional” (iniţiativă comună a PNUD, UNIFEM şi UNFPA), acţiune menită să contribuie la îmbunătăţirea proceselor de producere şi utilizare a informaţiei statistice.

Producţia datelor şi a informaţiilor statistice a reprezentat şi în anul 2013 preocuparea principală a activităţii Biroului Naţional de Statistică, înglobînd diverse procese de producţie, care au antrenat marea majoritate a resurselor umane, materiale şi financiare disponibile.

Totodată,  BNS a implementat versiunile naţionale ale clasificărilor statistice elaborate în conformitate cu cele internaţionale. Astfel, a fost elaborată noua versiune a proiectului Clasificatorului Statistic al Produselor (Bunurilor şi Serviciilor) al Republicii Moldova în legătură cu versiunea 2008 a Clasificării produselor asociate activităţilor din Comunitatea Economică Europeană (CPA, 2008). A demarat implementarea versiunii noi a Nomenclatorului produselor şi serviciilor industriale, PRODMOLD - 2013, armonizat la standardul uniunii Europene  PRODCOM, lista 2013.

Tot în anul 2013, au fost desfășurate acțiunile de pregătire pentru implementarea Sistemului Conturilor Naționale versiunea 2008, ale Organizației Națiunilor Unite în scopul producerii indicatorilor macroeconomici în corespundere cu acest standard internațional.

Activitatea organelor teritoriale pentru statistică (OTS), în anul 2013, s-a concretizat într-un ansamblu de acţiuni şi măsuri urmărind îmbunătăţirea colectării datelor de la unităţile raportoare, prelucrarea corespunzătoare a informaţiilor şi realizarea diseminării rezultatelor cercetărilor statistice, în concordanţă cu necesităţile utilizatorilor.

În linii generale, în perioada de raport, BNS în calitate de organ central al statisticii oficiale şi-a realizat obiectivul principal al activităţii sale, care a constat în producerea de statistici de calitate şi la timp, în scopul satisfacerii la un nivel înalt a cerinţelor tuturor categoriilor de utilizatori de date statistice.

În acest sens, principalele priorităţi pentru anul 2014 sînt :

  1. Pregătirea și efectuarea Recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor în 2014
  2. Perfecționarea sistemului tehnic informațional al Biroului Naţional de Statistică
  3. Continuarea procesului de îmbunătăţire a sistemului de indicatori, metodologiilor de calcul a acestora, sistemului de cercetări statistice în conformitate cu normele Uniunii Europene
  4. Perfecţionarea metodelor de eşantionare şi inferenţă statistică
  5. Dezvoltarea diseminării  informaţiei statistice
  6. Perfecţionarea  coordonării în cadrul sistemului statistic naţional
  7. Îmbunătăţirea managementului resurselor umane, ridicarea nivelului de calificare a cadrelor, prin perfecţionarea şi certificarea specialiştilor din cadrul BNS
  8. Dezvoltarea colaborării internaţionale în domeniul statisticii, în special, cu Eurostat şi statele membre ale Uniunii Europene în vederea armonizării statisticii naţionale cu standardele UE.
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran