RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / Actualizarea statutului indicatorilor ODD naționalizați
Actualizarea statutului indicatorilor ODD naționalizați
18.07.2018
Versiune tipar
Actualizarea statutului indicatorilor ODD naționalizați
      
Astăzi, 18 iulie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS) s-a desfășurat prima ședință a grupului tehnic privind revizuirea statutului actual al indicatorilor de monitorizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă naționalizați în 2016. Specialiștii BNS urmează să evalueze indicatorii de dezvoltare durabilă produși de Birou din punct de vedere metodologic, conformitatea și disponibilitatea acestora conform cerințelor stabilite la nivel global. De asemenea, urmează să fie stabilite necesitățile de consolidare a capacităților statistice în vederea producerii și diseminării statisticilor pentru informarea progresului privind implementarea ODD-lor.
     
Ulterior, la a două etapă, responsabilii din cadrul BNS vor ghida reprezentanții din alte instituții și organizații, care sunt responsabili de producerea indicatorilor ODD din domeniile lor de competență, să efectueze același tip de evaluare.
 
Menționăm că revizuirea statutului actual al indicatorilor naționalizati și evaluarea lor este necesară ca urmare a procesului de reorganizare funcțională și operațională a autorității publice centrale, precum și a definirii celor 10 obiective strategice de dezvoltare durabilă ale Republicii Moldova în contextul elaborării Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”.
 
În rezultatul evaluării va fi elaborată o foaie de parcurs care va include:
  • necesități și acțiuni privind producerea indicatorilor, dar și a surselor necesare pentru obținerea celor lipsă total sau parțial;
  • mecanismul de furnizare/raportare a indicatorilor ODD în dependență de rolul atribuit fiecărei instituţii responsabile de producerea şi monitorizarea indicatorilor ODD.
Activitatea de revizuire a indicatorilor ODD se desfăşoară în cadrul Programului comun ONU „Consolidarea sistemului Statistic Naţional”, cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women).
 
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran