RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / La BNS are loc prima misiune privind acordarea de asistență la actualizarea eșantionului principal
La BNS are loc prima misiune privind acordarea de asistență la actualizarea eșantionului principal
20.12.2019
Versiune tipar

În perioada 16-20 decembrie curent, la Biroul Național de Statistică (BNS) se desfășoară prima misiune, din cele patru preconizate, a expertului internațional în eșantionare Giulio Barcaroli, fost șef al serviciului Metode, Instrumente și Suport Metodologic în cadrul Institutului Național de Statistică din Italia.

Scopul misiunilor este de a asista Biroul Național de Statistică (BNS), în vederea actualizării eșantionului de tip master, utilizat pentru cercetările prin sondaj din domeniul social, și îmbunătățirea calității datelor, cu ajutorul  procedurilor de editare și ponderare, precum și elaborarea unei metodologii de utilizare a surselor de date administrative în acest scop.

Conform agendei, statisticienii BNS împreună cu expertul au analizat situația actuală a cercetărilor Ancheta Forței de Muncă și Bugetele Gospodăriilor Casnice, eșantionul de tip master, datele și metadatele cercetărilor, în vederea detectării principalelor probleme existente la moment și elaborarea unor propuneri de eliminare sau minimizare a acestora.

Misiunea are loc în cadrul proiectului Uniunii Europene "Sprijin pentru Reforma Administraţiei Publice" (PAR) în Republica Moldova. PAR se axează pe consolidarea capacităților instituționale și a resurselor umane ale administrației publice centrale și locale în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor, precum și îmbunătățirea calității serviciilor publice în conformitate cu așteptările și necesitățile cetățenilor.

IMG_1.JPG
 
   IMG_2.JPG
   
IMG_3.JPG   IMG_4.JPG

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran