RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / Datele geospaţiale necesare pentru efectuarea Recensământului Populației și Locuințelor 2023
Datele geospaţiale necesare pentru efectuarea Recensământului Populației și Locuințelor 2023
23.04.2021
Versiune tipar

Datele geospaţiale necesare pentru efectuarea
Recensământului Populației și Locuințelor 2023

Utilizarea datelor geospațiale existente în scopul efectuării Recensământului Populației și Locuințelor (RPL) în anul 2023, în cadrul rundei mondiale de recensământ 20201, conform recomandărilor Organizației Națiunilor Unite, a fost subiectul ședinței comune a reprezentanților Biroului Național de Statistică (BNS), Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru (ARFC) și Agenției Servicii Publice (ASP). La ședință au participat și reprezentanții Proiectului finanţat de UE "Sprijin pentru statistică în cadrul Reformei Administraţiei Publice" (Parstat).

În cadrul întrunirii organizate on-line, la 22 aprilie curent, au fost discutate și analizate Datele spațiale necesare pentru efectuarea RPL în anul 2023, precum și Rolul datelor spațiale pentru RPL, integrarea datelor și interoperabilitatea.

Reprezentanții BNS au menționat că, începând cu anul 2019, Biroul a început inventarierea și investigarea internă a datelor geospațiale disponibile în țară. Drept surse de date geospațiale necesare pentru facilitarea pregătirilor către RPL și pentru efectuarea acestuia au fost identificate și analizate datele cadastrale deținute și gestionate de  ASP sub coordonarea ARFC, sistemul de adrese „Registrul de Stat al unităților Administrativ-Teritoriale și adreselor”,  precum și seturile globale de date geospațiale deschise.

În contextul pregătirii următorului RPL în Republica Moldova, în conformitate cu standardele internaționale, a fost remarcat faptul că BNS, în calitate de instituție responsabilă pentru statistica oficială, are nevoie de informații de înaltă calitate privind date geospațiale, în format electronic și gestionabile într-un mediu de sistem informațional geografic, precum:

  • identificarea exactă a tuturor spațiilor de pe teritoriul țării destinate sau utilizate pentru locuirea populației (locuințelor);
  • identificarea exactă a tuturor clădirilor sau structurilor de pe teritoriul țării în care se află locuințele;
  • toate cele de mai sus geo-codificate prin coordonate geografice sau prin adrese poștale complete și exacte la intrările clădirii;
  • clasificarea clădirilor după modul de utilizare: fiind numai rezidențiale, numai comerciale, rezidențiale și comerciale, anexă ale clădirilor, instituționale/colective;
  • starea clădirii (functională, în construcție, ruinată/abandonată);
  • denumiri geografice oficiale și unități administrative;
  • rețele stradale și drumuri;
  • hărți de referință de bază, de înaltă rezoluție (ortoimagini), rezoluție 20-50 centimetri, preferențial făcute într-o perioadă de până la 3 ani înainte de perioada de enumerare din cadrul recensământului.

Totodată, în cadrul întâlnirii a fost subliniat faptul că datele geospațiale sunt necesare pentru a delimita limitele sectoarelor de recensamânt, care trebuie să acopere întreg teritoriul Moldovei. Sectoarele de recensământ bine concepute sunt esențiale pentru planificarea resurselor umane și a instrumentelor IT, precum și organizarea activităților de teren, pentru asigurarea cuprinderii complete a unităților de recensământ (adică a persoanelor, gospodăriilor, locuințelor) în cadrul RPL.

Informăm că, în perioada următoare BNS își propune să acumuleze și să integreze datele geospațiale deja disponibile în țară, iar activitățile planificate pentru atingerea acestui obiectiv presupun:

  • desfășurarea activității de cartografiere completă în teren, în zonele țării în care datele cadastrale nu sunt disponibile în totalitate („zonele cu cadastru selectiv”);
  • identificarea în comun cu ARFC și ASP a eventualelor zone din țară în care nu ar fi necesară o activitate amplă de cartografiere în teren, efectuând, în schimb, activități de cartografiere rapidă în teren, și consultare ulterioară cu ARFC și ASP asupra zonelor în care să extindă/continue activitățile aferente cartografierii complete.

Menționăm sprijinul Proiectului finanţat de UE "Sprijin pentru statistică în cadrul Reformei Administraţiei Publice" în această activitate și cu ajutorul căruia, datele geospațiale colectate de către BNS vor urmări să transpună cât mai exact standardele Infrastructurii Naționale de Date Spațiale (INSPIRE) și, implicit, cele ale Directivei INSPIRE.

 

Notă:

1 O runda mondială a unui recensământ conține o perioada de 10 ani, timp în care țara trebuie sa efectueze cel puțin un recensamânt. Runda mondială 2020 cuprinde perioada anilor 2015-2024.

 

1.png

2.png

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran