RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Noutăţi / Schimb de bune practici între statisticienii din India și Republica Moldova în efectuarea recensămintelor, realizat cu sprijinul UNFPA
Schimb de bune practici între statisticienii din India și Republica Moldova în efectuarea recensămintelor, realizat cu sprijinul UNFPA
26.08.2022
Versiune tipar

O delegație a Republicii Moldova, formată din reprezentanți ai Biroului Național de Statistică (BNS), Agenției de Guvernare Electronică, Ministerului Finanțelor și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație din Moldova (UNFPA) s-a aflat într-o vizită de studiu în India, New Delhi, în perioada 1-5 august curent.

Misiunea respectivă a fost facilitată de UNFPA și a avut drept scop efectuarea unui schimb de experiență și bune practici între autoritățile de resort din cele două țări privind organizarea și efectuarea recensămintelor populației, inclusiv a celor combinate prin utilizarea de registre administrative, prin organizarea mai multor întâlniri bilaterale pe aceste subiecte.

Lista instituțiilor indiene vizitate în cadrul misiunii a inclus autoritățile responsabile de ținerea registrului populației Indiei și desfășurarea recensămintelor (din cadrul Ministerului Afacerilor Interne), de producerea statisticilor oficiale (Ministerul Statisticii si Implementarea Programelor), de relațiile de cooperare (Ministerul Afacerilor Externe), dar și oficiul local al UNFPA in India.

În cadrul vizitei, participanții din Republica Moldova au avut oportunitatea să cunoască bunele practici în efectuarea recensămintelor a țării gazdă, unele din care vor putea fi preluate și implementate în Republica Moldova pentru efectuarea următorului recensământ al populației și locuințelor din 2024 inclusiv:

  • utilizarea tehnologiilor geospațiale pentru pregătirea și desfășurarea recensământului populației și al locuințelor;
  • testarea utilizării de surse administrative disponibilă la nivel național pentru scopul recensământului;
  • utilizarea dispozitivelor moderne (precum tablete sau telefoane mobile) în colectarea informației de recensământ, cu instalarea aplicației ce asigură protecția datelor cu caracter personal;
  • utilizarea softurilor digitale (de tipul Census Monitoring System – aplicație program de recensământ dezvoltată de specialiștii indieni) de monitorizare în timp real activitatea recenzorilor în teren, progresului în colectarea datelor de recensământ și analiza preliminară a acestora;
  • implicarea cadrelor didactice din instituțiile de învățământ (și a altor categorii de specialiști) în calitate de recenzori în vederea asigurării unui număr suficient de personal temporar de recensământ pentru realizarea colectării datelor în temenele stabilite și de calitatea necesară, (numărul recenzorilor în India fiind de circa trei milioane, ceea ce ar fi mai mult decât populația rezidentă a Republicii Moldova).

De asemenea, membrii delegației au fost familiarizați cu istoricul (de peste șapte decenii) al organizării recensământului în India , fiind țară cu experiență de lungă durată în desfășurarea până în prezent a 10 recensăminte, primul recensământ, organizat conform definițiilor actuale, fiind desfășurat în anul 1948. Mai mult, a fost discutat și procesul de antrenare a persoanelor implicate în recensământ este unul foarte complex, instruirile și procesul de colectare a informației, fiind realizate în 19 limbi.

Totodată, reprezentanții BNS au împărtășit experiența proprie de desfășurare a recensămintelor și de dezvoltare a registrului statistic al populației (componentă a Sistemului Informațional „Statistici demografice și sociale”, conceptul căruia a fost aprobat în ședința Guvernului din 24 august curent1) pentru estimarea migrației internaționale și a numărului populației în perioada dintre recensăminte.

La sfârșitul vizitei de studiu, membrii delegației moldovene, inclusiv reprezentanții Ministerului Finanțelor (în calitate de autoritate națională de coordonare a asistenței externe), Agenției de Guvernare Electronică (responsabilă de modernizarea serviciilor publice) și ai Biroului Național de Statistică (ca autoritate centrală în domeniul statisticii) au avut o întrevedere cu secretar comun al Diviziei Economice și Sociale a Națiunilor Unite, Ministerul Afacerilor Externe din India, unde au discutat posibilele parteneriate de viitor.

Această vizită de studiu reprezintă o activitate de cooperare sud-sud, prin care s-a realizat  împărtășirea experienței dintre două țări în curs de dezvoltare, iar drept rezultat au fost discutate și identificate eventualele soluții de depășirea a provocărilor posibile în organizarea unui recensământ al populației și locuințelor, analizate necesitățile de expertiză și de consolidare a capacităților naționale pentru desfășurarea cu succes a unei astfel de cercetări statistice de anvergură precum recensământul.

Menționăm că, această vizită de studiu a fost organizată cu suportul Fondului ONU pentru Populație în cadrul proiectului „Îmbunătățirea disponibilității datelor administrative pentru urmărirea progresului agendei CIPD în cadrul ODD-urilor” finanțat de Fondul Parteneriatului pentru Dezvoltare India-ONU, prin intermediul Biroului Națiunilor Unite pentru Cooperare Sud-Sud.

Activitatea se înscrie în Programul de Reziliență Demografică al UNFPA, care are drept scop susținerea țărilor din regiune în elaborarea politicilor și programelor destinate populației, pentru a răspunde schimbărilor demografice, a consolida capitalul uman și a defini un viitor prosper.

 

Notă:

1 https://gov.md/ro/content/guvernul-aprobat-crearea-sistemului-informational-statistici-demografice-si-sociale

Schimb_experienta_India_RM_1.jpg
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran