Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (AFM) este o metodă modernă pentru cercetarea statistică a pieţei muncii, având ca obiectiv principal măsurarea populaţiei active  – ocupate şi în şomaj – şi a populaţiei inactive.

Forța de muncă

Forța de muncă (sau populaţia activă din punct de vedere economic) cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste, care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii.

Încadrarea populaţiei pe categorii, după participarea la forța de muncă, se face conform principiului priorităţii ocupării faţă de şomaj şi şomajului faţă de inactivitate.

Rata de participare la forța de muncă a populaţiei de 15 ani şi peste reprezintă proporţia forței de muncă în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste (%).

Populația ocupată

Populaţia ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste care au desfăşurat o activitate economică sau socială producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră în perioada de referinţă (o săptămână), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii.

Rata de ocupare: raportul dintre populaţia ocupată în vârstă de 15 ani şi peste şi totalul populaţiei de aceiaşi grupă de vârstă, exprimat procentual.

Subocuparea în raport cu timpul lucrat: persoanele ocupate care satisfac următoarele criterii:

• doresc să lucreze ore suplimentate;
• sunt disponibile să lucreze ore suplimentare;
• orele efectiv lucrate în toate activităţile în timpul perioadei de referinţă sunt sub o limită stabilită. Limita stabilită în conformitate cu legislaţia muncii în vigoare constituie 40 de ore pe săptămână.

Rata de subocupare reprezintă ponderea populaţiei sub-ocupate în total populaţie ocupată.

Programul de lucru al persoanelor ocupate este definit ca fiind complet sau parţial, conform declaraţiei respondenţilor. În general, pentru salariaţi se consideră complet programul aferent unei norme întregi, aşa cum este prevăzută prin contractul colectiv de muncă (durata normală) şi parţial - programul a cărui durată prevăzută prin contractul individual de muncă este semnificativ mai mică decât durata normală.

Statutul profesional. Persoanele sunt clasificate după statutul profesional în conformitate cu clasificarea internaţională ICSE-93. Statut profesional reprezintă situaţia deţinută de o persoană în funcţie de modul de obţinere a veniturilor prin activitatea exercitată şi anume: salariaţi; non-salariaţi: patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători  familiali neremuneraţi, membri ai cooperativelor de producție.

• Salariat este considerată persoana care-şi exercită activitatea în baza unui contract individual de muncă într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de proprietate – sau la persoane particulare (în baza unui contract sau a unei înţelegeri), în schimbul unei remuneraţii sub formă de salariu, în bani sau în natură.
• Patron este persoana care-şi exercită ocupaţia (meseria) în propria unitate (întreprindere individuală, magazin, birou, fermă etc.), pentru a cărei activitate angajează unul sau mai mulţi salariaţi permanenţi.
• Lucrător pe cont propriu este persoana care-şi exercită activita­tea în unita­tea proprie sau într-o afacere individuală, fără a angaja vreun salariat permanent, fiind ajutat sau nu de membrii familiei neremuneraţi. Sunt încadraţi la acest statut întreprinzătorii independenţi (vânzătorii ambulanţi, meditatorii, taximetriştii parti­cu­lari etc.), liber-profesioniştii (muzicanţii ambulanţi, artiştii plastici, avocaţii), lucrători oca­zio­nali, agricultorii individuali. Lucrătorul pe cont propriu poate avea salariaţi temporari.
• Lucrător familial neremunerat este persoana care-şi exercită activitatea într-o unitate economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu primeşte remuneraţie sub formă de salariu sau plată în natură. Gos­po­dăria ţărănească (de fermier) este considerată o astfel de unitate. Dacă mai multe persoane dintr-o gospodărie lucrează în gospo­dă­ria agricolă proprie, una dintre acestea – de regulă, capul gospodăriei – este considerat lucrător pe cont propriu, iar ceilalţi – lucră­tori familiali neremuneraţi.
• Membru al unei cooperative de producție este considerată persoana care a lucrat ca membru al unei cooperative, unde fiecare membru are drepturi egale la luarea deci­ziilor, soluţionarea problemelor de producţie/vânzare etc.

Modalitatea de angajare a salariaţilor poate fi următoarea:

• contract individual de muncă (în scris);
• înţelegere (verbală).

Tipul unităţilor de producţie este definit în corespundere cu Sistemul Conturilor Naţionale:

• unităţile de producţie ale sectorului formal;
• unităţile de producţie ale sectorului informal;
• sectorul gospodării casnice.

Ocuparea în sectorul formal este definită ca ocupare în:

• întreprinderi corporative, organizaţii şi instituţii (unităţile economice cu drept de persoană juridică) sau
• întreprinderi non-corporative (cu drept de persoană fizică ), care sunt înregistrate în modul stabilit de legislaţie.

Ocuparea în sectorul informal include toate persoanele care, indiferent de statutul lor profesional, în timpul perioadei de referinţă au fost ocupate în întreprinderi ce aparţin sectorului informal, având această ocupaţie (loc de muncă) în activitatea principală sau secundară.

Întreprinderile sectorului informal sunt definite ca întreprinderi private non-corporative (fără statut juridic), care nu sunt înregistrate.

Ocuparea în gospodăriile casnice include lucrătorii casnici plătiţi angajaţi de gospodărie.

Tipul (natura) locului de muncă poate fi formal sau informal.

Ocuparea formală include:

• lucrătorii pe cont propriu care lucrează în întreprinderile sectorului formal;
• patronii care lucrează în întreprinderile sectorului formal;
• salariaţii, pentru care patronul plăteşte contribuţii sociale, beneficiază de concediu anual plătit şi de concediu medical plătit, în caz de boală sau traumă;
• membri ai cooperativelor de producţie formale (care nu sunt salariaţi în aceste cooperative).

Ocuparea informală include:

• lucrătorii pe cont propriu, care lucrează în întreprinderile sectorului informal;
• patronii, care lucrează la întreprinderile sectorului informal;
• membrii cooperativelor informale de producţie;
• ajutorii familiali neremunerați angajaţi la întreprinderile sectorului formal sau la întreprinderile sectorului informal;
• salariaţii angajaţi la întreprinderile sectorului formal, la întreprinderile sectorului informal sau în gospodăriile particulare ale cetăţenilor, care satisfac cel puţin unul din criteriile de mai jos:
• patronul nu plăteşte contribuţiile sociale pentru ei;
• nu beneficiază de concediu anual plătit;
• nu beneficiază, în caz de boală sau traumă, de concediu medical plătit.

Șomajul

Şomeri conform criteriilor BIM sunt persoanele de 15 ani şi peste, care în cursul perioadei de referinţă îndeplinesc simultan satisfac concomitent  următoarele condiţii:

• nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri;
• sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diverse metode pentru a-l găsi: în­scrie­rea la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau la agenţii private de ocupare, acţiuni pentru a începe o ac­ti­vi­ta­te pe cont propriu, publicarea de anunţuri şi răspunsuri la anun­ţuri, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate etc.;
• sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă.

În această ca­­te­gorie de po­pu­laţie sunt in­clu­se, de aseme­nea:

• persoanele fă­ră loc de mun­că, dis­po­ni­­bile să luc­re­ze, care aş­teap­­tă să fie re­che­mate la luc­ru sau care au găsit un loc de muncă şi urmează să în­cea­pă lucrul la o dată ulte­rioară perioadei de referinţă;
• persoanele care în mod obişnuit fac parte din populaţia inactivă (elevi, studenţi, pensionari), dar care au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă şi sunt disponibile să înceapă lucrul.

Rata şomajului: raportul dintre numărul şomerilor definiţi conform criteriilor BIM şi populaţia activă totală, exprimat procentual.

Şomajul de lungă durată: situaţia când şomerul nu are de lucru şi este în căutare timp de un an şi mai mult.

Populația în afara forței de muncă

Populaţia în afara forței de muncă (populația inactivă din punct de vedere economic) cuprinde toate persoa­nele, indiferent de vârstă, care nu au lucrat cel puţin o oră şi nu erau şomeri în pe­rioa­da de referinţă.

Populaţia în afara forței de muncă (economic inactive) include următoarele categorii de populaţie:

• elevi sau studenţi;
• pensionari (de toate categoriile);
• casnice (care desfăşoară numai activităţi casnice în gospodărie);
• alte personae inactive (persoane dependente, întreţinute de alte persoane ori de stat sau care se întreţin din alte venituri (chirii, dobânzi, rente etc.)).

Rata de inactivitate a populaţiei de 15 ani şi peste reprezintă proporţia populaţiei inactive de 15 ani şi  peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste (%).

Persoane descurajate sunt persoanele inactive, disponibile să lucreze în urmă­­toa­rele 15 zile, care nu au un loc de muncă şi au declarat că sunt în căutarea unui loc de muncă, dar nu au întreprins nimic în acest scop în ultimele 4 săptămâni sau că nu caută un loc de muncă din următoarele motive:

• au crezut ca nu există locuri libere sau nu au ştiut unde să mai caute;
• nu se simt pregătite profesional;
• cred că nu vor găsi de lucru din cauza vârstei;
• au căutat altă dată şi nu au găsit.

Accidentele de muncă

Prin accident de muncă se subînțelege evenimentul care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unor factori de risc (însușire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă), provocând pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori decesul salariatului, survenit:

• în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;
• înainte de începerea sau după încetarea lucrului, când salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare – unitate) până la locul de muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;
• în timpul pauzelor stabilite, când salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;
• în timpul deplasării de la domiciliu şi invers cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport;
• în timpul deplasării de la unitatea la care este încadrat salariatul, până la locul de muncă, orga­nizat în afara teritoriului unității, sau până la altă unitate şi invers, ori până în altă localitate şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;
• în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;
• în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pe­ri­col ori pentru salvarea altui salariat de la pericol în circumstanţele specificate în punctele a), b), c), d) şi f) de mai sus;
• în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator și instituția de învățământ, între angajator elevi şi studenţi.

Indicatorul „Total victime” reprezintă numărul de accidentaţi care au pierdut capacitatea de muncă pentru 3 zile şi mai mult, inclusiv accidentaţi mortal; din care se evidenţiază numărul femeilor accidentate, adolescenţilor (16-18 ani) şi numărul de accidentaţi mortal.

Indicatorul „Zile-om incapacitate de muncă” reprezintă numărul total de zile absente din program în legătură cu pierderea capacităţii de muncă (exceptând zilele de odihnă şi sărbătorile legale) a accidentaţilor care au pierdut capacitatea de muncă pentru 3 zile şi mai mult din cauza accidentelor de muncă.

Rata accidentelor reprezintă raportul dintre numărul victimelor accidentelor de munca în perioada respectivă (total victime) şi numărul total de salariaţi, exprimat în promile.

Rata accidentelor mortale reprezintă raportul dintre numărul accidentaţilor mortal în perioada respectivă şi numărul total de salariați, exprimat în promile.

 

• Metodologia anchetei asupra forţei de muncă în gospodării