RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima /
Geografia şi mediul înconjurător
Versiune tipar
 

Geografie şi organizare administrativ-teritorială

Moldova este situată în partea de Sud-Est a Europei. La Nord, Est şi Sud ea se mărgineşte cu Ucraina, iar la Vest – cu România. Ocupă o suprafaţă de 33,8 mii km2. Teritoriul Moldovei are o întindere de la Nord la Sud de 339 km, de la Vest la Est – 155 km.

Altitudinea minimă se află pe litoralul de nord-vest al lacului Cahul şi constituie 3 m. Altitudinea maximă – Dealul Bălăneşti şi constituie 428 m.

Clima Moldovei este temperat-continentală, influenţată de masele de aer atlantice dinspre Vest, mediteraneene dinspre Sud-Vest şi continental-excesive dinspre Nord-Est.

Temperatura medie anuală a aerului este în limitele 9°C-12°C. Precipitaţiile anuale diferă de la Nord la Sud media anuală pe țară fiind aproximativ 600 mm.
 
Apele Moldovei fac parte din bazinul Mării Negre. Principalele râuri sunt Nistrul şi Prutul, care izvorăsc din Carpaţi. Pe o porţiune mică la Sud Dunărea atinge teritoriul Moldovei.

Lacurile Moldovei sunt mici. Majoritatea dintre ele se găsesc în luncile Prutului şi Nistrului.

Pe teritoriul Moldovei, sub influenţa reliefului şi a elementelor pedoclimatice, predomină 2 tipuri de vegetaţie: de pădure şi de stepă. Pădurile foioase sunt predominate de speciile de stejar, fag, ulm, carpen. Vegetaţia de stepă s-a păstrat doar pe alocuri în formă de terenuri aparte şi fragmente de asociaţii vegetale de stepă.

Fauna Moldovei este grupată în cinci biotipuri şi este reprezentată prin variate specii. Pădurile sunt populate de mistreţi, bursuci, cerbi, căprioare, diverse păsări şi reptile. În zonele de stepă sunt răspândite rozătoarele. Fauna acvatică este reprezentată prin specii de somn, crap, plătică.

Resursele naturale ale Moldovei sunt puţin variate. Principala bogăţie naturală este solul, reprezentat prin diverse tipuri de cernoziom. Alte resurse naturale care se găsesc pe teritoriul Moldovei sunt materialele de construcţie: granit, calcar, argilă, gresie.

Mediu înconjurător

Poluant – orice substanţă în stare solidă, lichidă, gazoasă (de vapori) sau energie (radiantă, electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrantă), prezentă în mediu, care poate avea o acţiune negativă asupra sănătăţii oamenilor şi/sau a mediului.

Emisie – orice introducere de poluanţi în mediu ca rezultat al oricărei activităţi umane, indiferent dacă este intenţionată sau accidentară, planificată sau extraordinară.

Emisiile de poluanţi în atmosferă – evacuarea în aerul atmosferic a substanţelor poluante de la sursele de evacuare staţionare şi mobile. Se iau in evidenţă toţi poluanţii emişi in aerul atmosferic precum după trecerea lor prin instalaţiile de captare a prafului şi gazelor la sursele de poluare organizate, aşa şi fără epurare de la sursele de poluare organizate şi neorganizate.

Emisie limitat admisibilă (ELA) – este evacuare a poluanţilor, stabilită prin calculul dispersiei în aerul atmosferic de la suprafaţa solului de o sursă sau de un grup de surse de emisie, care nu depăşesc normativele calităţii aerului, prevăzute pentru populaţie, regnul animal şi vegetal.

Emisie de poluanţi coordonate provizoriu (ECP) – este evacuare de substanțe poluante care, fiind evacuate şi dispersate în aerul atmosferic de la suprafaţa solului de o sursă sau de un grup de surse de emisie, depăşesc normativele calităţii aerului şi pentru care este prevăzut, în volumul ELA, planul de măsuri de micşorare a nivelului de emisii.

Epurarea gazelor  - eliminarea substanţelor poluante din conţinutul  amestecului de gaze la evacuarea lor de la sursele de poluare a aerului atmosferic cu ajutorul unor dispozitive speciale, instalaţii şi echipamente.

Cantitatea de substanţe poluante captate (neutralizate) include toate tipurile de poluanţi captaţi (neutralizaţi) la instalaţiile de captare a prafului (de epurare a gazelor) din volumul total de poluanţi emişi de sursele staţionare.

Sursă staţionară de poluare a atmosferei este un agregat tehnologic imobil, care în procesul de exploatare elimină in atmosferă substanţe poluante.

Captarea apei din corpurile de apă naturale pentru utilizare – extragerea de apă din bazinele acvatice de suprafaţă şi subterane in scopul utilizării apei ulterior. În volumul total al apei captate se includ apele de mină, obţinute în rezultatul extracţiei minereurilor.

Utilizarea apei – utilizarea resurselor acvatice extrase din diferite surse pentru satisfacerea necesităţilor economice, sociale și casnice. Aici nu se include utilizarea apei reziduale şi de drenaj și apa utilizată repetat și prin circulaţie inchisă.

Deşeuri de producție și consum sunt deşeuri rezultate în urma unor procese tehnologice și de consum.

Deşeuri – substanţe, materiale, obiecte, resturi de materii prime provenite din activităţi economice, menajere şi de consum, care şi-au pierdut, integral sau parţial, valoarea iniţială de intrebuinţare, dintre care unele sunt reutilizabile după prelucrare.

Deşeuri toxice – deşeuri care conţin substanţe periculoase cu proprietăţi toxice sau care conţin agenţi patogeni ale bolilor infecţioase.

Depozitarea deşeurilor - depunerea deşeurilor în locuri autorizate şi special amenajate în acest scop (poligoane, gunoişti, spaţii subterane), în vederea înhumării sau păstrării lor temporare pentru o posibilă prelucrare şi utilizare ulterioară.

Prelucrarea deşeurilor - efectuarea unor operaţiuni tehnologice (dezmembrare, tăiere, presare, brichetare, măcinare, topire-turnare, fermentare etc.), care modifică compoziţia şi proprietăţile fizice, chimice sau biologice ale deşeurilor în scopul transformării acestora în materii prime secundare.

Utilizarea deşeurilor - reintroducerea în circuitul economic a deşeurilor, în calitate de materii prime secundare sau utilizarea lor după prelucrare în calitate de semifabricate produse finite sau energie.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran